(misterul din cuibar)
Parcă nici salcâmii nu mai pot
da de ştire păsărilor care
plămădesc misterul în cuibare,
c-am rămas prizonier la nord!
N-are cine-mi ţine de urât,
cine-mi pune ceai în călimară,
cine-mi scrie a ultima oară
primul lied la timp, măcar atât!
N-are cine-mi spune: te salut,
omule, să ştii că nu se poate,
peste tot sunt păsări îngheţate,
nici salcâmii nu se mai aud!
Sunt captivul gheţurilor, sunt
condamnat la ceastă întrebare:
cine-mi trage sania în care
stă blestemul sfinxului mărunt?
Cine-mi pune vorbă la ninsori
de nu se opresc măcar o clipă?
Aş ieşi din strâmta mea colibă,
aş fugi să-mi iau privighetori
din salcâmii care nu mai pot
sta cu-atâtea păsări în cuibare
când le urcă seceta în floare
căci nu au măcar un pic de nord!
