O petrecere între prieteni, o călătorie a melodiei sau pur şi simplu „The journey of melody”, adică o (în)cântare marca Ioan Gyuri Pascu&The Blue Workers, asta s-a întâmplat la finele săptămânii trecute la Restaurantul “Serapis”.
Multă lume bună, dornică de muzică adevărată (rămâne între noi: l-am văzut şi pe şeful ISJ Doruleţ Resmeriţă cu o doamnă bine!) a umplut la refuz localul cu nume de zeu egiptean şi s-a lăsat purtată prin genuri şi epoci muzicale de un artist total, Ioan Gyuri Pascu. Inimă deschisă, actorul ne-a acordat un scurt interviu:
- Aţi fost primul care aţi cântat „Ţara arde, babele se piaptănă!” Cât timp credeţi că o să mai fie valabil refrenul acesta?
- Din păcate, mult timp sau tot timpul… cât timp există timp. Dar când lumea va afla că timpul e iluzoriu, probabil că atunci nu va mai exista această strigătură. Când oamenii vor afla iubirea adevărată, şi îşi vor da seama că de fapt e singura care contează, atunci nu va mai fi nevoie să strigăm. Până atunci va exista politică, vor exista interese.
- Cum arată România în care v-ar plăcea să trăiţi?
- România arată foarte bine. Când mergi prin toată ţara, cum merg eu, şi te uiţi, ea arată impecabil şi superb. Dar trebuie s-o mai înnobilăm şi noi, că omul sfinţeşte locul.
- Şi ce ar mai fi de făcut într-o ţară dominată de politică, manele, cocalari, OTV?
- În primul rând de iubit cu adevărat ţara. Şi când iubeşti, atunci ai grijă. Când iubeşti un pomişor sau un trandafir pe care-l ai acasă, ai grijă să-l uzi în fiecare zi, să mai tai două buruieni şi atunci când şi în ţara noastră fiecare o să aibă grijă de acest loc minunat în care ne-am născut, în momentul acela cred că nu ar mai fi nimic de făcut, dar aşa sunt de făcut autostrăzi, corecţii interioare la oamenii politici. Să înţeleagă că politica e făcută pentru cetăţeni, dacă tot e o meserie ca şi cea de artist, trebuie să o faci pentru cetăţean. Şi atunci artistul bun este cel care nu minte cetăţeanul pentru care face asta.
Un politician bun ar fi cel care nu minte. Arătaţi-mi unul! Că eu mulţi artişti care nu mint şi care sunt iubiţi în România vă pot arăta, dar nu vă pot arăta un politician care nu minte. E o problemă a ţării noastre. E un motiv pentru care nu cânt în campanii electorale.
- Există un adevărat curent de a parodia mai bine sau mai rău vedete de carton, politicieni. De unde interesul acesta?
- Probabil cei care fac acest lucru pornesc de la ideea lui Sancho Panza sau de la Cervantes că ironia parodică este constructivă. A parodia şi a ironiza constructiv înseamnă să nu dobori, să nu-ţi baţi joc de acel politician, să nu faci caricatură, sau ceva ce e foarte urât.
Sancho mereu îl ironiza pe don Quijote pentru a-i arăta faptul că trebuie să fie un mesager între cer şi pământ. De aia eu mereu îl văd pe Sancho cu un picior pe pământ şi cu unul în cer. Don Quijote era, cu totul, cu capul în nori.
- E uşor să vii în faţa unui microfon, să înjuri, să spui trivialităţi, şi să faci gloata să râdă. Cât de greu e să faci umor adevărat, inteligent?
- Umorul adevărat este inteligent. Este obligatoriu inteligent pentru că strămoşii noştri fie că aveau o clasă sau două, bunicii când ne spuneau câte o snoavă, erau departe de a nu fi inteligenţi. Orice glumă de la ţară spusă de un bătrân are o mare doză de înţelepciune, de inteligenţă, şi niciun pic de doză de vulgaritate. E greu să faci umor, e mult mai greu decât să faci dramă.
- Ce vă inspiră să faceţi atâtea lucruri minunate?
- Divinitatea. Frecvenţa iubirii care e cea mai înaltă frecvenţă care se poate percepe într-un fel sau altul pe pământ. Tot ceea ce există în jurul nostru este datorită acestei iubiri necondiţionate care este infinit mai mult decât iubirea între doi oameni, între trei oameni sau între 30.
- Ce e iubirea?
- Iubirea este tot ceea ce este.
- Aici, la Galaţi, în sudul Moldovei sunteţi mai mult Ioan sau mai mult Gyuri?
- Dacă e s-o iau după sânge sunt ceva mai mult Ioan, dar ar mai trebui să am şi un nume slovac şi polonez pentru că sunt jumătate român, un sfert maghiar şi restul de sfert slovac şi polonez. Ar trebui să mai am două nume mai mici. Sunt o corcitură perfectă. Sunt un cetăţean universal, aşa m-am considerat de copil.
- Ce vede Ioan Gyuri Pascu atunci când se uită în oglindă?
- Depinde la ce oră mă uit. Dacă mă uit dimineaţa, văd un om mai bătrân. Altădată văd un personaj care a făcut multe lucruri de neacceptat în viaţă, alte lucruri foarte frumoase. Depinde cum te uiţi, în ce moment, în ce anotimp al zilei tale te uiţi, cum te simţi, cât de trist sau cât de bucuros eşti, dacă e un zâmbet, dacă e un rictus. Nu poţi să vezi acelaşi lucru în nicio clipă.
- Ce urâţi pe lumea asta?
- M-am străduit am şi ani de zile să scap de acest sentiment care se numeşte ură. Şi sper din tot sufletul că nu mai urăsc absolut nimic.
