De ieri, Galaţiul e mai cenuşiu. A rămas fără culorile pe care i le-ar fi putut aşeza pe pânză maestrul Nicolae Spirescu.
Mi-amintesc de ultima vizită pe care i-am făcut-o în atelier, pe strada Basarabiei, o casă în care a locuit şi Cuza. Era pe 24 ianuarie, Ziua Unirii şi ziua în care maestrul Spirescu împlinea 89 de ani.
Petrecuse toată noaptea în atelier, dar avea chef de glumă şi de vorbe de duh. Când l-am întrebat câţi ani împlinea, a încercat să ocolească răspunsul, dar în final a spus zâmbind şmechereşte pe sub ochelarii cu dioptrii mari:
„Măi, fetiţo, mai am trei sute şaizeci şi ceva de zile şi fac 90 de ani. Dar până atunci mai e o viaţă de om”.
Aşa a şi fost. O viaţă de om. Între timp, s-a abătut pe la prietenul său Grigore Vieru, pentru că i se făcuse dor de el. Sau pentru că trebuia să-i termine portretul pe care mi-l arătase atunci. Jelea că nu reuşise să-l facă atâta vreme cât poetul moldovean locuia în aceeaşi lume cu el.
O viaţă închinată picturii
S-a stins decanul de vârstă al pictorilor gălăţeni. S-a stabilit în oraşul de la malul Dunării în 1946, iar în 1952, alături de Nicolae Mantu, înfiinţa primul Cenaclu Artistic.
Este iniţiator de şcoală de pictură la Galaţi. Organizează nenumărate expoziţii în ţară, dar şi peste hotare, în Anglia, Austria, Canada, Grecia, Italia, Israel, Iugoslavia şi SUA. Are numeroase tablouri în colecţii private.
Încă din 1939, începe să primească diferite premii şi medalii la concursuri naţionale şi internaţionale. Printre acestea, cele mai importante sunt trei medalii de aur în Italia, iar în 1990 Distincţia internaţională „Grandosso”, Brescia, tot în Italia.
Abia în 2006 devine cetăţean de onoare al Galaţiului. Cei din Veneţia i-au acordat această distincţie încă din 1977, pentru schimburile culturale Italia-România pe care le-a iniţiat.
S-a numărat printre puţinii artişti care au ştiut să facă donaţii oraşului. Un spaţiu pentru suita „Eminesciana” a fost găsit la Biblioteca „V. A Urechia”, dar pentru galeria voievozilor săi nu s-a mai întreprins nimic.
Aceştia au rămas în garajul sau atelierul său. Poate măcar de acum încolo vor primi cinstea care li se cuvine…
„Strada ar trebui să-i poarte numele”
Unul dintre pictorii care s-a bucurat de lumina şi culorile învăţături sale este David Sava. Acesta era, ieri, marcat de dispariţia maestrului:
„Un gând curat şi pios pentru marele maestru – mare pictor, distins profesor, de la care am învăţat o mulţime de lucruri. A fost un model pentru generaţii întregi de artişti. Strada unde se află locuinţa lui ar trebui să-i poarte numele. Pentru tot ce a dăruit acest artist Galaţiului”.
De ieri, Galaţiul a rămas, spiritual, mult mai sărac: a dispărut un om de valoare - maestrul Spirescu, cum îi spuneau toţi plasticienii gălăţeni. Duminică, maestrul va fi condus pe ultimul său drum. Către Eternitate.
Explicaţie foto: Nicolae Spirescu salutând pentru ultima oară Galaţiul, la ultimul său vernisaj
