CRONICĂ DE CENACLU | Salvarea vine de la poezie

CRONICĂ DE CENACLU | Salvarea vine de la poezie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De când s-a mutat onlain, la cenaclul nostru s-a citit doar proză. Pentru că era pericolul să devenim, din această cauză, prozaici ( cum ar fi spus nenea Iancu), Daniel Lungu și-a luat inima-n dinți citind pentru noi, cei care l-am urmărit în direct pe pagina noastră de Facebook, poezie. Și nu a făcut-o rău, iar în cazul unora dintre poeme a făcut-o chiar foarte bine. Și-a deschis porțile sufletului – ”azi / la tine în suflet au fost / porțile deschise” (Întârziere) – și ne-a lăsat să-i vedem trăirile luând, când timid, când îndrăzneț, formă de versuri (”dacă aș avea talent / mi-aș modela patru bunici / i-aș plimba prin oraș / i-aș poza / apoi i-aș pune în vitrine / să văd cum sforăie” - ***). Coincidență sau nu, din toate poeziile acestea se înalță, discret, un sentiment de împăcare cu sine însuși – ”ce ne rămâne după ce toate ferestrele s-au spart / ne rămâne mirosul cozonacilor crescuți în ajun de sărbătoare” (Bilanț).

”Ar trebui să aibă mai mult curaj. E o poezie prea cuminte și sunt zone cu locuri comune, dar și multe zone cu potențial. Acolo unde și-a lăsat imaginația să meargă, s-a ivit și poezia adevărată” (Cezar Amariei).

”M-a surprins prospețimea din unele versuri. E o poezie plină de sentimente și originală, în pofida locurilor comune care apar ici și colo. Am remarcat și imagini excelente” (Tudor Neacșu).

”Da, sunt unele versuri care nu aduc nimic nou. Aici trebuie lucrat. Are și imagini extraordinare, cum e cazul poeziei cu bunicii. Se vede că are imaginație și se simte înclinația către poezie. Poate că, uneori, forțează înțelesul cuvintelor. Oricum, îi așteptăm cu interes viitoarele poezii” (Octavian Miclescu).

”La prima vedere, poeziile par ’subțirele’, dar trebuie observat faptul că există, în fiecare, sentiment. Are foarte multe de zis, dar, deocamdată, se exprimă timid. Pare a se pune la adăpost față de ceea ce simte. În unele poezii doar schițează. Mi-a plăcut grupajul, dar trebuie să se deschidă mai mult și să scape de unele alăturări de cuvinte care nu servesc textului” (Ana Maria Panagatos).

”E o poezie foarte discursivă și nu foarte bogată în metaforă, în liric. În ziua de azi e mai dificil să vii cu așa ceva. În niciun caz nu sunt dezamăgit de lectura din seara aceasta, dar lipsește o congruență în grupajul prezentat” (Gabriel Ghimpu).

”Poezia lui a fost o bucurie, pentru mine. Am întâlnit aici partea sensibilă a sa, pe care a luat-o și a presărat-o peste toate versurile sale. Unele chiar m-au răscolit, pentru că a pus în ele mai mult decât cuvinte. Mulțumesc pentru sărbătoarea din seara aceasta!” (Carmen Neacșu).

Vineri, 24 aprilie, de la 19,00, în direct pe pagina noastră de Facebook, Octavian Miclescu.

Citit 1111 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Aprilie 2020 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.