Unindu-ne întru poezie! Nu mai puţin de patru scriitori gălăţeni sunt implicaţi în realizarea unei cărţi de poezie care sărbătoreşte sui generis Centenarul Marii Uniri. Editorul, dar şi scriitorul Firiţă Carp, poeţii Angela Baciu, Luminiţa Potîrniche şi a.g.secară au marcat, astfel, şi ei, tot în felul lor, deşi, precum veţi mai jos, selecţia textelor a fost făcută de către… altcineva.
Semnatarul rândurilor de mai jos, Romeo Aurelian Ilie, un prieten al gălăţenilor, detaliază: Povestea acestei antologii a început timid, dar entuziast, la data de 1 decembrie 2017, odată cu aniversarea de 99 de ani a Marii Uniri de la 1918. Se intra, practic, în anul Centenarului și fiorul dragostei de țară s-a trezit încă de atunci în inimile câtorva poeți pe care eu i-am adunat atunci, într-o "mică antologie a poeziei patriotice românești", ce a trăit doar o zi, pe Facebook. Suficient însă pentru a fi sesizată de un om cu inimă mare, poetul și editorul Firiță Carp, directorul editurii "Detectiv Literar", care mi-a propus încă din acea zi să ducem mai departe acest proiect și să realizăm o antologie a poeziei patriotice românești, în adevăratul sens al cuvântului. Firește, când două măsuri de entuziasm se întâlnesc la jumătatea drumului, primul pas este deja făcut. Au urmat planurile proiectului, însoțite de zbaterile aferente, culminând cu stabilirea criteriilor de selecție. Am hotărât atunci ca unicul criteriu să fie cel valoric, prin aceasta înțelegând respingerea fără drept de apel a oricărei manifestări poetice de tip patriotard, precum și evitarea pe cât posibil a oricăror naționalisme cu iz de extremism.
O dorință a noastră pe care, din păcate, nu am reușit să o ducem la îndeplinire a fost aceea de a aduna la un loc, între coperțile cărții și sub un singur gând curat, un număr de 100 de poeți, în numele celor 100 de ani pe care-i sărbătorim de la nașterea României Mari. Ca o mică compensație la această lipsă, am căutat să culegem boabe de rouă românească din ținuturi cât mai îndepărtate, de oriunde s-au abătut pentru o vreme, confrați de-ai noștri. Așa se face că ni s-au alăturat cu dragă inimă poeți români stabiliți momentan în Franța, Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Canada, asta fără a considera țară străină Republica Moldova, pe care cu toții o considerăm pământ românesc. S-au adunat până la finalul perioadei de preselecție 63 de poeți români contemporani, de diferite vârste, de la foarte tineri până la seniori, pe care i-am expus în paginile acestei cărți, în ordine alfabetică.
Deși veți descoperi stiluri diferite, atitudini diferite, estetici diferite, totuși, trebuie să știți că există un fir roșu care-i unește pe toți, iar acesta este dragostea sinceră față de țară. Nu veți găsi nimic forțat, nimic artificial, pentru că poezia patriotică autentică este sinceră sau nu este de loc. Fiecare dintre cei ce au răspuns prezent și-a expus aici o bucățică de suflet, în care licărește, diferit dar nu în dezacord cu ceilalți, atașamentul față de valorile românității. Separat, fiecare poezie ar putea părea o piesă de puzzle. Dar puse la un loc dau imaginea completă a sufletului românesc, cu toate zbaterile sale firești.
Pentru unii dintre ei, România se concentrează într-un gest ancestral, într-un gest ritual, fie el legat de sărbătorile tradiționale românești: Sânzienele, amintite de Silvana Cojocărașu, sau Paștele Blajinilor, evocat de Gabriel Cojocaru, fie legat de viața rurală de zi cu zi, de magia pe care o emană cina în familie de la care nu lipsește mămăliga, ca în minunatele poezii semnate de Carmen Secere și Violeta Anciu; precum și fascinația trezită de tradiționalul cozonac, surprinsă în versuri de către Robert Șerban. România se regăsește chiar și-n cântecele de dor sau voie bună, nelipsite de la petrecerile câmpenești, cum ar fi deja legendarul "Zaraza", despre care amintește Ligia Keșișian.
