Scrisă acum mai bine de 45 de ani, în vremuri când se scria adesea de mână și cu ”î”, povestirea cu titlul de mai sus, a domnului Ioan Gh. Tofan, evocă o lume cunoscută seniorilor Galațiului, care au trăit-o atunci intens, adolescentin, poetic și pragmatic deopotrivă. Vremuri mai simple, ar spune unii, dar ar greși, deoarece absența încă neinventatelor telefoane mobile conectate la încă de neconceputul internet nu a avut niciodată harul de a simplifica trăirile, simțirile, emoțiile și micile aventuri de tot felul văzute ca adevărate epopei prin ochii puștanilor care băteau străzile nepavate ale Galațiului de demult.
Cu foarte puține inadvertențe, textul are o prospețime neașteptată, dar nu ciudată, izvorâtă tocmai din faptul că autorul nu a intervenit deloc pe varianta originală, lăsându-i farmecul entuziasmului tânărului îndrăgostit într-atât de literatură, încât îndrăznește să fie el însuși creator de atmosferă și imagini: "(...) gospodarii înțoliți de sărbătoare, țepeni ca niște prăjini, se întorceau de la slujba bisericii Trei Ierarhi dinspre dealul orașului, Precista părăsită fiind lăcașul cucuvelelor și al liliecilor, iar noi, gălbejiți și lihniți de foame, de la o întâlnire cu un vechi ilegalist, care, așezat la catedra cu față de masă roșie pe care-și așezase cu grijă șapca de doc, se mulțumise doar să pufăiască țigară după țigară, privindu-ne obosit și mângâindu-și arar mustața groasă și căruntă (...)."
Lumea descrisă de Ioan Gh. Tofan urcă și coboară treptele albe care leagă aproape mistic orașul de albia prin care curge încă de la începuturile lumii Dunărea.
"La scenele de cartier parcă saltă colbul ulițelor și vezi și soarele după-amiezii. Se pricepe foarte bine la descrierea mahalalei, a râpei. E printre puținii care știe să facă asta. Se vede nostalgia perioadei copilăriei" (Nelu Păcuraru).
"E ca un cronicar care suflă colbul de pe paginile istoriei. Faptul că ne prezintă anii ’50 e ceva inedit pentru mine. Ascultând lectura, am simțit parfumul Dunării din acele vremuri, cu malurile ei de lut. Imaginile se derulează ca într-un film suprarealist italian din aceeași perioadă. În seara aceasta, am privit orașul prin ochii dumneavoastră!" (Daniela Capotă)
"Nu am simțit decât pe alocuri întoarceri de frază mai nereușite, specifice începuturilor, dar și în acele puține ocazii m-am lăsat cucerit de aerul de inocență amestecat cu tentația păcatului. O lume în transformare văzută prin ochii unor copii ei înșiși în drum spre altceva. Comparația cu filmul italian suprarealist este potrivită" (Iulian Mardar).
Vineri, 29 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul "Vieţii libere", citeşte Nelu Păcuraru.
