Cronică de teatru. Eu dau banu’, eu dau ora exactă

Cronică de teatru. Eu dau banu’, eu dau ora exactă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Miercuri, 20 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi a avut loc spectacolul „Eu dau banu’, eu dau ora exactă", cu trupa Teatrului Principal din Bucureşti  În distribuţie: Carmen Tănase, Ion Ionuț Ciocia, Victor Vurtejanu, Maria Radu, Rădiţa Roşu, Andreea Mateiu, Silvia Stanciu, Monica Odagiu, Călina Epuran, Răzvan Bănică și Gabriel Fătu; scenografia: Simona Marcu; costume: Geanina Punkosti, regia: Răzvan Oprea.

O piesă de teatru politic plină de umor, replici spumoase, acide, vitriolante, scrisă magistral de Nicole Duțu. Surprinde moravuri și hibe ale oamenilor blocați într-o perpetuă tranziţie. O criză morală socială și implicit politică. Avem astfel un acces intermediat artistic, la frânturi din istoria recentă a politichiei românești, schema cuceririi puterii, simplă în esență, în care un grup de oameni fără scrupule, au nevoie de inocența unui tată de familie patriot, erou anonim al Revoluției, jucat de Ion Ionuț Ciocia, pentru a-l plasa ca pe o emblemă onorabilă, care justifică orice acțiune a buldozerului parvenirii politice. Astfel că e puțin arierat spiritul subiectului față de spectacolul devenirii noastre politice actuale, dar memorabil ca analiză, ca disecție în viul artistic al trecutului încă proaspăt. Scenariul opune omul corect venalilor, ambii având vulnerabilități de un firesc decelabil și acceptabil chiar. Avem astfel omul corect, bine agregat social, familial, cu hibe inerente oricărei alcătuiri umane pe de o parte, și, prin opoziție cu el, venalii suferind simetric scurte episoade de umanism cu micimile umane la pachet. În distribuție se remarcă marea actriţă, Carmen Tănase, de o naturalețe devastatoare, de o complexitate a trăirilor care frizează condiția omului normal filmat în secret și fără știrea lui. Victor Vurtejanu joacă magistral subalternul, cu toată paleta diversă a viermuirilor acestuia dinaintea autorității, cu izbucniri de competență abil strunite după criteriile conformismului, cu accente de un uman lesne inteligibil în condiția sa subalternă și cu izbucnirile teluric-sulfuroase ale vulcanului secret de parvenire atunci când prinde vântul oportunităților favorabile în pânze. Impresionante la el sunt alternările registrului vocal, modulările vocii pe subiect, stanțele sculpturale, marcă a vechii şcoli de teatru a profesorului Dem Rădulescu. Gabriel Fătu este Liderul, yin-ul subalternului yang, împreună formând fața și reversul medaliei, forța și autoritatea. Ele se sprijină de slăbiciunea umană şi împreună trăiesc provizoriul, la pândă la cotitura istoriei, într-un iureș interşanjabil de mojicie și abjecție. Prin fiica sa, jucată spumos și inspirat de Călina Epuran, eroul principal, invalidat fizic și moral de cursul istoriei, încearcă să salveze cu disperare ultima redută a moralității, aparența de decență, lungimea fustei e simbolic și cu încrâncenare impusă în van de instituția paternă. Drama socială exprimată de scenariu o constituie nu atât cazurile individuale de decădere și imoralitate, cât simfonia iureșului în care unele le trag după ele pe celelalte, în care nu mai rămâne de salvat nimic în afară de nevroza autentică a mamei, Maria Radu, ce pendulează între inocenţa perfect jucată și prostia la care face trimitere, fără să acceadă la ea. De remarcat paleta diversă de trăiri a tuturor actorilor, un joc perfect de strunite valențe artistice. Fiul, Răzvan Bănică, și servitoarea, Silvia Stanciu, fac din condiția secundă a partiturii, prin respectarea proporțiilor jocului impus de ea, o veritabilă mostră de excelență actoricească.

Citit 1821 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2019 15:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.