Incursiune în peşterile României

Incursiune în peşterile României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Joi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, se deschide o nouă expoziţie * Vizitatorii pot intra într-o peşteră model *

Fotografii din peşterile României, informaţii ştiinţifice, prezentări susţinute de specialişti în domeniu, dar şi o peşteră reconstituită ca la carte, cu posibilitatea de vizitare ca şi cum v-aţi afla în inima muntelui.

Ar trebui să aveţi motive suficiente pentru o vizită la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (foto), joi, la ora 13, la vernisajul expoziţiei „Peşteri din România – mirifica lume a carstului”.

Bonus, peste 200 de fotografii din peşteri, surprinse de un membru al Federaţiei Române de Speologie şi al Asociaţiei Speologice “Focul Viu”.

„Un punct de atracţie îl reprezintă, cu siguranţă, peştera modelată pe o suprafaţă de 20 mp, în care vizitatorii pot intra şi observa formele de relief şi formaţiunile specifice. Am încercat să redăm ambientul unei peşteri adevărate pentru ca toţi cei care vor vizita expoziţia să intre pentru câteva clipe în pielea unui speolog”, spune muzeograful Gabriela Patriche.

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice – Bucureşti (GESS), Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” – Cluj-Napoca şi Federaţia Română de Speologie contribuie la organizarea acestei expoziţii-eveniment, pe care gălăţenii o vor putea vizita până în septembrie 2010.

Citit 576 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.