Cezar Onesim, "Genealogia lui Mihai Eminescu din satul Călinești Cuparencu-Suceava: noi contribuții documentare", Ed. Miseno, Șcheia-Suceava, 2019
Cei pasionați de genealogie (și nu este vorba de o simplă genealogie, ci de una care este și a spiritului românesc, truditor în a-și păstra identitatea și specificul în condițiile inevitabile ale unei globalizări provocatoare de angoase patriotic-metafizice) se vor delecta cu un studiu realizat „cu vredinicie savantă de un fiu desăvârșit - Preot Cezar Vasilică Onesim”, după cum îl apreciază postfațatorul cărții, prof. dr. univ. Virgil Nistru Țigănuș, pe cărturarul care s-a străduit să aducă un plus de lumină asupra înaintașilor, dar și asupra urmașilor familiei Eminovici!
Cărturari conștienți de valoarea genealogiei, și prin prisma credinței ortodoxe și a cărților sfinte, Vechiul și Noul Testament, în cazul ultim, existând mărturia/ demonstrația faptului că Iisus Hristos este urmașul regelui David, ca să nu amintim și de Pentateuh, Cronici, Ezra-Neemia!
La urma urmelor, veșnicia și mântuirea sunt chestiuni serioase, iar Virgil Nistru Țigănuș, referindu-se la subiecții cărții părintelui Onesim astfel („... înaintașii lui Mihai Eminescu (străbunicul Petrea, bunicul Vasile Iminovici - al cărui nume a fost, la început, ortografiat Eminovici - deîmpreună cu șiruri de bucovineni - aflați în cea mai mare cinste în paginile acestei cărți - pot fi considerați întemeietori de veșnicie, într-o lume vremelnică.”, p.157), poate, subliminal, a atins și versurile regretaților Ion și Doina Aldea Teodorovici: „La zidirea soarelui se ştie,/ Cerul a muncit o veşnicie,/ Noi, muncim întocmai, ne-am ales cu,/ Ne-am ales cu domnul Eminescu,/ Domnul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurire a noastră/ Eminescu.”
Istoria documentării și scrierii cărții este și ea deosebit de interesantă, recunoscându-se, indirect, (și) importanța unei altfel de genealogii, spirituale, cea a maeștrilor care pot influența discipolii, în acest caz destinul fiind și mai darnic: unul dintre profesorii părintelui Onesim fiind înrudit cu Eminescu; este vorba despre unul dintre cei doi mentori de la Seminarul Teologic din Suceava, profesor, dar și scriitor, doctor în filologie, Ion Cozmei, strănepot de grad 5 al dascălului bisericesc Vasile Eminovici, bunicul lui Mihai! Celălalt este profesorul de limba și literatura română Emanoil Rei, descedent din vechii mazili Cuparencu (tatăl lui fiind căsătorit cu o fată Cuparencu din Călinești)”, ambii îndemnându-l pe tânărul preot Cezar Onesim să cerceteze „științific aspecte ale genealogiei eminesciene, pentru ca apoi” să alcătuiască „o monografie a bisericii din Călinești Cuparencu și a personalităților ce au contribuit la păstrarea latinității acestui sat.”, păstrare a latinității în condiții istorice crunte, când sistemele politico-educaționale oficiale încercau să impună alte limbi de învățare.
Concret, cartea, dedicată copiilor prea cucernicului părinte, Ioan și Ștefan, are următorul cuprins: Introducere; Capitolele „Preliminarii”, „Familiile Cuparencu-Florea-Eminovici”, „Poetul Ion Cozmei”, „Genealogia familiei Eminovici”, „Genealogia familiei Serhii”, „Familiile Manevici-Serhii-Cuparencu”, „Familiile Volcinschi-Cuparencu-Brăescu-Mănescu”, „Concluzii”, postfața „Glose la genealogia eminesciană”, bibliografie, abrevieri...
