(elegie în mov)
Pe umăr car aceeaşi crizantemă,
aceeaşi toamnă sapă mai avan;
degeaba dorul mov mă înserează
şi-mi osteneşte frunza de lipan.
N-am nici un ban, nici o bijuterie
să dau la hoţi, să dau la cerşetori;
am doar un vis de pasăre ucisă
şi-un Dumnezeu cu ochi începători.
Mai trec absent pe lângă colţul şcolii
cu amintiri şi pulbere şi praf…
Pe fruntea ta cădea Sonata Lunii
şi lacrima Nimicului suav.
Aceeaşi stea păzeşte cimitirul
şi tremură pe banca de atunci…
Pe umăr car aceeaşi crizantemă
ca să-mi ajungi, Maria, când ajungi?!
