Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Pentru prima dată a doua oară

Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Pentru prima dată a doua oară

eLoL.ro
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

”Întotdeauna mi-a plăcut să fac orişice din prima. Niciodată n-a mai fost şi A DOUA OARĂ!” Aşa spuse Geronimo cu mândrie, vorbind de fapt cu sticla sa politicoasă de whiskey: asta, barosana de sticlă cu lichid chihlimbariu, un fel de duh din sticlă, niciodată nu-l contrazicea. Nu aşa cum făcuse nevastă-sa. Geronimo nu se căsătorise a doua oară. Nu plecase de nouă ori din oraşul acesta plin de magazine scumpe. Nu avusese, până la 61 de ani, decât un singur job. Pe care îl părăsise însă de mult. Cum naiba făcea rost de banii pentru băutură, rămânea chiar un mister şi pentru mine. E drept, mulţi îl simpatizau, gras şi bucălat autentic, ca un Moş Crăciun real, doar cu barba doar încărunţită, nu albă, conform regulii. Mulţi îi făceau cinste numai ca să-l vadă transformându-se în copil. Un copil mare şi matol. Când îi veni în cap s-o facă acum, în preajma Crăciunului, pe Santa Claus, s-a gândit, normal, s-o facă o dată şi gata. ”Că de două ori, se ştie, aduce ghinion” – aşa zise el către sticla acum goală. Şi asta, sticla, goală, iată, îl părăsea, ca şi fosta nevastă. ... Nu avea în cap vreo idee să şi câştige ceva din rolul de Moş, de generos Father Christmas, pe care îl va juca, dar tocmai descoperise într-un tomberon, aruncate, mai multe pachete de ciocolată ”Smiley” cu ambalajul absolut intact. Nu era păcat să se arunce aşa ceva?  Curăţă deci cu mâneca unul dintre ambalaje, pătat de ceva, îşi puse un paltonaş roşu de-al fostei neveste. Cu blana albă, de vulpe artificială, la gât şi la mâneci. O să vedeţi mai încolo: pe roşu nu se vede sângele…

Geronimo ieşi pe străzi ca să dăruiască aşa, fără sac, direct din mână, cu ciocolatele la vedere. Copii însă fugeau din calea lui: îl vedeau cărunt, nu alb, aşa că se speriau. Tatăl unuia dintre  pici sări chiar să-l cârpească. „Pedofil împuţit, father fucker!” – strigă ăla în urma lui Geronimo, care abia reuşise să fugă. 

Geronimo hoinări pe Liberty Avenue, apoi o coti pe Five Street. În faţa multor magazine, văzu proţăpiţi Moşi Crăciuni pântecoşi artificial şi cu bărbi false, dar albe. Ei nici măcar nu dădeau nimic copiilor: îi pofteau mieros înăuntru, cu tot cu părinţi şi cu portofele pline. Îi pierise cheful să mai dăruiască, aşa că se întoarse acasă, muşcând dintr-unul dintre batoanele de ciocolată. Din nefericire, ciocolata nu era la fel de bună, pentru el, cum fusese whiskey-ul ăla. Când ajunse acasă se culcă, fără să se gândească la ziua de mâine, când, pentru prima oară în viaţa sa, va repeta un lucru…

(2)

„Hai, go, cară-te de-aici!” îl împinse primul moş, din faţa Magazinului "Milly Down". Geronimo se retrase atunci în faţa unei bănci care părea serioasă, unde ştia că măcar există paznici şi camere de supraveghere, dar şi aici un Santa Klaus cu pântec revărsat autentic şi mirosind greţos a parfum de damă îi făcu pur şi simplu vânt de pe trotuar. Iar paza băncii cică tocmai se uita în altă parte… În faţa unui magazin de bijuterii care nu avea Moş în faţă (plozii nu cumpără ceasuri de aur, nici măcar cristale Swarovski) simţi privirile bănuitoare foc ale unui agent de pază uriaş, aşa că acum se mută de bună voie pe trotuarul de vizavi, în faţa unui magazin cu storuri lăsate. Apoi, la "Magique" în faţă fu înjurat de alt Moş Crăciun, un sfrijit, dar cu mâna în buzunar – poate că era înarmat! – aşa că Geronimo se strecură lângă ușa mai mică din spate.

