CRONICĂ DE CENACLU | Elixirul tinereții

CRONICĂ DE CENACLU | Elixirul tinereții
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ședința de cenaclu de vinerea trecută a coincis cu Festivalul Internațional al Cărții „Axis Libri”. Nu ne-am întâlnit în locul obișnuit, la „Viața liberă”, ci în restaurantul „Tapas”, acolo unde ne-a povestit și ne-a citit inegalabilul Viorel Ilișoi. Ne-am bucurat de prezența mai multor oaspeți de la festivalul literar și nu numai. Ne-au onorat cu prezența Nona Rapotan, coordonatoare Bookhub.ro, Monica Turcu, artist plastic, Bogdan-Alexandru Stănescu, autor Polirom, Doru Căstăian, traducător și eseist, și Cristian Florea, autor la revista „Argo”. Cât despre lectura lui Viorel Ilișoi, ea a fost, ca întotdeauna, plină de umor și emoție, autorul povestindu-ne din viitoarele cărți și citindu-ne texte lăsate la dospit ani buni de zile.

"Ani de zile după aceea bunelul își mai amintea de câte ceva îngropat și se apuca de săpat prin grădină.

(...)

‒ Și vrei să spui că astă-noapte ți-ai adus aminte că ai îngropat sticla asta în vie? Și ai zis: hai s-o scot?

‒ Nu, am știut tot timpul că sticla asta de Chios e acolo. Nici o zi n-am uitat. 38 de ani m-am gândit la sticla asta. Cum să uit? Azi-noapte numai m-am hotărât s-o scot. După ce-am îngropat cu Maria ce aveam noi mai bun, m-am dus la vie în Hârtop și am îngropat sticla asta. Chiar de ziua mea. Am sădit deasupra un salcâmaș… care ai văzut cât s-a făcut…

‒ Chiar așa, ce faci cu salcâmul?

‒ Dă-l încolo de salcâm… Găsesc eu zilele astea doi oameni, îi trimit să-l facă bucăți și să-l aducă acasă. Îl pun pe foc.

‒ Adică vrei să spui că doar pentru sticla asta n-ai dormit toată noaptea și m-ai pus să muncesc ca nebunul, să mă bat de unul singur cu ditamai salcâmul? Dacă voiai să bei ceva, ce, nu găseam noi una mica la Țațana?

S-a oprit în poartă și m-a privit o clipă în ochi, adânc, mutând în mine, cu acea privire, o bucată mare din pietroiul tristeții lui de om bătrân și bolnav.

‒ Asta nu-i o sticlă de băutură, mânzocule. În sticla asta e toată tinerețea mea - mi-a zis el rar, bătând cu palma peste sticlă, prin pufoaică.

("Elixirul tinereții", fragment. Puteți citi povestirea pe site-ul autorului, http://www.viorelilisoi.ro/elixirul-tineretii/)

Vineri, 14 iunie, ora 18.00, cenaclul "Noduri și semne" va participa la o lansare de carte specială. Este vorba de debutul literar al lui Dorian Stoilescu, profesor și coleg de cenaclu stabilit în Australia. Cartea "În fața tirului" va fi prezentată de Stela Iorga, Iulian Grigoriu și Andrei Velea, la Librăria "Alexandria" (str. Domnească nr. 52).

Citit 1441 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Iunie 2019 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.