Împlinirea celor 85 de ani de patriarhat a adus în atenţia noastră file glorioase de istorie creştinească şi românească şi chipuri de icoană nouă. Una din paginile de aur, de înnoire şi întregire a Bisericii Dreptmăritoare făurită „prin harul lui Dumnezeu şi voinţa naţională” a avut drept fundament Marea Unire de la 1 decembrie 1918. E vorba de ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie, eveniment care a venit ca o împlinire a idealului de unire a tuturor românilor.
„Primul dintre patriarhii care a împlinit voinţa creştinilor români de pretutindeni de a realiza unirea Bisericii şi ridicarea ei la rang de Patriarhie este vrednicul de pomenire Patriarh Miron Cristea, menţiona Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, la sărbătoarea din 4 februarie 2010. După ce a îndeplinit idealul de unire a tuturor românilor, primul Patriarh al Bisericii noastre a fost cel care a organizat Biserica pe un fundament temeinic, canonic, pastoral şi liturgic, după principiul unităţii în Hristos...”
Primul Patriarh BOR, Miron Cristea, a fost cel care a găsit argumente solide, canonice, în faţa ierarhilor Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol de a acorda rang de Patriarhie Bisericii Ortodoxe Române. Visul se împlinea la 4 februarie 1925.
Înalt Prea Sfinţitul Casian a adus în amintirea noastră faptele alese ale tuturor celor cinci patriahi ai BOR. Al doilea Patriarh în scaunul BOR este Nicodim Muntean (1939-1948), preocupat de continuarea lucrării pastoral-misionare în întreaga Patriarhie. A rămas în memoria noastră drept un mare teolog, care a tradus nenumărate lucrări.
Lumina de pe fruntea Patriarhului Justinian
„A urcat apoi pe scaunul Patriarhiei Române vrednicul de pomenire Justinian Marina (1948-1977), spunea Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian. Venea după o mare foamete (e vorba de seceta din anii 1946-47) şi în plină perioadă de impunere a ateismului stalinist... Al treilea Patriah al BOR a prins vremuri de cumplită prigoană, dar s-a evidenţiat prin cel puţin trei lucrări misionare”, menţiona Înalt Prea Sfinţitul Casian.
În timpul păstoririi sale au avut loc primele canonizări de Sfinţi Români, publicarea în plin regim ateist a două cărţi fundamentale: Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă a lui Petru Movilă şi Biblia, în 100.000 de exemplare, „pentru tipărirea căreia a alergat pentru hârtie în străinătate, hârtie pe care a adus-o pe cheltuiala sa”, preciza Arhiereul Dunării de Jos.
„După căderea regimului comunist, în Serbia, jumătate din populaţie nu era botezată, a continuat Înalt Prea Sfinţitul Casian. La noi, acest aspect şi multe altele au fost salvate prin jertfa, înalta înţelepciune a Patriarhului Justinian Marina... Am avut privilegiul să-l văd personal. Eram elev la Seminarul Teologic din Buzău, în clasa a cincea, şi chipul său luminos mi-a rămas în minte, lumina precum lumina unei candele...”
Între cei cinci Întâistătători, Justin Moisescu (1977-1986) s-a remarcat ca fiind un mare Teolog al Noului Testament şi „în anii grei de dictatură s-a impus printr-o atitudine demnă în apărarea clerului. Tot el a iniţiat tipărirea vieţii sfinţilor şi a altor lucrări importante pentru creştini”.
„Al cincilea Patriarh - Prea Fericitul Teoctist (1986-2007) - a fost înscăunat la cârma BOR în condiţii extrem de grele, în anul 1986, şi a slujit sufletul românesc vreme de 21 de ani. A prins anii grei ai perioadei ateiste, dar a apucat anii de liberate a credinţei de după evenimentele din decembrie 1989, perioadă în care a reîntregit patriarhia, a revigorat viaţa Bisericii, a înfiinţat învăţământul teologic mediu şi superior…”
Am readus în atenţie aceste chipuri de icoană nouă, pentru a ilustra în nuanţe destul de vagi, recunoaştem, câte puţin din personalitatea şi lucrarea pastoral-misionară a celor cinci patriarhi, care au avut darul să păstreze unitatea de credinţă în BOR. Deşi, mai toţi au slujit în condiţii neprielnice Bisericii lui Hristos. Însă responsabilitatea, jertfelnicia şi lumina mereu întreţinută în candela credinţei, pentru unitatea „Bisericii mamă a Poporului român” rămân pentru noi repere de nezdruncinat în timp.
Patriarhul Justinian Marina a salvat preoţii...
Unul dintre vrednicii noştri patriarhi, pe nedrept catalogat drept „Patriarhul Roşu”, a fost Justinian Marina, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între 24 mai 1948 şi 1977. Cei care l-au cunoscut îndeaproape au creionat, în cuvinte care niciodată nu acoperă durerea şi frământările unui Patriarh, unul dintre episoadele cumplite ale BOR. Aşezat în scaun în anul de răscruce 1948, anul naţionalizării, acest Patriarh a avut de înfruntat multe ispite.
