Comedie muzicală cu aer estival şi voie bună, în Grădina ”Leonard”

Comedie muzicală cu aer estival şi voie bună, în Grădina ”Leonard”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gălăţenii sunt aşteptaţi la o comedie muzicală, sâmbătă, 26 mai, începând de la ora 19,00,  în Grădina "Leonard" a Teatrului  Naţional  de Operă şi Operetă din Galaţi: "O familie trăsnită", în regia lui Victor Zaharia, pe muzica unuia dintre cei mai titraţi compozitori gălăţeni, Dan Eugen Drăgoi, care va şi dirija spectacolul.

"După 30 de ani, am reluat titlul în repertoriul teatrului, de această dată pe un text adaptat şi actualizat. Le propunem gălăţenilor un spectacol relaxant, în care situaţiile de tip quiproquo se împletesc perfect cu replicile spontane, pline de haz ale personajelor", spune Teodor Niţă, directorul instituţiei.

Vor da glas şi viaţă personajelor artişti îndrăgiţi: Mariana Pisică, Mihail  Anton, Adina Lazăr, Ionuţ Negrişanu, Paul Buţa, Mitică Belciugan, Isabela Oancea, Cristina Vasopol.

Regizorul Victor Zaharia o recomandă ca pe o comedie pentru toate vârstele: "Deşi este cvasinecunoscut, am fost surprins să descopăr în textul lui George Mihalache o structură şi un ritm de vodevil autentic, cu o listă de personaje compusă din cupluri de îndrăgostiţi, personaje ciudate şi servitori agili. Demersul nostru artistic a constat în a adapta şi reinterpreta scenariul în stilul şi viteza comediei americane de la mijlocul secolului al XX-lea. Suntem norocoşi să îl avem ca autor al muzicii pe Eugen Dan Drăgoi, care ne-a oferit melodii complexe şi memorabile în acelaşi timp. Secţia de revistă are o tradiţie solidă, care merită continuată şi provocată în acelaşi timp, pentru a determina adaptarea ei la aşteptările publicului din ce în ce mai pretenţios şi mai cultivat cinematografic".

Victor Zaharia face parte din tânăra generaţie de regizori români, cu o pregătire artistică diversă. Începuturile educaţiei sale ca şi începuturile experienţei scenice sunt în domeniul muzicii, fiind absolvent al Colegiului Naţional de Artă "Octav Bancilă" din Iaşi, specializarea muzică (fagot), din 2001 evoluând pe scena Operei din Iaşi, în calitate de artist liric. A absolvit două facultăţi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, în cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, şi Facultatea de Teatru, din cadrul Universităţii de Arte din Iaşi, specializarea Regie de teatru, în prezent fiind masterand al aceleiaşi facultăţi, specializarea Artele spectacolului.

Citit 1603 ori Ultima modificare Joi, 24 Mai 2018 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.