Cristian Fulaş, "Cei frumoşi şi cei buni", Polirom, 2017
"Agenţia" lui Cristian Fulaş, unul dintre cei mai interesanţi tineri scriitori români, care vine chiar azi, "agent secret literar", 005, la Galaţi! Agenţia e… paralelă cu noi, bine că am aflat! Tare mi-e teamă că scriitorul va păţi ceva după ce se va afla ce şi cum! Nu spun mai mult! Dar bine că ne-a spus şi nouă, să nu murim, cum zic unii, proşti! Nebuni şi urâţi, aş adăuga!
În carte sunt cinci texte, trei sunt puse aşa, mai mult la derută, să nu-şi dea seama chiar toţi de… Adevărul care doar ne bântuie… Al doilea, în ordinea numerelor de pe tricou, este chiar… "Agenţia", care face notă oarecum disparată, comparativ cu celelalte texte; "Agenţia", care pare să controleze ocult totul, chiar şi scrierile lui Cristian Fulaş, sic, propune o altă abordare a umanităţii, ironic-înţeleaptă: structura de reţea a acesteia, neeliminând singurătatea absolută, care poate fi şi colectivă, opusă singurătăţilor "banale" din celelalte "texte"; o structură care este confirmată de informatizarea actuală, de social media… Are sonoritate de text S.F., de mini-scenariu conspirativ-distopic, dar şi… posibil speculativ ucronic (doar nici timpul şi nici spaţiul nu le mai ajung oamenilor!, p.74): la o întâlnire misterioasă, oarecum amintind, de pildă, de contactul… Neo cu Oracolul, unui… discipol (care poate fi cel mai simpatic alter ego al scriitorului aici) i se explică diverse: "Cu titlu de confidenţă, i s-a spus că ideea de identitate autonomă nu era dezirabilă la nivelele superioare ale reţelei şi tocmai acel lucru trebuia înăbuşit, oprit înainte de a deveni un pericol pentru cei din jur. A întrebat, măcinat de o curiozitate vecină cu indiscreţia, dacă Reţeaua era de fapt formată din oameni. (…) normal că erau oameni, ce altceva puteau fi dacă nu oameni, nu exista nimic în afară de ei şi tocmai asta trebuie conservat, umanitatea. Şi atunci, a întrebat, de ce nu toţi oamenii au acces la umanitate? Pentru că nu ar fi suficientă pentru toţi, i s-a răspuns, pentru că spaţiul nu mai ajunge pentru toţi oamenii. Şi nici timpul. Şi atunci, a zis, atunci ce e de făcut?"
Pe coperta a IV-a, O. Nimigean scrie, printre altele, "Proza lui Cristian Fulaş (mai corect ar fi să spun "scrisul", pentru că suntem, în cazul său, la limita fixării în gen) este o întîlnire neaşteptată a unei acuităţi teoretice "bolnăvicioase", de şcoală post-structuralistă (cu Derrida pe drapel), aşadar trăind din obsesia nu a tetra-, ci a dodecapilectomiei textuale, cu o experienţă de viaţă la fel de "bolnăvicioasă", ce însumează trauma existenţială, adicţia, recuperarea antieroică, dar nu mai puţin miraculoasă, alienarea, acedia, nihilismul subminat de autoderiziune - până spre zonele cele mai ascunse ale umanului. A se (re)vedea neapărat şi Fîşii de ruşine şi După plîns, romanele ce precedă volumul de faţă. Dacă ar fi doar derridian, scriitorul s-ar izola probabil într-o meticulozitate maniacală, care şi-ar pierde obiectul. Dacă ar miza numai pe "autenticitate", ar intra în zona mizerabilismului, printre caizii ei obosiţi. La Fulaş, conjuncţia extremelor potenţează ambele ipostaze, textul şi viaţa devenind consubstanţiale în continuumul a ceea ce prozatorul numea undeva "mai-mult-ca-prezentul". Şi care e, de altfel, marca sa distinctivă, ce-i fixează conturul de autor chiar cînd îşi dă, ca în volumul de faţă (unde găsim cel puţin un text excepţional, "Liniştea", printre altele bune şi foarte bune), şi teme heterodiegetice.
