Nelu Stamate, J.R.R.Tolkien, făuritorul de universuri, Ed. Europlus, Galați, 2019
John Ronald Reuel Tolkien, personalitate culturală fascinantă, magician care te poate răpi din lumea reală, precum în alte vremuri vrăjitoarea Circe, nu avea, din câte cunosc, în spațiul spiritual românesc, o lucrare monografică pe măsura operei sale care, prin provocările sale, nu face concurență doar stării civile, ci și Genezelor știute sau nu din istoria omenirii...
După o strădanie de aproximativ 10 ani, valorizând doar o parte a materialului adunat, ca pe o comoară, pe care nici un Smaug nu a reușit să i-o înstrăineze, scriitorul, traducătorul și cercetătorul Nelu Stamate (mărturie este și bibliografia abia cuprinsă în peste zece pagini!) a oferit la sfârșitul anului trecut o frumoasă surpriză, prin aproximativ 750 de pagini care te pot converti la „religiile” și mai ales convingerile scriitorului britanic, eforturile gălățeanului Nelu Stamate adăugându-se acelora care, în ultimul timp, de pildă, îi încorporează, prin traduceri și studii, culturii românești, printre alții, pe T.S.Eliot, Ezra Pound, Joyce, (să nu uităm nici noile traduceri din Shakespeare, în seria de la Tracus Arte, despre care se scrie atât de puțin! Dar poate unii îl vor și pe Shakespeare dărâmat de pe soclu!), Breton, Pessoa, ca să dăm doar câteva nume, nu numai din universul anglo-saxon...
Cu o răbdare și o înțelepciune demne de un nemuritor (și nu este vorba de un eroism de tip Highlander), Nelu Stamate a re-construit, spiritual, „universurile” unui gânditor (bizar, ciudat, din perspectiva vreunui om care și-a stabilit niște limite), un gânditor, Tolkien, care a fost „un catolic devotat pe tot parcursul vieții”, care a avut, se pare, obsesia „prieteniei” Zeului, împrietenirii continue cu Acesta, dar, tocmai având această frumoasă dorință, poate atent nu numai la aspectul fizic al îndemnului „Creșteți și vă înmulțiți!”, a considerat că este demn de această prietenie să înmulțească și lumile posibile, prin crearea unor Timpuri (Evuri) și Spații pe care, ca bun catolic și prieten, să le ofere ofrandă...
Credința religioasă a scriitorului Tolkien ar fi una dintre premisele acestei mici demonstrații, a doua fiind faptul că toți cei patru copii ai săi au fost botezați și cu unul dintre prenumele sale, Reuel, chiar dacă unul dintre copii a fost de sex feminin, Nelu Stamate explicând: „Neobișnuitul nume ... vine din Vechiul Testament, fiind un alt nume al lui Jethro (Ietro), preotul midianit care a devenit socrul lui Moise. În ebraică, numele înseamnă prietenul lui Dumnezeu, o denumire pe care Tolkien cu siguranță a îndrăgit-o și și-a dorit să o lase moștenire copiilor săi.” (p.16)
Desigur, aceste rânduri nu sunt o invitație la un misticism al criticii (prieteniilor) literare, de altfel tonul cărții lui Nelu Stamate nu este deloc mistic, ci riguros științific, cu tot modelul scolastic sobru adoptat pentru prezentările lucrărilor (rânduri introductive cu titlul textului, „pe scurt despre lucrare” și „comentariu”, de multe ori și „personajele”), cu o modestie asumată și ea:
„Nu ne propunem, în această lucrare, să oferim o analiză completă a omului, filologului și scriitorului Tolkien, așa cum a fost el văzut de critici și cercetători. Acest lucru ar fi imposibil, din cauza numărului imens de volume despre scriitor și opera lui care au apărut în, să spunem, ultimii 50 de ani. Mai degrabă vrem să aruncăm o scurtă privire asupra aspectelor care au definit opera literară a lui Tolkien, să prezentăm o scurtă biografie a acestuia, care să explice viața personală și academică a scriitorului, precum și evenimentele, cum a fost cazul Primului Război Mondial, care i-au influențat viața și opera; să oferim cititorilor, profesorilor și cercetătorilor o îndrumare asupra modului în care ar trebui citită și înțeleasă opera sa.” (p.13)
Dar o lucrare precum cea a lui N. Stamate, precum și Opera la care se referă (chiar viața în sine a lui Tolkien este o operă cu adevărat deosebită a Creatorului), presupun și un fel de credință în destinul Scriitorilor ca atare, ca fenomen al unei lumi care poate sta sub semnul pariului lui Pascal, întru, dar și, posibil, dincolo de orice dogme. Așa cum etimologia cuvântului „bogat” presupune o anume relație cu Dumnezeu, și aici nefiind vorba doar de bogăția comună, de aurul gloatelor, și harul dăruit scriitorilor presupune un fel de declarație de prietenie între Taine și omul care se dăruiește Scrierii.
