Lisa Strømme, Doamna Nobel, Humanitas Fiction, 2020, în traducerea lui Carmen Pațac
Născută în Yorkshire în anul 1973, dar crescută la Leeds, Teheran și Glasgow, Lisa Strømme a studiat la Universitatea Strathclyde din Glasgow, fiind licențiată în marketing. De-a lungul timpului a avut mai multe slujbe, lucrând pe rând ca traducătoare, redactoare, profesoară de limba engleză, pentru ca în cele din urmă să-și asume rolul de organizatoare a unor ateliere de dezvoltare a creativității. În prezent locuiește în Norvegia împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în apropiere de Åsgårdstrand, și predă cursuri de creativity coach. E fascinată de istorie și pasiunea ei constă în a scrie roman istoric. Fata cu fragi (The Strawberry Girl; Humanitas Fiction, 2017), romanul ei de debut publicat în Marea Britanie în aprilie 2016, avându-l ca personaj central pe pictorul norvegian Edvard Munch, s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste zece limbi. Humanitas Fiction publică în 2020, în premieră mondială, traducerea celui de-al doilea roman al Lisei Strømme, Doamna Nobel (Madame Nobel).
*
„Doamna Nobel” nu a fost chiar… Doamna Nobel, dar a fost o Doamnă! Aceasta ar putea fi una dintre concluziile scrierilor literar-istorice ale Lisei Strømme, care ne-a încântat cu „Fata cu fragi” și a încercat să ne trezească atenția acum cu viața uneia dintre iubitele lui Alfred Nobel, dar și cu lupta care s-a dat pentru moștenirea sa, din care s-au născut celebrele premii Nobel!
Nu a fost doamna Nobel deoarece nu s-a oficializat vreodată… iubirea lor, prin acte de căsătorie, dar din corespondența lor, mult timp nepopularizată, rezulta clar că Alfred Nobel i s-a adresat și astfel, cu „Doamna Nobel”!
Într-o lume în care corectitudinea politică trebuie neapărat reformată și reformulată, în spiritul unei fraternități umane reale, apropo și la „compasiunea” despre care vorbește Ana Blandiana în „Soră lume”, o altă carte numai bună de dăruit de sărbători, apărută și ea recent la Humanitas, suntem „aruncați” într-o lume în care nici măcar nu se visa la corectitudine politică, o ideologie și ea, acolo, ca mai toate, bună sau mai puțin bună pentru administrații și birocrați, destinul Sofiei Hess fiind exemplar (într-o societate misogină, în care raporturile bărbați-femei erau clar discriminatorii): este, dacă vreți, un nou caz Eliza Doolittle, din celebra piesă „Pygmalion” a lui G.B.Shaw. Sofie Hess, o tânără și dislexică evreică, angajată la o florărie, este întâlnită întâmplător de către Alfred. Acesta „investește” în educația ei, fără rezultate extraordinare, ceea ce, probabil, nu va duce la oficilizarea relației lor, dar dragostea lor a fost cu totul și cu totul deosebită!
Într-un fel, și de aceea scriitoarea alege ca moto al cărții un citat din Alfred Nobel: „Dreptatea există doar în închipuire.” Dar aceste cuvinte se referă și la modul în care au fost receptați Alfred Nobel și munca sa: peste 350 de invenții care au dus la progresul omenirii sunt puse în balanță cu toții morții pe care i-ar fi putut să-i aibă pe conștiință din pricina invențiilor sale militare!
Sunteți invitați în labirintul acestor pasiuni (poate Nobel și-a iubit mai mult munca decât femeile!), nu vă veți pierde, poate veți înțelege de ce un om care nu credea în filantropie va pune bazele unor premii care vor fi printre cele mai cunoscute și mai râvnite! Și de ce arma perfectă poate fi doar o inimă rece!
De fapt, ca și în primul roman, personaj principal este și Iubirea, cu multe dintre bizareriile ei… Și unele rivalități… amoroase, neinsistându-se, de pildă, pe atracția dintre Nobel și Bertha von Sutther, o scriitoare austriacă, cunoscută pacifistă și prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în 1905.
Apropo de „inima rece”, iată ce îi reproșează Sofia lui Nobel într-un moment „aprins”:
„- Desigur, scopul tău e să faci arma cea mai distrugătoare de pe pământ, fiindcă fiecare țară din lumea asta mare s-ar teme prea tare s-o folosească și ar fi pace. Și apoi marele Alfred Nobel ar fi lăudat pentru că a pus capăt tuturor conflictelor cunoscute de om și populația întregii lumi ar trăi în armonie și noi toți ți-am mulțumi. Dar oare e chiar atât de simplu, Alfred? Să retractezi și să te temi sau să-ți fie frică? Așa crezi tu că merg treburile cu pacea? Pentru că, dacă e așa, atunci ți-ai și creat arma cea mai distrugătoare. Arma asta e inima ta rece și lipsită de simțire.
El nu-i plătește cu aceeași monedă, ci privește în gol în vatra fără foc.
- Crezi că poți folosi bogăția asta, averea pe care ai făcut-o, ca să aduci ceva bun în lumea asta, să contribui cu ceva, dar nu înțelegi că armele pe care le faci n-o să-ți aducă pace sau fericire. O să fie mereu o primejdie, o să fie mereu accidente și nu poți trăi cu așa ceva pe conștiință. (...) Ți-ar fi mai bine fără avere. De ce n-o dai altora pe toată? Să fie asta contribuția pe care ai adus-o. Nu arme și armament, ci generozitate și compasiune. Totdeauna vrei să-i ajuți pe alții, așa că de ce n-o faci? Scapă de chinul ăsta fără sfârșit, Alfred, și lasă-ți averea generației următoare de oameni de știință și inventatori, oameni ca tine. Lasă-i să continue de unde i-ai lăsat tu. (...) Să vii și să stai aici, în pace, cu mine. Nu banii tăi contează pentru mine, Alfred, ci iubirea ta. Unde ți-e iubirea? Unde e omul bun de care m-am îndrăgostit? (...) Crezi că dragostea mea pentru tine e doar un joc? Ce crezi că urmăresc? Ce se presupune c-o să câștig, alt premiu de-al tău?
- Tu vrei un soț și eu nu-ți pot fi soț, spune el.” (pp.190-191)
Eterna poveste a geniului și a femeii în cheie de interpretare (să spunem doar quasi)misogină, fără a ne gândi prea mult la Schopenhauer, Eminescu sau recentul scandal… politizat rapid.
În fapt, principalele rivale pentru Sofia au fost „spiritele din Niflheim, tărâmul întunericului”, depresiile… De... fapt, Sofia fusese femeia-confesor, care a trebuit, de la un moment dat, și mai ales după moartea lui Nobel, să supraviețuiască și cu un copil bolnav, copil care ar fi vrut să fie al lui Alfred (Lisa Strømme este foarte iscusită aici, când transmite această idee, într-o carte fără mari subtilități stilistico-literare!), luptându-se pentru o sumă decentă din moștenire...
Mai aflăm și despre pasiunea pentru literatură a lui Nobel, care a scris și el, îl redescoperim și pe Victor Hugo; Lisa Strømme, cu un „roman istoric” sui generis, reînvie o lume, cea din a doua jumătate a secolului XIX, cu un cetățean universal și în care intelectul și iubirea aveau meciurile lor...și pe atunci!
