"Nu e normal ca președintele să nu revoace… revoce." (Viorica Dăncilă, 26.10.2018)
Ezitarea doamnei prim-ministru se explică prin faptul că în limba noastră există niște alternanțe buclucașe precum e/ea, o/oa. Apar și la verbe, dar și la alte părți de vorbire.
În cazul verbului, alternanța care ne interesează acum o/oa nu este productivă în cazul verbelor neologice. Și, cum se întâmplă de multe ori, apar și excepții. Este corect convoc - convoacă, provoc - provoacă (alternanța este prezentă), dar acord - acordă, adopt - adoptă, ador - adoră, aloc - alocă, aprob - aprobă, comport - comportă, derog - derogă, disloc - dislocă, invoc - invocă, ordon - ordonă, revoc - revocă, suport - suportă etc. (fără alternanță).
Și, cum se întâmplă și în viață când unii nu suportă ieșirea din rând și sunt fericiți când totul este uniformizat, și în limbajul neliterar apare tendința de regularizare a rădăcini verbale (radicalului) pentru verbele noi, aplicându-se regulile vechi ale alternanțelor: denoată, disloacă, invoacă, revoacă, sufoacă etc.
Scumpirile provoacă disconfort în vorbire
Săptămâna trecută, la B1 TV era transmisă următoarea informație (scrisă pe burtieră): "Mugur Isărescu: Pâinea s-ar putea scumpii." Am mai discutat despre această greșeală care implică verbele de conjugarea a IV-a terminate în -i. La modul infinitiv, ele se ortografiază cu un singur „i”: a vorbi, a citi, a socoti, a scumpi etc. Există și excepții: a se sfii, a prii.
Dacă ținem cont că infinitivul se regăsește ca element component al indicativului viitor - vor scumpi -, condițional optativ prezent - ar scumpi - există posibilitatea să scriem greșit și aceste forme (lucru care se întâmplă, din păcate!).
Așadar, nu scrieți cu doi "i" forma de infinitiv a verbelor terminate în "i"!
Aveţi grijă, aşadar, la limbă. Am trecut de centenar, haideţi măcar să vorbim aşa cum trebuie, dacă la alte lucruri nu ne duce mintea!
