Dramă şi feerie, în acelaşi weekend, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

Dramă şi feerie, în acelaşi weekend, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" îşi aşteaptă spectatorii, în acest sfârşit de săptămână, cu două piese consacrate, "Domnişoara Nastasia" de George Mihail Zamfirescu şi "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare.

Sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 19,00, este programat spectacolul "Domnişoara Nastasia". Pe scurt, subiectul e următorul: temutul Vulpaşin o iubeşte pe Nastasia, care e topită după blândul Luca. Vulpaşin îl ucide pe Luca, lucrul cel mai de preţ pentru Nastasia, iar tânăra disperată îi ia ucigaşului tot ce iubeşte mai mult: se sinucide, după ce se preface îndrăgostită de el. Cu o distribuţie generoasă (17 actori şi trei figuranţi), regizorul brăilean Radu Nichifor a creat un spectacol în care drama abureşte ochii, iar exploziile de râs sunt de necontrolat. Vor urca pe scenă: Flavia Călin, Gabriel Constantinescu, Răzvan Clopoţel, Ciprian Braşoveanu, Svetlana Friptu, Carmen Albu, Elena Ghinea, Vlad Volf, Rares Bâtcă, Lică Dănilă, Aureliu Bâtcă, Vlad Vasiliu, Ştefan Forir, Dan Căpăţână, Ionuţ Moldoveanu, Ana Maria Ciucanu, Vlad Ajder. Scenografia inspirată, care atribuie mahalalei calităţile unui personaj, care "respiră" întreaga piesă, îi aparţine Soranei Ţopa.

Duminică, 27 ianuarie, de la aceeaşi oră, se va juca o capodoperă a lui William Shakespeare, o  feerie cu happy-end, "Visul unei nopţi de vară", în regia lui Eugen Gyemant. Încâlcitele fire ale poveştii şi ale dragostei sunt împletite de actorii: Carmen Albu, Vlad Volf, Oana Mogoş, Cristina Uja-Neagu, Tamara Constantinescu, Ştefan Forir, Vasile Dănilă, Flavia Călin, Elena Anghel, Radu Horghidan, Ciprian Braşoveanu, Ionuţ Moldoveanu, Dan Căpăţână, Răzvan Clopoţel, Aureliu Bâtcă, Cristian Gheorghe, Vlad Ajder. E vizibil efectul contribuţiei actorilor la ingeniozitatea regizorului, care i-a lăsat să ofere toată nebunia frumoasă a jocului şi a joacei, cu zâne şi spiriduşi, cu meseriaşi care se dedau la arta scenică, într-o Atenă a miturilor, reinventată frumos de marele Will.

Remarcabili pe rol sunt Lucian Pânzaru (Oberon), care farmecă cu arta rostirii fireşti a versului, şi Vlad Volf, care rămâne pe retină în rolul unui Puck interpretat pe muchie de cuţit, cu candoare, dar şi cu o "supradoză" de răutate, care-l fac, deopotrivă, fascinant şi amuzant. Partea "hard" a comicului spectacolului este asigurată de trupa ambulantă a calfelor, interpretate de Cristian Gheorghe (care e de nerecunoscut, un fel de Depardieu pămpălău), Aureliu Bâtcă, Dan Căpăţână şi Răzvan Clopoţel.

Citit 1081 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Ianuarie 2019 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.