Dimitrie Lupu, "Povestiri soft", Editura Verbaniana, Craiova, 2019
Renumele lui Dimitrie Lupu ca foarte bun scriitor de S.F. și fantasy este confirmat de antologia de „povestiri soft”, structurată în două părți, „Dincolo de zare” și „În preajma casei”, editoarea Gabriela Verban plusând pe coperta a IV-a: „O carte savuroasă a singurului scriitor bun SF pe care îl avem la ora actuală.”
Textele din prima parte, poate cu excepția „Jocului cu sfere” (o fantezie cu jocuri bionice: „Toate casele erau pline de ele și toți părinții se plângeau din cauza lor. Copiii însă erau înnebuniți după ele. Pierdeau ore și ore lustruindu-le, învârtindu-le, demontându-le și ansamblându-le la loc, doar-doar le-o descoperi secretul”, unul dintre copiii personaje învățând cum „să iradieze a cincea sferă a jocului, cea de metanicat, cu prizerul pentru masaje”, bacteriile dinăuntru suferind mutații genetice, p.26), au ca locuri de desfășurare spații de dincolo de zare, din alte sisteme solare, galaxii ș.a.m.d.
„Casa” din partea a doua este planeta noastră, „preajma” fiind chiar plaiurile mioritice, chiar dacă se mai pot întrepătrunde lumile. Este un leit motiv al primelor trei texte din această parte, „Dulău”, „Norul”, „Gerul”, în „Gerul” fiind următorul fragment: „...vârful tapșanului, cu resturile celor trei cazemate, lăsate de nemți în urma războiului, zgârâind cerul, îi veneau pe mâna dreaptă. Muriseră destui ostași, pe toată valea, secerați dinspre ele. Unora, mai ales copiilor și femeilor, li se făcea și acum frică noaptea; ziceau că se arată. Bătrânii spun că așa se întâmplă când pui tot sufletul în ceea ce te duce la pieire: rămâi prins între lumea de aici și cea de dincolo, fiindcă înțelegerea morții tale nu-ți mai ajunge la minte. Adică duhul bătăliei de atunci nu pierise odată cu sfârșitul ei, ci rămăsese pe loc, ascuns vederii și auzului, să se înfrunte mereu și mereu, aceiași oameni de o parte și de alta, încrâncenați, reluând la nesfârșit aceleași vorbe și fapte, doar-doar or reuși să schimbe soarta acelei fărâme de război și pe a lor.” (p.106)
Povestirea „Dulău” se termină, plastic, tot între lumi, în... tangaj. Un camion atârnă la propriu, balansându-se, pe malul nou, abrupt, al unui râu revărsat, care mușcase din șosea. Nu dintr-o autostradă, nu vă faceți iluzii, nici scriitorii de anticipație nu se încumetă să parieze pe așa ceva! Camionagiul, în noapte, nu fusese atent la semnalizarea drumarilor, bulversat și de o întâlnire cu un fel de câine-duh-maimuță (în text este mai clar, dar vă dați seama că nu o să deconspir!), și așteaptă acum... cititorul să-și dea verdictul. Se va prăbuși sau nu?
Scriitorul a fost milostiv. Malițiozitatea sa (cu personajele, cu unele dintre ele) este atât de subtilă, de delicată, deoarece, nu-i așa, Răul este de neevitat într-o construcție ce presupune un minim conflict! Și când se ciocnesc civilizații, lumi, Răul poate fi atât de cameleonic! A se vedea finalul povestirii „Omul”!
Așadar, în general, scriitorul este milostiv cu personajele, nu le judecă, nu dă verdicte... Nu morala de dragul moralei este importantă în arta poetică a lui Dimitrie Lupu, un sacerdot al kalokagathiei (literare)! Crucială este „relația” scriitor-scriere-cititor! Și aceasta trebuie să fie una de... prietenie absolută! Metafizică! Reflectată și în unele dintre prieteniile dintre personaje, cum este aceea dintre Harradey, „un bătrân cassuan atins de singurătate” și Larre, un pământean care își îneacă amarul trădării în dragoste pe un punct meteo de pe o planetă numită, evident, Cassua. Și pentru că și aici jocul de șah este important, pot compara textul cu „Gambit”, una dintre capodoperele lui Dimitrie Lupu, în ceea ce privește semnificația Prieteniei Absolute!
Harradey „este un el și o ea la un loc”, „ceva între plantă și animal”, având corp de stea de mare, cu trei mâini și două picioare, îți poate citi volens nolens gândurile, are talentul de a imita, de a reproduce ceva (ca și ceilalți cassuani, dar sunt considerați inferiori, iar în Constituția Galactică scrie: „Ființele inferioare trebuie ajutate chiar și împotriva voinței lor”, p.6), Harradey este și într-o misiune secretă, de sacrificiu, orice prietenie perfectă are și surprizele ei, plăcute sau nelăcute, după cum veți constata!
Prietenia din „Viața pe jumătate” aduce aminte de aceea din Wall-E, filmul cu roboței simpatici post-apocaliptici! În „Cum îți așterni” se ratează o prietenie interplanetară între Zazazia și Terra, proverbul românesc fiind auzit de către un demn urmaș al lui Dumitru Prunariu!
Într-unul dintre cele mai reușite, șlefuite texte, „Tigri gri” se atinge problema universurilor filonoetice, universurile vasale Noeticului (fără nicio legătură cu biblicul Noe și epoca sa!), amintind de Solarisul lui Lem: la Lupu este planeta Lammour, unde este activă simbioza bioenergetică, simbioză a gânditorului cu obiectul gândit la un anumit grad de intensitate. Bref, gândindu-te, imaginându-ți-i pe acei, la acei tigri cenușii, chiar îi creai (creație spontanee presupunând afinitatea subiect-obiect, scuzați indiscreția cronicarului, visând cartea perfectă, o aveai!), o condiție fiind să îi ții sub control prin voință... În „Omul” se apelează la teoria intrauniversurilor, „Carantina” fiind antecamera acceptării într-o lume nu eliberată de coronavirus, ci una unde „gândul și fapta sunt una, cum au fost dintru începutul începutului.” (p.82)
Fără a concluziona în vreun fel, deloc soft, dar nici hard, multe dintre povestirile acestei cărți sunt „între lumi”, ideile, întâmplările, cuvintele sunt urmări ale unor „întâlniri de gradul III” sau chiar mai mult! Și cu extratereștri, dar și cu Altceva, ca în „Aletheia”, mai presus de orice am putea înțelege sau chiar prinde în cuvinte. Dar scriitorul a îndrăznit, a forțat și limitele Logosului, cât se poate omenește. Dacă în ultimul text, un om devine, visând la locuința perfectă, un fel de prizonier al Casei visurilor (o „casă ciber”), cititorul neatent poate fi captat definitiv al cărții, deși anunțul (în cazul prozei este „Locuința poate fi ocupată în siguranță”) ar putea suna așa: „cartea poate fi citită în siguranță!”
Atenție însă la controlul Voinței! Și la ce vă puteți imagina citind-o!
Cert este că legile, chiar și cele ale lecturii, „nu se inventează, nu se construiesc după voia cuiva; legile răsar, chemate de condițiile locului, spațiului și timpului respectiv, în măssura necesității lor.” (p.56) Aflăm acestea din „Condiția condiționării”, un text prezicând apariția Consiliului Planetelor Unite!
