Suntem doar la jumătatea anului, dar pentru Jana și Gheorghe Andreescu aceasta este a treia expoziție personală din intervalul amintit, după cele susţinute la Ploiești și la Brăila. Trebuie specificat că majoritatea lucrărilor din această nouă manifestare sunt noi, ele apar în premieră pe simezele galeriei noastre. Le-am organizat la Muzeul de Artă Vizuală în 2009 o amplă expozitie și apoi în actualul sediu al muzeului câte o expoziție personală în ultimii ani, ceea ce mi-a dat din nou ocazia să constat, să analizez adâncimea demersurilor creatoare ale celor doi artiști.
Nu mă voi opri asupra evoluției lor în timp, deoarece ei sunt bine cunoscuți publicului gălățean: participări la numeroasele manifestări naționale și internaționale de prestigiu, expoziții personale frecvente, deschidere către nou, către modernitate în actul creator. Bine gândită de Gheorghe Andreescu – să nu uităm experiența lui serioasă de curator la Muzeul de Artă Vizuală - expunerea, panotarea lucrărilor ne oferă două personalități distincte, ne lasă să intrăm în atmosfera specifică fiecăruia dintre ei. Aș sublinia însă un element comun pe care-l au cei doi artiști, ceva care ține nu de stilistică, ci de un sens profund ce-l conferă imaginii, atât Jana, cât și Gheorghe Andreescu. În lucrările ambilor pictori întâlnim elemente figurative, identificabile, care constituie punctul inițial, declanșator al procesului de creație. Dar aceste elemente nu copleșesc prin materialitatea lor, nu sufocă privitorul prin detalii nesemnificative. Capacitatea lor de selecție, de invenție plastică transformă, transfigurează elementele reale în semnificații, le conferă spiritualitate.
Dominată de acuarelă, tehnică în care excelează, dar nu numai, suita de lucrări a Janei Andreescu are ca sursă de inspirație fie imagini pe care le-am putea asocia genului tradițional al naturii statice, fie peisajului dunărean. Am pronunțat cu rezervă “le-am putea asocia”, fiindcă de fiecare dată Jana Andreescu depășește aceste încadrări cunoscute. Universul pe care ni-l înfățișează, format din câteva obiecte ce revin pe suprafața lucrării, vase, buchete de flori, fructe, obiecte de colecție, instrumente muzicale, este asociat cu dezinvoltură cu arcade, bărci, astfel încât intimitatea unei camere se interferează firesc cu spațiul exterior, produce reverberații ce dau unitate lucrărilor. Adesea instrumentele muzicale, cu acele curbe elegante, determină traseele dinamice ale întregii compoziții, așa cum în lucrările pe care impropriu le-am putea numi peisaje, ele fiind mai mult stări de spirit, arcaturile arhitecturale rimează cu rotunjimile bărcilor. Captivant, printre altele, în lucrările Janei Andreescu, este acel amestec de precizie în execuție și de capacitate de a lăsa lumina să construiască compoziția. Fiindcă lumina, pensulația aceea fină, dar și spontană, proprie artistei, dizolvă forme în explozii exuberante, reformulează imaginea în funcție de starea sufletească pe care o exprimă. Există exuberanță, așa cum spuneam, în lucrările Janei Andreescu, există și o discretă melancolie și în același timp totul e îmbibat de evocarea unui univers cultural. Toate acestea sunt cu subtilitate făcute vizibile datorită măiestriei tehnice a artistei și se transformă în cel mai important element al artei ei: substanța poetică a imaginii. Imagine care nu e lipsită și de ceea ce am putea numi muzicalitate, armonie.
Un univers diferit este cel al picturii lui Gheorghe Andreescu. Domină în expoziție grafica realizată în tuș și laviu, pictorul fiind un foarte bun desenator. Ansamblul de lucrări se grupează în jurul câtorva teme: imagini inspirate de fermecătorul oraș spaniol Malaga, o suită de lucrări intitulate “Epave”, o alta cu tema pitorească a “Racilor” și o suită de “Nocturne”. Atât în primul cât și în ultimul grup de lucrări întâlnim motive îndrăgite de artist și figurate de-a lungul timpului în opera lui: motivul arhitecturii sau mai bine spus al fragmentului arhitectural și al calului. Desigur, acea capacitate de transfigurare pe care o aminteam la început, funcționează și aici. Gheorghe Andreescu nu ne oferă “vedute”, în sensul tradițional, al orașului spaniol, sau al peisajului dunărean. Ar fi pur și simplu plictisitor să facă acest lucru acum, în secolul XXI. Ceea ce evocă el este un ambient istoric, cultural sau, mai precis ne face să retrăim “timpul istoric” prin felul cum își concepe imaginile: zone cu planuri mari, structurând compoziția, care pun în valoare dinamismul adus de siluetele elegante ale cailor, de grafismele complexe, spontane, care le construiesc anatomia. Este vorba despre o dimensiune afectivă, subiectivă a timpului istoric care conține și o componentă onirică. Imaginile lui Gheorghe Andreescu au de obicei această complexă structură plastică: construcție clară a formelor, sinteză a lor, dar și elemente grafice ce aduc forța expresivă a desenului și care includ uneori inflexiuni suprarealiste. Este impresionantă din acest punct de vedere compoziția din seria “Malaga”, unde șirul de cai traversează, levitează printre arcadele clădirilor vechi, sau “Nocturna” cu emblematica acvilă dominând imaginea. O atenție specială merită și suita de compoziții cu raci, o adevărată demonstrație de picturalitate, de virtuozitate a trecerii de la imaginea figurativă la spontaneitatea gestuală a picturii abstracte.
Expoziția de la Galeria de Artă “Nicolae Mantu” prezintă publicului o nouă etapă din evoluția celor doi artiști, o etapă ce re-confirmă profesionalismul lor, coerența stilistică ce-i caracterizează pe fiecare, dar mai ales capacitatea de a oferi acea vivacitate a invenției, acel suflu nou, proaspăt, specific creației autentice.