Din perspectiva posterității, Tolkien a fost binecuvântat cu o astfel de (posibilă) prietenie, care îl implică și pe cercetătorul român, și, mai adăugăm noi, pe lângă meritul monografic al lucrării, se mai deschid aici niște perspective, oarecum inedite și ele în rândul teroreticienilor serioși, deși există și excepții (la cele românești mă refer), vizând rădăcinile literaturii viitorului, deoarece, nu-i așa, „fantasticul nu iartă pe nimeni”, și N. Stamate deschide această discuție citând din lucrarea, provocatoare de cutremure chiar prin titlu, „J.R.R. Tolkien: Author of the Century”, de Tom Shippey: „Modul dominant al literaturii secolului XX a fost fantasticul (...) Atunci când va veni vremea să privim înapoi spre secolul XX, va fi foarte probabil ca istoricii literari ai viitorului, rupți de gâlcevile din vremurile noastre, să vadă drept cele mai reprezentative și mai proeminente lucrări ale secolului cărți precum Stăpânul Inelelor...” Nelu Stamate, precaut sau atent la prejudecăți adaugă: „Ca să nu pară nebun, Shippey își argumentează ideea citând titluri” (de) sau numind scriitori precum George Orwell, W. Golding, Kurt Vonnegut, Thomas Pynchon, Anthony Burgess, Terry Pratchett, Don DeLillo, „cu toții scriind în manieră fantastică”... (p.11)
Se poate observa doar „universul” anglo-saxon, neglijându-se cel latino-american sau cel rusesc, ultimele două influențând și ele pe scriitorii noștri, care țin sau nu cont de... Fantastic și teoriile sale, dar deja am intra în alte subiecte literare.
Bref, ca într-o odisee sui generis, după 10 ani capturat de vraja magicianului Gandalf, pardon, Tolkien, Nelu Stamate „s-a întors printre noi” cu o teză de referință asupra căreia trebuie să se (re)vină cu „o analiză critică și semiotică”! Aproape orice text, cât de mic, și aparent „de neînsemnat”, este analizat „la sânge” sau, dacă vreți, „la nervură”, precum, de pildă, „Leaf by Niggle”, „o scurtă alegorie autobiografică scrisă pe vremea când Tolkien resimțea o puternică frustrare din cauza încetinelii cu care lucra la continuarea „Hobbitului”, carte care avea să devină masiva trilogie „Stăpânul Inelelor”. Personajul central, Niggle, este obsedat să picteze un tablou imens, pe care îl tot dezvoltă și pe care nu pare să-l poată termina. Este aproape cu siguranță o oglindă a scriitorului însuși, care scria o carte ce se mărea necontenit.” (p.698) Paralela Tolkien-Niggle continuă: „În fond, Tolkien a fost un niggler, adică un om care depune mult prea mult efort pentru a contura detalii minore. Într-o scrisoare din 1961... Tolkien se descria pe sine ca un niggler înnăscut, vai mie! Tolkien era obsedat de detaliile mitologiei sale - de limbile pe care le inventase, de amănuntele din istoria Ardei - atât de mult încât nu a reușit niciodată să termine proiectul vieții sale, Silmarillion.” (p.706)
Clar, într-un fel și Nelu Stamate a fost, prin contagiune?, a fost un niggler care a avut tăria... să se oprească! Este, totuși, un început, „drumul merge hăt departe”!!!
