În spectacolul "Chirița în provincie", care va avea premiera, pe 22 septembrie, la Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard", regizorul Dan Mirea aduce o notă de contemporaneitate, de inedit, păstrând însă muzica originală a textului, conflictele și firul dramatic ale lui Alecsandri.
- Cum e să regizați o comedie muzicală? Cum se diferențiază asta de teatrul de dramă, din punct de vedere regizoral?
- Vă mărturisesc că nici acum nu mi-am revenit din șocul pe care l-am avut când am fost invitat de către direcțiunea teatrului. A rămas o provocare cu fiecare repetiție care trece. Venirea mea aici a fost puțin mai delicată, deoarece am preluat un spectacol, efectiv. Șansa mea a fost că l-am preluat de la un prieten-regizor și că direcțiunea mi-a oferit oportunitatea de a face ce vreau, adică de a-mi crea și desăvârși spectacolul prin conceptul meu, neținând cont de ce s-a început, ceea ce, pentru mine, a fost un lucru extraordinar și un atu, pentru că îmi place ca, atunci când îmi pun semnătura pe un spectacol, el să îmi aparțină cu tot ce înseamnă el ca act creativ.
- Cum vi se pare că au simțit actorii schimbarea? A fost o tranziție ușoară pentru ei?
- Cred că una dintre capacitățile mele este aceea de a mă descoperi în fața oamenilor, cu bune și cu rele, și de a-i provoca de a porni cu mine într-un dans în care nu vreau să ne călcăm pe picioare, ci să ne uităm unii în ochii celorlalți și să fim cu toții mândri de ce am făcut. Cred că am reușit să facem asta. Mă sună actorii și îmi spun că întâlnirea cu mine nu este neapărat un șir de repetiții în care nu ne cronometrăm timpul, ci este o lecție de teatru în care fiecare dintre noi am învățat.
- Ați ales clasicul travestit pentru rolul Chiriței. Este, într-adevăr, mai savuros pentru public?
- Se știe foarte bine că acest text a căpătat notorietate datorită rolului magistral pe care l-a făcut unul dintre marii actori ai acestei țări, acum mulți ani, iar el a devenit un reper pentru toți ceilalți. De aceea, a face un travestit, și mai ales unul de notorietate, este foarte greu. Cred că actorul care joacă în spectacolul nostru rolul Chiriței, dincolo de faptul că are de dus efectiv spectacolul la propriu, fizic, este locomotiva lui. În jurul lui gravitează tot. Cred că este foarte greu și provocator pentru un actor să accepte acest pariu, în care spectatorul are repere, are termene de comparație, iar el - actorul - să își aducă ineditul personalității sale.
- La ce alte interpretări savuroase ne mai putem aștepta de la acest spectacol?
- Am păstrat muzica originală a spectacolului. Am păstrat parfumul textului lui Alecsandri, doar că o să aduc o notă de inedit, pentru că toate personajele au câte o caracteristică aparte. Deși am păstrat conflictele și tot ce înseamnă firul lui, am contemporaneizat foarte mult reacțiile, iar personajelor li s-au adus și lor nuanțe contemporane. Așadar, publicul este așteptat să vadă un spectacol clasic, dar cu o notă de contemporan și de noutate.
- V-a fost teamă de ceva înainte să înceapă repetiția la acest spectacol?
- Noi nu facem spectacolele pentru noi sau pentru orgoliul nostru, ci pentru public. Dincolo de critica de specialitate, barometrul cel mai important este publicul. Îmi tremură tot la întâlnirea cu publicul, pentru că eu am abordat acest text într-o manieră diferită de clasicul Alecsandri și vreau să cred că această provocare, această nebunie pe care am început-o cu echipa de lângă mine - începând de la mașiniști și până la actori, care sunt emblema spectacolului - va fi o reușită nu doar la finalul serii, nu doar prin a ridica în picioare publicul, din complezență, ci din dorința de a le arăta că prezența lor în sală nu este degeaba.
- Vă pasionează tema moravurilor sociale și politice ale societății contemporane și transpuneți asta în regia pe care o practicați?
- Nu neapărat, pentru că eu nu sunt un regizor #rezist. Eu sunt un regizor care se adaptează unor probleme pe care le pune dramaturgul. Acest text mă obligă să trezesc ce și-a dorit autorul la vremea respectivă. Nu urmăresc un model, dar văd atâția Cațavencu în Parlamentul României, văd atâtea Zoe și atâția Tipătești în Senatul României, văd atâtea Chirițe în instituțiile care cârmuiesc destinele românilor, încât mă bucur că noi, artiștii, putem să ne exprimăm astfel, fără să ne fie rușine. Noi, românii, am uitat câteva lucruri elementare, după părerea mea: am uitat să fim demni, am uitat să spunem „nu” și am uitat să fim mândri de ceea ce ne-am creat noi. Nu trebuie să uităm ce suntem în lume. Noi, din păcate, suntem într-un cerc din care refuzăm să ieșim, dar refuzăm și să acceptăm că nu avem capacitatea să evadăm din el. Ce fac Alecsandri, Creangă sau Caragiale nu este decât o reflexie a tot ce a trăit și continuă să trăiască societatea românească, într-o retorică și o repetitivitate constantă. Temele pe care le ridică Alecsandri sunt actuale nu numai datorită originalității, ci a incapacității noastre ca societate de a le demonstra acestor autori că ne-am depășit condiția de slugi pe la marile porți ale imperiilor lumii. Ce vedem în acest spectacol nu este decât o oglindă pe care societatea este obligată să o privească, dacă are curaj. Alecsandri nu este doar actual. El este deranjant de actual, dureros de actual. Acest fenomen a metastazat societatea românească și ne învârtim în jurul acelorași probleme de care ne e frică să fugim.
- Cu ce ați vrea să rămână estrada gălățeană, după ce plecați de la noi?
- Las publicul gălățean și teatrul de aici cu speranța unei noi întâlniri, pentru că eu am o mare vină: mă îndrăgostesc iremediabil de locurile și de oamenii pe care îi întâlnesc. Mă sperie gândul că o să rămânem prieteni și asta ne obligă. Sper să revin la Galați, pentru că toți cei pe care i-am cunoscut mi-au dat câte o motivație.
Cine este regizorul Dan Mirea
Dan Mirea este din Bocşa, oraș de lângă Reșița. A terminat un Institut de Teatru la București, unde a făcut actorie, "mult prea devreme, la 22 de ani și am intrat în jungla asta, novice fiind, ca o victimă clară", aşa cum afirmă într-un interviu. Cu toate acestea, la 37 de ani, a devenit prin concurs director artistic al Teatrului de Vest din Reşiţa. În această calitate, a înfiinţat la Reşiţa două festivaluri: Gong-Fest (în 2013) şi un festival de teatru pentru copii. La 41 de ani s-a decis să facă și un master în regie, la Tg. Mureş, crezând că "ceva îi lipsește". "De câțiva ani, am bucuria să alerg dintr-un teatru în altul, să încerc să împărtășesc și celorlalți - nu neapărat ce am învățat, cât ceea ce cred că pot face. Cred că asta s-a născut din dorința de a trece într-o etapă superioară, după ce am jucat timp de 22 de ani ca actor. Lucru pe care îl fac și acum - mult mai rar, pentru că nu îmi mai permite timpul. Am început timid, cu un spectacol de copii în teatrul unde eram angajat. Am început astfel nu pentru că îmi doresc să minimizez importanța spectacolelor de copii, ci pentru că eu cred că acolo este locul unde eu am reușit să îmi însușesc abecedarul regizoral. Așa a început evadarea mea de pe scenă către postura de regizor. Am în mașină tot timpul o geantă cu multe texte, o agendă și dorința de a nu mă opri din drumul acesta frumos pe care am plecat", mărturiseşte Dan Mirea despre parcursul său profesional.