La preferinţe… excepţionale aş vota pentru "Agenţia" şi "În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă", în textul spăimos fiind şi interferenţele de teorie literară, deşi nici felul în care e condus primul text, "50 de bani", nu te poate lăsa indiferent... Iar personajul Giovanni din deloc "Don Giovanni", de fapt doar "Giovanni" este mai mult decât interesant, pentru un "Aproape… Naşul" româno-italian! Dar la excepţii există şi o mustuială de idei, un dans aproape nebunesc cu tendinţele non-conformiste, unde "literatura leneşă" nu are ce căuta!
Acolo, "În celălalt loc…", se scrie: "Ştiu, mă crezi nebun, dar epoca lucrurilor a luat de mult locul epocii oamenilor. Iar eu mă voi face profetul ei. Voi scrie direct Apocalipsa, doar că nimic nu va fi tragic în ea. Apocalipsa mea va fi un elogiu, un act de supunere, înţelegerea din urmă a faptului că noi, oamenii, am pierdut lupta şi trebuie să ne retragem."
Fragmentul de mai sus este dintr-un fel de scrisoare, unde un fel de Mircea Cărtărescu paralel (precum personajul din "Solenoid"), pardon, un fel de (alt) Cristian Fulaş, cu fineţuri şi delicatese teoretic literare, explică o anume raportare la… Zeitgeist şi scris-literatură-manuscris-carte, ca să nu mai spunem, auzim (de)… Voci: "Astfel, fie că vorbim despre o voce descriptivă sau adresativă, pentru a spune pe nume instanţelor diferite de persoana întâi, mărcile ei sunt doar vectori adăugaţi în timpul redactării, nicidecum instanţe ale vocii primare, cea care face textul să fie. Vocea care face literatura e întotdeauna anterioară limbajului clar, definit gramatical. Ea e ca o lavă nediferenţiată din care mai apoi, prin intermediul semanticii şi gramaticii, se naşte ceea ce numim - atât de impropriu uneori - textul." (p.155)
"În celălalt loc…" poate explică şi unele ezitări (literare) ale adevăratului Cristian Fulaş, în maniera unui Zacharias Lichter al secolului XXI!
"Tocmai de aceea cred că trebuie să schimbăm ceva, cred că trebuie să încetăm să mai vorbim despre oameni şi atunci totul va fi minunat, atunci literatura va deveni din nou interesantă şi va face vâlvă, va face săli pline, va extazia o lume întreagă. Sunt convins că, în clipa în care îndrăznim să abandonăm omul şi să scriem tragedia unei burse sau a unui calculator, atingem instantaneu inimile oamenilor. Imaginează-ţi: să scriem povestea unui telefon de ultimă generaţie care îşi pierde treptat funcţiile (n.a.g.s.: nu ca femeia din "Liniştea", al treilea text), al cărui ecran încetează să mai răspundă la atingerea degetelor, care se opreşte şi porneşte de capul lui simulând intrarea şi ieşirea din comă şi moare apoi pe neaşteptate, după toate eforturile de a fi salvat…", p.163.
Fire aproape nevăzute leagă, la urma urmelor, toate cele cinci texte, îi leagă şi pe cei frumoşi şi pe cei buni, dar şi pe ceilalţi, îl leagă şi pe cititor de scriitor, rămâne să-i descoperiţi pe cei buni şi frumoşi din… "Agenţie"! Poate vă vor da un mic cod de acces la… umanitate!
Pentru asta, cortazian, propun un şotron de lectură: unu sau cinci, patru, trei, doi! Ordinea textelor din carte versus ordinea lecturii! "Agenţia" să ne judece!
Cărţile bune fie cu voi!
P.S. Agentul este de găsit astăzi, la orele 18,00, la Librăria "Donaris".
În imagine, Cristian Fulaş:
