* (cinci cuvinte întru memoria doamnei de limba română, Geta Teodoru) *
Văd o căprioară neagră în trecutul mamei sale
şi-n trecutul mamei mele, dar şi în trecutul meu;
e o căprioară lungă de la deal până la vale,
e înaltă cât prezentul dintre ea şi Dumnezeu.
Văd şi cred fără oprire: văd cum trece printre mine
şi iluzia mea sfântă - aia, că voi fi poet;
cred că fruntea mea atinsă de cuvintele ei fine
s-a lovit de colţuri care mi-au dat visurile-ncet…
Căci prea repezi şi prea grele şi prea multe visuri fură:
unele - copleşitoare; altele - fără ecou;
tooot citeam de-a alandala, tooot scriam fără măsură
combinări caraghioase: înc-o dată iar din nou…
Doamna căprioară neagră - şi deşteaptă, şi frumoasă -
mi-a organizat elanul, dar n-a râs de steaua mea,
mi-a pus "crimă şi pedeapsă" şi "omar khayyam" pe masă;
trebuia să cred că-i bună, dar credeam că este rea.
Mai târziu, când căprioara a văzut ce se petrece
cu iluzia mea sfântă, m-a chemat în jurul ei -
era singură şi caldă, însă eu credeam că-i rece -
şi mi-a spus doar cinci cuvinte: "e frumos, dar panta rhei!"
Panta rhei!…o văd şi-acuma printre litere descrise
pe coroane, pe secunda dintre ochiul ei şi-al meu…
Trece moartea căprioarei printre ane/mone/lise
şi-mi hrăneşte poezia dincolo de Dumnezeu!
