Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ovidiu Vitan, Pe șapse iulnie în Austrialia, Ed. PAVCON, București, 2019


În această pagină am mai scris despre o carte a lui Ovidiu Vitan, Rău de spaţiu; Omul fără nume, o surpriză din foarte multe puncte de vedere, unul dintre exemplele clare despre cum ar trebui să arate literatura prezent-viitorului, literatura care fuge de blazare și de comoditate, literatura căreia nu îi este frică de științe, de auto-ironie, de S.F., de atitudine, dacă tot spunea acum câțiva ani plin de optimism Alexei Panshin că intrăm „într-o nouă eră. Ne depășim limitele impuse de o civilizație veche de cinci mii de ani. Devenim oameni postistorici. Iar ceea ce acum poartă numele de SF va fi marea literatură a viitorului.”!!!

În mustos post-umanism și spumos post-adevăr, dar în plină criză suculentă a coronavirusului, literatura (sau lumea literară) fiind de mult virusată, zombificată, Ovidiu Vitan propune, probabil, mai este de studiat fenomenul în ansamblu, ca să se poată da un verdict clar, o ficțiune post-cyberpunk (pro-cyberpunk? Măcar parțial!), de o „demențialitate” de povestit... nepoților extratereștri!

Sunt douăzeci și cinci de texte, treisprezece având câte un titlu, la acestea finalurile părând a fi deschise, sau chiar sunt, doisprezece fiind intercalate, fără titlu, fără început și fără sfârșit, sau, mai corect, cu începuturi bruște, finaluri la fel de rupte, fiind și cuvinte sau propoziții evident „sfâșiate”... parcă ar fi, dacă vreți, benzi audio pe care le „auzi” oarecum aleatoriu. Ovidiu Vitan reușește să sugereze adevărul falsității artei cuvintelor sau falsitatea adevărului (la care bătea apropo Eugen Negrici în „Iluziile literaturii române”), depinde de care parte sunteți mai aproape de Forța Întunecată sau de cealaltă (o altă carte a lui este „Nerecurgerea la Forță și la amenințarea cu Forța”, iar în textul „Seceriș de stele” (din „Pe șapse...”) este ironizată ideea Stelei Morții din Star Wars...

Avem politică, satiră, călătorii în timp și spațiu, teleportări, zombi, absurd, distopii, filosofie, meditație (și asupra Limbajului), umor nebunesc, descoperiri ciudate, precum un nou număr între șase și șapte ș.a.m.d.

Titlul cărții este o aluzie la ceea ce se întâmplă în textul „Paloșul lui Occam” (auto-ironie admisă: paloșul lui Vitan este la fel de delicat, subtil ca... briciul lui Occam: atenție la primul text, poate părea ca o excepție, și într-un fel și este, deși mai sunt momente dure în carte: „Legea pumnului (nr. 7/2023, republicată), unde în România ne întoarcem la o democrație participativă... originală, deși ideea nu venise de la Ion Iliescu, unde cetățeanului de rând i se permite să bată cu măsură politicianul, la propriu, astfel găsindu-se soluția anti-corupției și progresului mioritic!), românismului patriotard dîndu-i-se ceea ce este al Cezarului și în acel „Paloș...”, unde erou este, de fapt, puțin, e drept, paloșul lui Ștefan cel Mare, repatriat într-o Românie dată afară din NATO, UE fiind în fărâmițare, statele subdezvoltate ieșind din ONU, o Românie care își face iluzii că va salva lumea...întreagă, omenirea de Necunoscuți, prin minstrul apărării, „renumit pentru patriotismul său, adesea perceput ca fiind exagerat. Omul credea din tot sufletul că România e mai bună decât statele din jur, care încă recuperau handicapul epocii comuniste, dar și decât țările dezvoltate, care, susținea el, își pierduseră sufletul și îl înlocuiseră cu un cont bancar, și mai frumoasă decât imagnile retușate mincinos din pliantele turistice ale țărilor avansate; ba chiar avea etalat pe un perete al biroului paloșul lui Ștefan cel Mare, răscumpărat de la statul turc. Așa că își dorea foarte mult ca România să fie țara care salvează Alianța și lumea de invazie.” (p.153)

