Teatrul Dramatic a ţinut „Lecţia” la Viena

Teatrul Dramatic a ţinut „Lecţia”  la Viena
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Fani Tardini” va reprezenta România la Festivalul Dunărean *

La sfârşitul lunii octombrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a fost invitat de Teatrul Pygmalion din Viena, într-un scurt turneu internaţional  cu piesa „Lecţia” de Eugen Ionescu. 

„Am susţinut trei reprezentaţii, una la Nitra, în Slovacia şi două la Viena, la invitaţia regizorului piesei noastre şi directorului de la Pygmelion, domnul Ţino Geirun. Am fost primiţi de public la modul excelent, atât la Nitra, unde au fost şi spectatori care înţelegeau româneşte, dar mai ales la Viena, unde mai bine de jumătate din sală a fost plină cu românii din diasporă”, ne-a declarat Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” şi interpretul Profesorului din „Lecţia”.

Alături de el au mai jucat Petronela Budea – eleva şi Liliana Lupan – servitoarea.

„Cu această ocazie s-a pus la punct şi realizarea Festivalului Dunărean de Teatru. Vor participa teatre din oraşe de la izvoare, până la vărsare, din Germania, Austria, Slovacia, Serbia, Ungaria şi noi pentru România”, ne-a mai spus Vlad Vasiliu.

Citit 760 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.