”Studii şi articole”, la nr. 4

”Studii şi articole”, la nr. 4
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

"Studii şi articole - Istorie, Educaţie, Cultură", deja la al patrulea său număr, rămâne un compendiu necesar specialiştilor, împătimiţilor, dar şi publicului obişnuit, însă curios. Este un tom editat de Asociaţia Profesională "Şcoala gălăţeană" şi cuprinde 29 de autori gălăţeni (unii cu mai multe articole), fiind tipărit la Editura "Axis Libri" şi dedicat judeţului şi "mereu surprinzătorului oraş de la Dunăre".

Colegiul de redacţie este alcătuit din prof. Ghiţă Nazare - redactor-şef şi prof. dr. Sorin Langu - secretar general de redacţie. Membri: prof. Diamanta Bulai, prof. dr. Ion Cioroiu, pr. Eugen Drăgoi, prof. dr. Gheorghe Felea, prof. dr. Laurenţiu Ichim, prof. Corneliu Stoica - o echipă redutabilă de specialişti în istorie şi artă plastică.

Secţiunile - Istorie şi Cultură, Revoluţia din 1989 la Galaţi, Istoria Învăţământului gălăţean, Literatură şi Artă, Ştiinţă, Viaţa spirituală şi Recenzii - oferă, fiecare în parte, date de interes, care contribuie cu noi piese la uriaşul puzzle cultural-socio-istoric al zonei.

Semnează nume cunoscute de profesori şi preoţi, autori din tagma scriitorilor şi a criticilor de artă, cu teme importante, multe inedite, asupra cărora merită se revenim mai pe larg, pentru "a vă face poftă" să cunoaşteţi şi mai multe despre Galaţi.

Citit 1072 ori Ultima modificare Miercuri, 14 August 2019 16:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.