La un moment dat, accentul cade, involuntar, pe stabilirea naționalității unuia dintre strămoșii lui Mihai, scopul fiind însă altul: „Studiul nu are ca scop identificarea poetului nostru național cu spațiul polonez, ci susținerea ideii că Mihai Eminescu este un moldovean bucovinean, care, prin ascendentul său, bunicul Vasile Eminescu, stabilit ulterior la Călinești Cuparencu, și prin părinții săi este român prin obârșia sa, prin anii de formație intelectaulă și prin creația sa (poezie, dramă, proză, publicistică) unică în cultura națională.”
Desigur, în această carte, precum se vede și din enumerarea cuprinsului, accentele sunt puse altfel, asupra creației nemaiinsistându-se. Dar demonstrația privind românitatea strămoșilor apropiați lui Mihai Eminescu este exemplară, chiar dacă se poate specula pe marginea naționalității unora dintre ascedenții mai îndepărtați, fiind posibilă existența unui sânge slav, ca și în cazul lui Nichita Stănescu (scrie V. Nistru Țigănuș în postfață, la p. 152, citând din George Călinescu, care cita la rându-i din Matei Eminescu, fratele lui Mihai: „Mama Raluca/ Rareșa era a IV-a fată a stolnicului Vasile Iurașcă din satul Joldești și a Paraschivei, născută Donțu. Acest Donțu era muscal, dacă nu cumva cazac. Numele lui adevărat era Alexa Potloff, fugit, nu știu pentru ce caz politic din Rusia, și pripășit pe malul Siretului...”), interesantă și nemaiîntâlnită de către mine fiind metamorfozarea unui nume, la pagina 117: „Numele Iaminovici, Ieminovici, Eminovici era necunoscut în zona Bucovinei, ceea ce denotă că el era un nume alcătuit sub influență slavă. Preotul paroh trebuia să înscrie în actele parohiale nu numai numele de botez, ci și porecla acestuia. Considerăm că numele Eminovici ar putea proveni de la familia Manescu care în Sadagura număra două familii. (...) Studiind tabelele parohiilor din zona nordică a Bucovinei, am cercetat familiile ce au avut ca rădăcină consoanele M și N, găsind în toate satele pe mazilul Toader Manescu ce deținea în anul 1782 jumătate din moșia Mihalcea, considerând că acest nume românesc MANESCU în perioda de slavizare ar putea deveni din Manescu un MANEVICI > MANOVICI > IAMINOVICI > IEMINOVICI > EMINOVICI. Deci, e posibil ca o familie de români moldoveni cu numele Manescu să fi cunoscut o asemenea transformare.” Desigur, poate în cazul unei familii înstărite (din „elită”) pierderea/ transformarea numelui este mai greu de crezut, chiar dacă este posibilă. Fragilitatea argumentării este simțită și de către cercetător, care subliniază alt aspect, care-i întărește (cât se poate) teoria: „Avem o exemplificare (nota a.g.s.: nu este spațiu aici pentru detaliere) minunată a relațiilor strânse dintre familiile Cuparencu-Mănescu-Brahă și dacă Vasile Eminovici a primit numele slavizat, el fiind inițial Mănescu (Manescu), se datorează faptului că a dorit să-și piardă urma din pricina plecării masive a rudelor sale peste graniță în Moldova.”, ceea ce ar fi atras persecuții din partea autorităților.
Finalul concluziilor merituosului părinte Cezar Onesim este clar și în ceea ce privește unele activități ale poetului național: „Originea răzășească și clericală a familiilor Emonovici - Serhii (Serghie) și lupta lor împotriva uniatismului agresiv a animat ulterior activitatea lui Mihai Eminescu.
Poate pentru prima oară un cercetător aduce această lumină asupra unei treimi care trebuie altfel înțeleasă și tratată: bunicul, tatăl și fiul-poet, ca eroi ai unei saga de familie care a făcut ca România să fie așa cum este astăzi!
