(la mormântul mentorului meu, poetul Ioanid Romanescu)
Ce iarnă corectă, ce vreme
frumoasă! - îmi spun şi deschid
fereastra, să intre misterul
şi regele meu, Ioanid.
Îmi cade zăpada pe faţă
şi sunt bucuros, în sfârşit,
iar vântul mi-aduce cuvântul
quijotelui meu, Ioanid.
Un corb - de la stânga la dreapta,
cu pene de scris negreşit -
descrie "mereu" pe omătul
sub care s-a dus Ioanid.
Ce viscol, ce gheaţă, ce apă,
ce foarte frumos! - şi deschid
o carte şi încă o carte
în care e viu Ioanid.