Istoria sturionilor la Dunăre, văzută de caricaturistul Crihană

Istoria sturionilor la Dunăre, văzută de caricaturistul Crihană
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

30 de lucrări semnate de artistul plastic gălăţean Florian Doru Crihană, reunite sub genericul "Centuries of the Danube Sturgeon" (Secole de sturioni la Dunăre) pot fi văzute în holul Universităţii "Dunătreaa de jos", până la sfârşitul săptămânii. Expoziţia va fi reluată în ianuarie, anul viitor, la Galeriile "Nicolae Mantu". 

Vernisajul a avut loc în cadrul conferinţei internaţionale ""Conservarea sturionilor de Dunăre, o provocare sau o povară", organizată de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice şi Biodiversitate (CCDSHAB), la care au participat peste 120 de specialişti din peste 20 de state ale lumii. 

Lucrările au fost comandate artistului de către directorul (CCDSHAB) şi organizatorul conferinţei, Tudor Ionescu. 

Acesta povesteşte că expoziţia a fost rodul unor lungi întrevederi şi discuţii în care caricaturistul gălăţean a asimilat cu o capacitate uimitoare tot soiul de informaţii despre sturioni, venind apoi cu idei ingenioase de a le aşterne în formă şi culoare.

"Chiar pe 1 ianuarie mă plimbam şi am intrat să văd expoziţia domnului Crihană. Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut şi mi-am dat seama că am nevoie de dumnealui să mă ajute cu o imagine grafică. L-am contactat pe facebook, ne-am întâlnit a doua zi la o cafea. I-am povestit despre sturioni. Ne-am înţeles pentru 30 de lucrări la un preţ preferenţial, am făcut contract pentru cumpărarea drepturilor de autor şi am început lucrul. Au fost opt luni în care ne-am întâlnit şi de două ori pe săptămână. I-am povestit despre istoria acestor peşti, despre problemele lor - baraj, poluare, braconaj, l-am dus la în Deltă să vadă cum monitorizăm exemplarele. M-a suportat cu stoicism în nebunia mea pentru sturioni, a devenit expert, dacă ar da examen, ar intra direct în anul al patrulea! A fost un proiect de suflet, în care amândoi ne-am implicat la maximum. A ieşit ceva spectaculos, de fiecare dată am fost surprins de ingeniozitatea ideilor pe care le-a avut în a aşeza informaţia ştiinţifică într-o formă artistică, plină de acurateţe a desenului", povesteşte Tudor Ionescu despre modul în care s-a născut interesanta expoziţie.

Acesta susţine că scopul a fost să-i poată sensibiliza prin aceste imagini pe oamenii obişnuiţi, care nu cunosc problemele sturionilor, dar care ar putea influenţa în bine destinul acestora, astfel încât să nu-i pierdem ca specii sălbatice din Dunăre şi Marea Neagră.

Artistul Florian Doru Crihană ne-a declarat că s-a bucurat să vadă un real interes al oaspeţilor la expoziţie faţă de lucrările sale: "Mai mulţi invitaţi mi-au spus că am devenit specialist al vieţii sturionului. Ceea ce m-a bucurat foarte mult. Au fost luni de studiu şi de întâlniri cu Tudor Ionescu. Cred că a ieşit o expoziţie frumoasă, dar şi utilă, aşa cum ne-am dorit".

Cele 30 de lucrări au fost foarte apreciate şi de specialişti, dar şi de oficialii străini veniţi la Galaţi. Reprezentantul Comisiei Europene le-a propus celor doi "vinovaţi" de expoziţia de la Universitate să o aducă şi la Bruxelles anul viitor, iar redactorul-şef al unei reviste de specialitate a cerut permisiunea ca lucrările să fie redate în paginile publicaţiei pe care o conduce.

Citit 2925 ori Ultima modificare Luni, 04 Noiembrie 2019 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.