(a plânge înseamnă a te îndoi de Dumnezeu)
Pe drumuri cotropite de ierburi pleca şi venea. Mă îndepărtam, de parcă piatră era. Nişte greieri îmi spuneau întrebări despre ea. De parcă o piatră eram, mă îndepărta.
(închide ochii şi uită-te spre naştere/ a sosit vremea să nu te mai sperii de moarte/ acesta este singurul cuvânt frate cu viaţa/ şi amintirea este singurul cuvânt soră cu fratele)
Şi numai despre mine asculta răspunsuri pe ţărmuri bizare. Arăta ca şi cum ar fi privit-o un înger cu sfială şi rost. Mă apropia şi intra în oglindă pe cărări cotropite de ierburi, de parcă o piatră am fost, de parcă nici nu cred să fi fost.