La "Magique" era plin de jucării fiţoase, de electronice cu preţ exorbitant, de rochii de colecţie pentru mamele suple cu nişte copii obezi, de inele de platină şi de diamante babane, aşa că un Moş amărât precum Geronimo nu avea nas de intrat în interior. Nu i-ar fi ajuns banii nici de-o ciocolată, iar la raioanele pentru preşcolari şi puberi erau angajaţi numai Moşi în haine aurite! Când omul cu mască ţâşni afară tocmai pe acea uşă din spate, făcând ţăndări sticla masivă, Geronimo nici nu avu timp să se sperie, fascinat de sacul de Moş al tâlharului, care purta pe faţă masca generalului Grant. Tâlharul arăta deci o fizionomie – falsă – de  persoană serioasă, dar  strângea într-o mână un pistol-mitralieră Uzi, calibrul 45 (asta era ceva!), bijuteria inventată prin anii ´50 de maiorul  Uziel Gal ajunse cu ţeava chiar între omoplaţii lui Moş Crăciun, atunci când de peste tot izbucniră sirenele de poliţie! „Am ostatic, am ostatic!” – răcni agresorul, ţinând cu o mână sacul greu, din care căzură câteva bancnote cu portretul lui Ben Franklin pe fondul lor verde.  „Spune-mi Grant, sau, mai simplu, generale”, îi ceru hoţul, dându-i lui Geronimo să-i târâie sacul. Iar Geronimo nu obişnuia să care, însă acum…

Poliţiştii împânziseră locul, iar televiziunile îşi făcuseră simţită deja prezenţa înaintea lor. O dronă transmise în direct şi peste 50 de milioane de americani văzură cum a fost luat ostatic Santa Claus!

(3)

Geronimo stătea şi acum între ţeava pistolului-mitralieră al „generalului Grant” şi ţevile nervoase ale pistolarilor-poliţişti. Desigur, un lunetist-doi trebuia să fie şi ei undeva. Sus. Dumnezeu se uita probabil în altă parte sau nu avea televizor, însă peste 50 de milioane de americani văzură cum a fost luat prizonier însuşi  Moş Crăciun!  Apoi numărul telespectatorilor crescu. Şi crescu! Prime time! Unii chiar puneau pariuri: scapă sau nu Moşul?

„Poate îl şi lichidează pe Moş… Aşa am să scap naibii de alergat după Supermani pentru nepoţi”, mârâi pentru sine detectivul William (Billy) Gomez. Bill ştia că, oricare va fi rezultatul, tot el va trebui să ancheteze DUPĂ… Îşi începu deci „pre-ancheta”: cine putea fi tâlharul? Avea cumva complici înăuntru? Îi luă ceva timp să discute cu personalul isterizat al magazinului, inclusiv cei câţiva moşi care şi aruncaseră straiele roşii, ca nu cumva, Doamne fereşte, să fie şi ei răpiţi. Dar dacă vreunul dintre ăia erau complice cu cel ce purta chipul fals cu masca lui Grant şi pistolul-mitralieră (probabil) real?

Noaptea, cele două tabere nu riscară mişcări care ar fi putut duce la rănirea ori chiar la uciderea cuiva. „Preventiv”, „Grant” îi trase cu ţeava armei una peste nas Moşului – Geronimo. Sângele pătă în vişiniu haina roşietică. Cu „Grant” nu se putea discuta: Chief Superintendent Martin Tagore îl întrebase ce revendicări are, iar Masca îi şopti ostatecului să ceară un tren care să tragă chiar în faţă. „Am răbdare până să construiască linia”, şopti „Grant”, apoi îl anunţă că va face pipi în public. Poliţia se strădui să reducă reflectoarele: se dădea în direct la televizor nu era educativ!

A doua zi la ora 14,00, încă nu căzuseră la învoială. Ticălosul ceru cafea şi o testă pe Geronimo. În partea cealaltă a lumii, moş Kazhuo Yamamoto se trezi noaptea. Era ora trei, dar străzile erau inundate în lumina ferestrelor aprinse: toată lumea privea la televizor!

Chiar atunci, la magazin, un glonţ şuieră pe lângă urechile noastre. Abia un al doilea îl nimeri pe „Grant”, care căzu scurt. Geronimo se prăbuşi mai târziu, nu-i venea să creadă că va muri. Măcar mâncase toată ciocolata, nu-i lăsase nimic lui „Grant”! Joe Giuliani, directorul de la „Super Time”, urlă în interfon: „Ăsta-i titlul: AM SCĂPAT DE MOŞ CRĂCIUN!”  „Să zicem ceva şi cu „Dumnezeu să-l ierte?” – încercă totuşi un glas de dincolo…

(4)

Educatoarele se tot chinuiau să comute de pe ştiri pe desene animate: un puşti împieliţat tocmai reuşise să comute pe o emisiune în care Moş Crăciun era înfăţişat căzut pe spate, într-o baltă de sânge. Televiziunile tocau într-adevăr neobişnuitul  eveniment, de zile şi zile la rând. Putea să treacă de mult ora de culcare pentru copii, dar cum să-i ţii departe de atentatul la Santa Claus?! Aşa un thrillerîn direct e mai interesant decât prima pogorâre a Omului pe Lună! Detectivul Billy Gomez scurtă vizita la grădiniţa unde îi erau aduşi nepoţeii. Anul acesta nu trebui să le mai aducă daruri...

Numit în realitate Gaetano Belucci, fost contabil, tâlharul cu masca eroului Bătăliei de la Appomattox, generalul Ulysses S. Grant, al optsprezecelea preşedinte american, impunător de pe bancnotele de 50 de dolari risipite în timpul jafului, evadase dintr-un ospiciu. Oficial, ancheta poliţiei îl exonerase pe lunetistul ei, căci expertiza balistică demonstrase că nu el trăsese. 