Lucrarea sa misionară a fost o continuă luptă între a salva sufletele românilor, a scuti Biserica de a fi ruinată şi a salva clerul din beciurile fostei Securităţi. Frânturi din trăirea sa intensă ne-a dezvăluit medicul său personal George Stan, în carte pe care o închină...
„Comuniştii îmi arestaseră sute de preoţi, mărturiseşte însuşi Patriarhul Justinian Marina. Soţiile, copiii sau rudele acestora veneau în audienţă sau îmi scriau, rugându-mă să intervin pentru a fi eliberaţi din închisoare, pentru că se ştia că aproape tuturor celor aruncaţi după graţii li se atribuiau învinuiri născocite de securişti...”
„Revoltat de abuzurile Securităţii şi plin de îngrijorare pentru soarta preoţilor mei, am mers la Guvern pentru a cere să se termine odată cu aceste arestări şi să-mi fie eliberaţi preoţii reţinuţi. Atunci, Gheorghiu-Dej mi-a spus că Guvernul nu poate face acest lucru, deoarece Securitatea nu este în subordinea guvernului, activitatea ei fiind coordonată direct de Moscova. La data stabilită m-am prezentat la sediul Securităţii...”
„Între timp, eu îmi făcusem o listă cu şase preoţi arestaţi, despre care ştiam că nu li se poate găsi nicio vină, deoarece nu erau nici chiaburi, nu avuseseră nicio manifestare ostilă regimului şi nu făcuseră niciun fel de politică înainte de 23 august 1944. Ajuns la sediul Securităţii, când am coborât din maşină, santinela a strigat cu voce tare: «A venit Popa ăl mare!»...”
Întrebat dacă „are nume de preoţi nevinovaţi?”, Vlădica a răspuns: „Sigur că da, şi încă multe. Şi atunci, pentru a nu vedea el câţi preoţi am eu trecuţi pe listă, m-am retras mai de o parte, am desfăcut larg reverenda, am scos lista cu preoţii mei din buzunar şi la adăpostul reverendei am citit primul nume... Ofiţerul şi-a notat numele, a mers apoi şi a studiat dosarul şi a revenit, spunând: «Aveţi dreptate, Părinte. Mai aveţi şi alte nume?...”
„Mai aveam trecut un singur nume şi începusem să am emoţii, se destănuie Patriarhul Justinian. Mi se termina lista cu preoţii despre care ştiam că nu li se poate aduce nicio învinuire. Dar Dumnezeu a făcut o minune, căci după ce au verificat şi dosarul celui de-al cincilea preot, ofiţerul de securitate mi-a spus: «Ajunge, Părinte. Aveţi dreptate, s-au comis abuzuri în arestarea preoţilor. Îi vom elibera... Şi aşa au făcut, căci la puţine zile după această vizită mi-au eliberat mulţi preoţi...”
Desigur, lucrarea pastoral-misionară a acestui Patriarh este mult mai complexă şi ea a răspuns la imperativele vremii, asemănătoare cu cele mai cumplite perioade de persecuţie a Bisericii creştine din primele veacuri de după Hristos.
„Responsabilitate şi continuă jertfă”
Vorbind despre Biserică, Arhiepiscopul Dunării de Jos a spus că la aniversarea din 4 februarie că „Biserică patriarhală nu este o instituţie proclamată şi goală, particulară. O Biserică patriarhală este afirmarea responsabilităţii totale în faţa întemeietorului ei Care este Domnul nostru Iisus Hristos. Cel care a spus „pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”. Nimic nu se poate zidi fără Hristos, nici material şi nici spiritual...”
Întorcându-ne la momentul de început, imediat după Războiul de Independenţă, în 1877, cel care a devenit primul patriarh al BOR a început demersurile pentru ridicarea unei Catedrale a Mântuirii Neamului Românesc. Fiecare dintre cei cinci patriahi care odihnesc astăzi în ceruri au încercat să ridice, în chip văzut, această Biserică a unităţii şi a mântuirii neamului românesc. Însă slăbiciunile omeneşti au făcut ca acest vis să nu poată fi împlinit şi abia în ultimii ani ai păstorii Prea Fericitului Patriarh Teoctist, dar mai ales în aceste zile de vrednică păstorire a Prea Fericitului Patriarh Daniel acest proiect începe să prindă contur. Doamne ajută!
Explicaţii foto:
1 - Catedrala Patriarhală Bucureşti
2 - Patriarhul Miron Cristea – primul Întâstătător al Bisericii Ortodoxe Române
Foto: Biroul de Presă al ADJ şi Arhiva Patriarhiei Române
