(despre geamuri)
Unde ai fost, superbă femeie de zăpadă?
Am plâns corect şi am crezut că nu mai vii;
mi-e dor de tine, te-aş chema la mine-n casă,
dar este cald…şi te poţi duce dintre vii!
Frumoasa mea, doar geamul ăsta ne desparte -
ne/norocire pusă între frig şi cald -
orice ar fi, nu pot să cred că eşti cealaltă,
nici tu nu crezi nicicând că eu sunt celălalt!
Mă uit pe geam, îţi fac un semn de bucurie,
mă rog la cer să fie frig şi să mai stai,
mă rog să deie nişte ger la mine-n casă
şi să te chem cu cel mai pur şi simplu: hai!
Chiar mă topesc de dor, femeie de zăpadă,
şi în curând voi fi nimic, nimic, nimic…
şi în curând geamul acesta se va sparge -
şi numai tu…şi numai tu-ntre cald şi frig!