Nebunul fusese, evident, ajutat să iasă din spital! Camerele de supraveghere fuseseră defectate, iar paznicul de noapte fusese atras de zgomote suspecte în curtea din spate, chiar în timp ce Belucci acesta ieşise frumuşel prin faţă, probabil cu o cartelă falsă. Deşi paznicul alertase şi patrulele din zonă, fugarul fu de negăsit: clar, îl aşteptase o maşină!

Incomod, nebunul trebuia ucis, dar rămânea întrebarea: cine naiba avea ceva de câştigat din mierlirea unui oarecare Geronimo? Poate că oarecine va câştiga însă… din moartea lui Santa Claus: uite, Crăciunul trecuse cu vânzările la articolele pentru copii, la jucării şi la jocuri, în prăbuşire. Lanţul La Magique  primise o lovitură puternică; fu nevoit chiar să tragă obloanele mai multor magazine! Gomez făcu legătura cu ce se întâmplase în septembrie, când Păpuşa Marbie făcuse exact o sută de ani şi dronele împrăştiaseră peste oraş, în zona magazinelor Magique, tone de replici ale candidei  păpuşele. Însă replici cu faţa zbârcită, cu un neg în locul aluniţei şic a celeilalte, cu baston şi cu varice pictate strident. O păpuşă normală n-ar arăta aşa rău nici la 70 de ani!  Un informator care vindea droguri uşoare îi şoptise detectivului că prin zonă se învârtiseră nişte tipi cu telecomenzi. Ăia fuseseră văzuţi din când în când şi vânzând la preţ de dumping seturi de soldăţei de plumb de  la Taube Concern…

(5)

Educatoarele de la grădiniţa nepoţeilor detectivului Gomez se tot chinuiau să comute de pe ştiri pe desene animate: un puşti împieliţat tocmai reuşise să deschidă la o emisiune în care Moş Crăciun era înfăţişat căzut pe spate, într-o baltă de sânge. Televiziunile tocau într-adevăr, cum se cade, neobişnuitul  eveniment, de zile şi zile la rând. Detectivul ceruse un concediu, în care, firesc, nu se va ocupa de nepoţi. Cazul acelui nenorocit Geronimo, ucis în timp ce o făcea pe Moş Crăciun, era prea plin de poveste ca să mai intereseze pe cineva o arestare. Un nebun atacase un mit - asta fusese concluzia anchetatorilor.

A căuta un lunetist necunoscut era cam ca găsirea unui ac într-un container cu fân, important era însă ca să afli cine îl angajase.

Detectivul Billy Gomez presimţise că acest caz va fi clasat. Ca şi imaginea lui Moş Crăciun: cine va mai crede într-un Santa Claus decedat în direct? Detectivul sună mai întâi la recepţia Taube Tower şi anunţă că doreşte o întâlnire particulară cu A. C. Taube, preşedintele Taube Concern - un concurent pe piaţa păpuşilor care alesese calea tradiţiei. Folosea lemnul şi metalul.

Detectivul Gomez umpluse deja un dosar inutil, cu declaraţii luate de la vânzătorii şi de la Moş Crăciunii magazinului de lux Magique, de la martorii oculari din stradă din momentul luării de ostateci, dar şi de la spitalul de psihiatrie din care află cum scăpase „generalul Grant”. Când fu primit în biroul domnului Taube, detectivul rânji satisfăcut: era începutul unei hărţuieli pe care era dispus să o poarte până-n pânzele albe.

„Poftiţi”, îl invită domnul Taube, „pot să vă ofer vreun ajutor?” Detectivul negă din cap, acceptând imediat trabucul. „Nu, eu vă pot fi folositor.” „Cum aşa?” „Îl urmăream de ceva vreme pe acel Geronimo-Santa Claus… Din păcate, a fost lichidat de cineva tocmai când ne pregăteam să îl arestăm. Conducea o reţea de falşi Moşi Crăciuni, plătiţi să aducă daune majore, inclusiv cu răpiri, cu violenţe şi chiar atentate, îndreptate împotriva concernului dumneavoastră. Scopul era acela de a vă ruina afacerea, prosperă în - vă rog să-mi scuzaţi afirmaţia - în  zona conservatoare a pieţei. Necazul este că nu acel Geronimo era şeful reţelei şi firul ne-a scăpat din mâini. Şi, de când Moş Crăciun a murit, degeaba mai ţinem sub observaţie, măcar în luna decembrie, pe toţi cei deghizaţi în moşi. Acum pot fi ucigaşi care să vă vâneze sub masca oricărei jucării hidoase.” „Atunci voi echipa eu alţi Moşi”, trase concluzia Taube. Măcar, pentru detectiv era distractiv. Doar că va trebui iar să cumpere daruri nepoţeilor…

Citit 1769 ori Ultima modificare Marți, 04 Iunie 2019 11:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.