Paganini şi Ceaikovski au adus gălăţenii la concert

Paganini şi Ceaikovski au adus gălăţenii la concert
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Încet-încet, idei preconcepute precum aceea că muzica simfonică se adresează unui public restrâns, elitist, sunt înlăturate, iar spectatorii sunt dispuși să încerce experiențe artistice noi și să treacă dincolo de prejudecăți.

Un punct de atractivitate al concertului simfonic de la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard"a fost cu siguranță programul propus de maestrul Cristian Sandu, dirijorul concertului, care a cuprins două lucrări populare din creația concertantă și simfonică universală:  Concertul nr. 1, pentru vioară și orchestră, op. 6 de Niccolo Paganini și Suita "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski. Întreaga evoluție artistică a serii a stat sub semnul calității, instrumentiștii orchestrei simfonice implicându-se cu pasiune în realizarea concertului. 

Francesco Ionașcu face parte din tânăra generație de violoniști, iar cartea sa de vizită cuprinde deja peste 120 de concerte ca solist cu prestigioase orchestre din România și străinătate și 25 de concursuri naționale și internaționale la care a fost premiat. De asemenea a susținut numeroase concerte în străinătate: Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, în locații importante: St. James’s Piccadilly, Steinway Hall, St.Mary Abbots Church (Londra), Tonnhalle (Dusseldorf), Ambasada României din Paris și Londra, Theatre Municipal „Armand” (Salon de Provence), Teatro „Verdi” (Mantova), Ateneul Român și Sala Palatului (București).

Experiența sa pe podiumul de concert și-a spus cuvântul și vineri seară, când a abordat cu siguranță, acuratețe și versatilitate capcanele dificilului Concert nr. 1 de Niccolo Paganini.  Francesco Ionașcu a concertat  pentru a II-a oară cu orchestra simfonică gălățeană, în 2010 participând la programul „Tineri pentru tineri”, un parteneriat între instituția noastră și Filarmonica „George Enescu” prin care tineri dirijori și instrumentiști aveau posibilitatea de a cânta în concerte cu orchestra la Galați și apoi pe podiumul Ateneului Român. Ne bucurăm că la vremea respectivă am ajutat la debutul unui violonist care astăzi are o carieră de succes în țară și străinătate. Ca de fiecare dată la reprezentațiile la care maestrul Cristian Sandu dirijează, și de această dată ne-am bucurat de sonoritățile create, de planurile sonore evidențiate, tempourile juste și culorile orchestrale plăsmuite în cele două lucrări din program. Interpretarea Suitei Lacul lebedelor a generat în memoria ascultătorilor inevitabile comparații cu numeroasele variante consacrate ale unei pagini muzicale atât de populare. Totuși nimic nu se compară cu audierea live a unei lucrării, cu perceperea directă a mesajului transmis de muzica recreată și regândită de interpreți, în sala de spectacol. Amintim cu plăcere evoluțiile solistice ale membrilor orchestrei, Cornelia Gheorghiu (vioară), Tereza Gânju (violoncel), Simona Holiartoc (oboi), care au creat momente de mare expresivitate.

Citit 1400 ori Ultima modificare Luni, 24 Februarie 2020 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.