Festivalul ”Folk la Dunăre” a ajuns la a şasea ediţie

Festivalul ”Folk la Dunăre” a ajuns la a şasea ediţie
Zoia Alecu va cânta la Folk la Dunăre
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" a reuşit, în final, să organizeze cea de-a şasea ediţie a Festivalului "Folk la Dunăre", cu o întârziere de trei luni, din cauza pandemiei.

Deşi evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie, aşa cum s-au desfăşurat cele cinci ediţii anterioare, Galaţiul reuşeşte să păstreze tradiţia şi anul acesta, în ciuda pandemiei, cu o ediţie care se va desfăşura în aer liber, la Grădina "Leonard", pe 19 şi 20 septembrie.

Timp de două zile, vor concerta la Galaţi artişti consacraţi ai genului. Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20,00, vor urca pe scenă Teodora Tabarcea, Magda Pușkaș & Rareș Suciu şi Daniel Iancu. Duminică, 20 septembrie, de la aceeaşi oră vor încânta publicul alte nume cu rezonanţă în lumea folkului: Double M., Omul Din Sarmisegetuza, Zoia Alecu şi Fără Zahăr.

Fără Zahăr, din nou la Galaţi:

Biletele s-au pus deja în vânzare la casa de bilete a teatrului şi online, iubitorii muzicii folk fiind sfătuiţi să se grăbească, deoarece numărul spectatorilor este limitat din cauza măsurilor de protecţie care trebuie respectate pe timp de pandemie. Preţul unui bilet întreg este de 54 de lei pentru fiecare seară şi 32,4 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari. Teatrul Naţional de Operă şi Opertă "N. Leonard" oferă celor care vor să vină în ambele seri posibilitatea achiziţionării unui abonament la preţul de 64,8 lei.

Cu o ureche către trecut și cu un ochi spre viitor, festivalul "Folk la Dunăre" sau "Danube Folk Festival" s-a ţinut de cinci ani în luna iunie, anul acesta ajungând la cea de-a şasea ediție.

Muzica folk este una de suflet pentru români, deoarece îmbină armonios vocile puternice, poezia, mesajul şi linia melodică. Publicul de toate vârstele se regăseşte cu uşurinţă în muzica folk şi participă cu totul la spectacole, ceea ce transformă concertele în stări adevărate.

Citit 1646 ori Ultima modificare Vineri, 11 Septembrie 2020 13:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.