Dorian Stoilescu a mai pus o dată stetoscopul pe aștri și ne-a povestit despre cum pulsează poezia din ei. Versurile sale ne-au convins că arta aceasta, a îmbinării cuvintelor în metafore și a metaforelor în secvențe ADN născătoare de ființe sublime numite poezii, este o artă care vine de undeva, de departe. E ca un fir al unei Ariadne cosmice, traversând labirinturi de galaxii - "când călătoresc, steaua devine pradă ei însăși,/ întrebându-se dacă în loc să ajung undeva anume/ m-am rătăcit, uitând pentru ce-am plecat" (Migrație).
În cel mai nou volum al său, Un stetoscop pentru stele (în lucru - n.n.), poetul creează impresia de spațiu nesfârșit pe care îl cucerește prin sentiment. Poemele se transformă în nave spațiale, privind de multe ori același loc din cosmos, dar din unghiuri diferite. Prin construirea acestui spațiu generos autorul alungă senzația de claustrofobie care poate apărea atunci când cititorul este introdus într-un micro-univers al unor micro-sentimente efemere. Izbucnirile acestea aproape cosmogonice accentuează starea de înalt care îl face uneori să se mire în fața lumii ca în fața propriei creații, născută dintr-o întâmplare programată. Există, totuși, și un sentiment neliniștitor: angoasa rămânerii în urmă, a înstrăinării, prin aceasta, de un univers aflat într-o ascensiune rapidă, imposibil de egalat - ”acum limbile cu lumina de iarnă/ își strigă brusc lămuririle/ păzite de spaime și aduceri aminte/ când văd stelele urcând prea iute pe cer” (Perspectivă).
”Sunt poezii minimaliste, axate pe meditație, profunde. Simbolul stelei apare frecvent. Îmi place faptul că încearcă o nouă formulă de exprimare, care îl și prinde” (Andrei Velea).
”Remarc atmosfera în care m-am simțit invitată să meditez la o serie de teme. Flexibilitatea cu care s-a așezat într-un nou stil, cu poeme mai condensate. Acest lucru face bine poeziei. M-am bucurat de această seară” Carmen Neacșu).
”Deși omniprezente, stelele nu deranjează, nu sunt stridente. Multe din imaginile create sunt impresionante și reușesc să sugereze alte imagini, dincolo de ele” (Antoanela Mardar).
”Rămân la părerea că este cea mai puternică voce de stânga din poezia actuală. Are simțul unor imagini fluviu și al unui text bine susținut. Se sime bine pe spații largi și cred că pe spații restrânse mesajul ar șchiopăta. Unele imagini sunt suprarealiste, ducând la degringoladă. Ca notă generală, se simte o voce a dezolării, în acest grupaj” (Octavian Miclescu).
”Nu am de făcut niciun fel de comentariu, iar acesta este un lucru bun. Am sesizat câteva greșeli de ordin tehnic, dar doar atât” (Gabriel Ghimpu).
Vineri, 10 iulie, de la ora 19.00, în direct, pe pagina noastră de Facebook, Adi G. Secară.
