Pentru a limita răspândirea virusului SARS-Cov-2, Teatrul Dramatic amână spectacolele

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-Cov-2, Teatrul Dramatic amână spectacolele
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a luat decizia amânării spectacolelor în aer liber cu încă o săptămână, pentru a proteja sănătatea angajaților și spectatorilor și pentru a limita răspândirea virusului SARS-Cov-2. Toate cele patru spectacole care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 11 - 19 iulie vor fi reprogramate, imediat ce va fi posibil, iar programul de reprezentații va fi anunțat.

Biletele cumpărate la aceste patru spectacole își păstrează valabilitatea.

„Amânarea reprezentațiilor nu a fost o decizie ușoară, dar a fost o decizie necesară. Suntem în contact permanent cu autoritățile sanitare locale și acționăm în așa fel încât reîntâlnirea cu publicul se aibă loc cât mai repede și în condiții de maximă siguranță. Apelăm la înțelegerea spectatorilor și îi îndemnăm să respecte măsurile de protecție și recomandările oficiale”, declară Florin Toma, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Citit 1093 ori Ultima modificare Joi, 16 Iulie 2020 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.