Pentru alții, atașamentul față de patrie este întreținut de glasul pământului, care refuză să tacă, și tot cheamă și cheamă, atât pe cei plecați de acasă, cum sunt de exemplu: Laura Cătălina Dragomir, pentru care „țara-patrie nu poate fi decât bună. Ca mama”, Nuța Istrate - Gangan care afirmă simplu dar atât de profund: „România înseamnă acasă. România este sângele care apă nu se face, crucea părinților mei” sau Lucian-Victor Bota care se identifică cu „sămânţa strămoşilor ce au îmbogăţit pământul cu istorie şi humus”. Glasul strămoșilor din străfundurile gliei este auzit în egală măsură și de cei rămași acasă, dar care riscă să se rătăcească de ei înșiși. În acest sens, atrag atenția asupra unor versuri tulburătoare semnate de Ada Carol, Marius Dumitrescu sau George Mihalcea.
Într-un aparent contrast cu aceștia, se situează Cecilia Costache pentru care „patria e lumea”, dar nu în sensul de a se declara apatridă, ci în sensul în care ea recapitulează întreaga lume în hotarele spirituale ale patriei sale, și Oana Cătălina Bucur, care numește România „țara nimănui”. (…) Putem vorbi chiar despre un apofatism liric practicat de aceasta, pe care îl vom mai regăsi în paginile acestei antologii și-n poemul-manifest al lui Claudiu Komartin, precum și în cel al tripticului Cornel Octavian Rodeanu - Tudor Voicu - Adrian Suciu. Dar, poate cel mai sublim apofatism îl găsim la Raluca Faraon, care rescrie practic imnul național, rechemând la o trezire din moartea spirituală a tuturor românilor: „prăvălită în somn/ lumina pipăie culorile./ un accident al orbirii - / mângâie albastrul/ se-adâncește în sine/ tulbură galbenul/ până la limita fricii/ atinge roșul/ se întristează/ ignoră perspectiva nuanțelor/ și hotărăște/să moară”. Să moară întru înviere, aș completa eu, devoalând misterul acestei perspective apofatice.
Unii dintre poeți au surprins spiritul românesc și au făcut-o magistral, atât explorând dimensiunea morală a românilor, care i-a ajutat să supraviețuiască cel puțin spiritual, atât în războaie, ca în poemele semnate de Liliana Filișan sau de Florentina Loredana Dalian, precum și în timpul prigoanelor comuniste, care își propuseseră să extermine la propriu spiritul românesc, ca în poemele semnate de Moni Stănilă și Nicoleta Crăete, cea din urmă surprinzând chiar atașamentul românilor față de dimensiunea euharistică a existenței: „undeva/ între camera roșie și somn/ există o uşă/ cu miros de pâine şi vin/ omul nou/ răstignit/ naşte o formă veche/ de sub prag/ o ţinuse ascunsă prea mult timp/ atunci/ cuvântul lui se preschimbă în carne/ şi începe să umble desculţ// târăsc imagini pline/ pe peretele alb”.
Dimensiunea religioasă este minunat completată de către dimensiunea mitologică a spiritului românesc, exploatată, în chip cu totul surprinzător de către un secui cu suflet de român, Mihai Attila Nagy: „O mână de români construiau o ţară/ ce era construit ziua,/ cădea noaptea, distrugând forţele întunericului”.
De bună seamă că fiecare poet în parte, prin însăși faptul de a scrie în limba română, îi aduce acesteia o cântare de slavă. Dar, avem în paginile acestei antologii două adevărate imne, într-adevăr, neconvenționale, închinate limbii române, semnate de Dorin Croitor și Adrian Suciu.
Acestea fiind spuse, vă invit pe toți să pășiți cu încredere, cu demnitate dar și cu o oarecare religiozitate în acest umil templu ridicat în cinstea României și a spiritului său.