Totul începuse, evident, de la americani, care „i-au urmărit și i-au bombardat și i-au pișat pe talibani și pe Al Qaida și pe toți teroriștii, silindu-i să s afunde tot mai mult sub pământ, atât de mult încât într-o zi au dat de Necunoscuți...” (p.154)

Care vor rămâne niște necunoscuți sau nu, Alianța nemaifiind NATO, ci acea organizație a țărilor ieșite din ONU. Dar întorcându-ne la acel mesaj primit de la un fel de Pacepa, acesta anunța data Invaziei: „Pe șapse iulnie în Austrialia.”

Ceea ce ar fi fost un mesaj „cuantic”, adică, explică alt personaj: „În fizica cuantică, cea care descrie lumea particulelor, există conceptul de superpoziție. Un exemplu excelent este pisica lui Schrödinger. Conform acestui exemplu (care nu e posibil fizic, e doar o analogie, fizica cuantică se referă exclusiv la particule și nu se aplică la scară macro), cât timp nu deschidem cutia, pisica este și vie, și moartă, este în ambele stări deodată; aceasta este superpoziția. Însă când deschidem cutia, pisica va fi ori vie, ori moartă. Dar! , și aici e partea cea mai stranie, chiar dacă pisica e vie, într-o lume paralelă pisica e moartă, pentru că ambele variante se produc, noi doar fiind în lumea unde pisica e vie. Or mesajul primit de noi acum, aparent ilogic, are exact aspectul unei superpoziții. Profesorul ne transmite că atacul se va produce în toate aceste locuri și la toate aceste date – în diferite lumi paralele...” (p.163)

Se va ajunge până la afirmația că trădarea (literaturii?) este adevăr (p.167 – aici glumesc, eu subsemnatul, citând doar aproximativ, rupând din context), dar este o altă continuitate de idee literară, Ovidiu Vitan mizând, într-un fel, pe literatura... cuantică sau pe cea... pentimento, dacă este să ne raportăm la textul care limpezește pentru profani „construcția”.

Este vorba despre discuția din deltă, mă rog, dinspre deltă spre Tulcea, dintre un salvator și un om care care a avut o „experiență interesantă” (o fi văzut vreun OZN? Nu, ar fi prea facil, și Vitan este un asasin profesionist al facilului!), discuție care duce la un profesor care „spunea că ecuațiile și calculele pe care le făcuse timp de 20 de ani indicau că realitatea noastră, în care trăim toți, a fost clădită pe ruinele unei alte realități (...) Nu știm cum era și ce era acea realitate, dacă existau oameni, dacă era foarte diferită de a noastră sau noi suntem copia ei. Realitatea aceea însă (...) a fost ștearsă și peste ea a fost zugrăvită realitatea asta, pe care o simțim și vedem și mirosim. 

Acest volum plin de surprize literare și de idei este îndatorat acestui „pentimento”, un... sistem care generează o artă poetică oarecum inedită, până la proba contrarie: textele te prind, chiar dacă sar de la una la alta, de pildă, avem o invazie a zombilor în orașul Galați, apoi se ajunge la o ucronie philipkdickiană unde la al doilea război mondial își aduce contribuția un imperiu aztec care atacă Londra cu avioane de pe portavioane, piloții având costume decupate din istoria lui Bernal Diaz del Castillo, existând, totuși, și o luptă la Stalingrad; „Feminism 2.0” are o idee genială, demnă de „Copilul divin” al lui Pascal Bruckner ori filmul „Baby Boss”: doamnele au început să lupte pentru drepturile copiilor...

Ovidiu Vitan ar fi trebuit să vină să cucerească Galațiul, la o ediție specială a salonului literar Axis libri, dar a venit starea de urgență! La vremuri normale, așteptăm scriitorul cu alte cărți la fel de... anormale!

Citit 949 ori Ultima modificare Marți, 08 Septembrie 2020 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.