Petru Todoran, "Coroana de martir", Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, 2018
Citind cartea domnului Petru Todoran, chiar ştiind câte puţin sau foarte puţin din viaţa Sfântului Atanasie Todoran, nu se poate să nu te cutremuri de destinul acestui bărbat adevărat, tras pe roată la etatea de peste 100 de ani, din pricina Credinţei sale, din cauza convingerilor sale...
Cât de puternică să fie personalitatea unui om, încât duşmanii săi să nu-l ierte nici la această vârstă aproape matusalemică, în termenii zilelor noastre?
Cartea scriitorului Petru Todoran, poate chiar strănepot al acestui sfânt relativ nou, Sfânt Gheorghe al Românilor de pretutindeni, poate fi un răspuns: aproape cinci sute de pagini sadoveniene (cât de dor poate să ne fie de Mihail Sadoveanu!), în care nici Alexandre Dumas-tatăl nu poate fi neglijat, dacă nu chiar şi Victor Hugo cu al său roman "Mizerabilii", deoarece găsim aici şi o poveste de răzbunare (nu din partea Sfântului, care-şi iartă duşmanul) demnă de cea dintre Jean Valjean şi inspectorul Javert!
Referinţa din titlul prefeţei, la "Un veac de singurătate", romanul celebru al lui Gabriel Garcia Marquez, pleacă de la secolul trăit de către eroul real (de aici şi aparenţa unui roman, care este şi reportaj sui generis), dar care nu este deloc unul de singurătate: când eşti cu Dumnezeu, nu ai cum să fii singur! De altfel, Atanasie Todoran a fost şi un bun familist, care şi-a cinstit şi soţia, şi părinţii, şi copiii, şi sora, ca să nu mai vorbim de neam şi superiorii săi, mai ales în cazul domnitorilor Moldovei, pe care i-a slujit timp de decenii, fiind, practic, unul dintre întemeietorii armatei moderne din Moldova.
Portretul pe care i-l face Vodă Dumitraşcu Cantemir, cel cunoscut de noi precum Dimitrie, la despărţirea care îl va duce în lunga bejanie în Rusia ţaristă, este memorabil, după cum observă şi prefaţatorul cărţii, Părintele Eugen Drăgoi:
"- Ai slujit cu cinste Moldova și pe domnitorii ei, așa cum te‑ai legat cu jurământ în fața Cerului și a lui Vodă Mihai Racoviță. Ai fost cinstit și netemător să spui adevărul. Ai dat înapoi când am vrut să te folosesc la altfel de slujbe decât cele ostășești. Mai întâi m‑am supărat, apoi am înțeles că domnia ta, căpitane, ești ca o stâncă ce nu poate fi zdrobită prea ușor. Ți‑ai făcut oaste din oameni simpli, săraci și fără căpătâi, ai știut să le fii, acestora, și mamă, și tată. Urmează‑ți legământul, împreună cu dragonii tăi. Slujiți Moldova, că după voi și alții vor înțelege cum să fie de folos țării. Dumnezeu să te ocrotească, drag căpitan al meu! Dumnezeu să aibă grijă și de voi, oșteni!"
Deşi există puţine date despre viaţa Sfântului, imaginaţia bogată a scriitorului a reuşit să umple golurile: copilăria este demnă de amintirile lui Ion Creangă, dar şi de basmul Harap Alb (deseori i se atrage atenţia eroului să se ferească de omul spân şi omul roşu), înfruntă spaimele vremii, care erau "balaurii, smeii, turcii şi tătarii", dar, mai târziu, şi teroarea habsburgică, a administraţiei, dar şi a armatei leopoldine, apoi tereziene, eroul este "ucenic" la figuri legendare ale Bisericii, precum Mitropolitul Sava Brancovici, alt martir al ortodoxiei, dar şi la fratele acestuia, cărturarul Gheorghe Brancovici, cartea este şi un bildungsroman sui generis, sunt şi aventuri, suntem purtaţi de la Bichigiu, cetatea Bistriţei, Alba Iulia, până la Bucureşti, Buda, Viana şi în oraşe ucraineano-polone, Iaşi, cetatea Neamţului, Galaţi…
Sunt şi scene romantice, de dragoste castă, este şi poezie, influenţa Vechiului şi Noului Testament este evidentă, şi aceasta este una dintre reuşitele literare, intrarea în mintea omului de atunci, bun cunoscător al Sfintei Scripturi, unul dintre visele sale, ale personajului… real, fiind să devină preot sau călugăr, lumea ardeleană sau moldovenească de sfârşit de secol XVII, început de secol XVIII fiind cât se poate de vie, scena care urmează fiind, probabil, exemplară: "Tineretul, cu foc turnat în vine dădea liber simțirilor bătând pământul cu spor și învârtind codanele cu ochii șăgalnici, de li se ridicau catrințele dezgolind acele pulpe de căprioare care, peste zi, frământaseră în ciubere largi coșurile cu struguri aduse de pe dealuri. În jurul locului de joc se adunau, seară de seară, moșnegi și babe. Priveau cu ochii pierduți în depărtarea anilor tinereții, aducându‑și aminte că și ei au fost tot la fel de neastâmpărați. Și se ridica, din când în când, câte‑un moș hâtru și cântând versul vârstei, își lua baba la o zbenguială. "Hai Catrină și le‑arată, măi, Cum jucai când erai fată, măi, măi!"
Însuși Vodă sosi neanunțat într‑o zi, aproape de asfințit, pe la mijlocul culesului. Alaiul nu era prea mare, câțiva boieri mai copți, din Divan, aduși anume să adaste, la asfințit, la jocul flăcăilor și fetelor din sat. Rod bogat mai era destul de cules de prin vii, iar butoaiele și căzile umplute cu poama zdrobită de teascul picioarelor de fecioare, dădeau ghes felurilor de socoteli ale minților celor care grijeau de soarta Moldovei.
Unii vedeau lichidul limpede, auriu rostogolindu‑se din poloboace în cupe și pocaluri, alții vedeau galbenii zornăind în pungi pântecoase, alții se închinau și mulțumeau Domnului pentru dărnicia vremii. - Hatmane Bogdan, a venit ceasul socotelilor. Poftesc să văd Satul Nou. Mâine seară să îngădui oamenilor să‑și ia răgaz de primenire de truda zilei, să se spele de praf și de dulceața zemurilor din boabele strivite la cules, ca să ne întâmpine, fiecare în prag și‑n poartă. Să‑l vedem și pe părintele Ion al lui Indrei, să ne arate cum și‑a chivernisit turma, câți miei au venit pe lume și câți berbecuți s‑au înturlucat la casă nouă. Și mai vrem să vedem oastea ținutului, ce o ieșit de sub mâna acestui căpitan, dacă va fi potrivit să‑l înălțăm în cinstire ori să‑l lăsăm aici, cu micul folos."
Este şi legendă în această carte, dar mai ales este un roman al credinţei ortodoxe, cum rareori întâlneşti… Cum întâlnim scris în sinaxare, "Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
La această vârstă înaintată, când contemporanii noştri se bucură de pensie de zece ani ori poate chiar aproape douăzeci, dacă au fost în cadrul unor anumite instituţii, Atanasie va începe… o altă viaţă, de redescoperit la lectură.
