Cenaclul "Noduri şi semne". Suntem la sfârșitul unui an în care întreaga lume a fost nevoită să se schimbe, să se teamă, să se reinventeze, să se apere, să plângă și să învețe. Serile noastre de vineri în care literele scrise și citite apoi împreună se împleteau boem cu parfumul teilor de pe Domnească, nu au mai fost la fel. Dar nu s-au oprit! Nu le puteam lăsa să se piardă. Am continuat să citim, să scriem, să ne întâlnim în fiecare vineri seara în fața unor ecrane. Misiunea noastră a devenit mai rece, mai crudă, mai puțin "poetică", dar a continuat să existe. Ultima ședință din acest an a fost diferită, una în care oamenii pe umerii cărora cenaclul s-a putut sprijini în aceste vremuri au ales să renunțe la aspectul de "atelier literar" al întâlnirilor obișnuite. Am citit fiecare fragmente din ce am scris de-a lungul acestui an (sau chiar cu mult înainte) și ne-am putut bucura astfel de ce înseamnă încă astăzi cenaclul: Noduri și semne și oameni.
Iulian Mardar: „Mi-a deschis doamna Răvac, pe care tot blocul o știa de gospodină și la locul ei. Foarte amabilă, mi-a răspuns cu un zâmbet mai cald decât o pâine aburindă: Deci de la dumneata era bidonul. Vai, ce drăguț ați fost cu noi! Că eu mereu îi spun soțului meu: uite ce serviabil e vecinul nostru, cum ne ajută el când e ceva… Dar să uite să vi-l dea înapoi, asta e pur și simplu, cum să zic, necalificat!”
Carmen Cristina Neacșu: „Pământul se sfărâmă sub tălpile noastre/ Încolțim încet, răsuciți unul într-altul/ Ne crește scoarță în loc de piele./ Crengile se întind ca un ghem de sfoară deșirat/ uitat într-o după-amiază pe prispă. Mă ții strâns de subsuori/ să pot înflori/ să mi se coacă cireșele pe deget.”
Leonard Matei: „E atât de bine, atât de frumos!/ Aburul se curbează luminat./ Ne lipim așa, fir de nisip lângă fir de nisip./ Un ceas care îți ia mințile desenează în pași de vals asfințirea (...) Cât ne bucură că avem zilele numărate./ E așa de frumos,/ e așa de cum nu se poate mai bine (...)”.
Stela Iorga: „De la un timp arăți ca un câmp de război/ Numai steaguri rupte în mărețe lupte de neatârnare, a ta și a altora care ți-au fost prieteni/ Dintr-o dată toată punțile se rup/ Ca podurile aruncate peste ape pe care, dușmănoasă, le ridici/ să stai cât mai departe de deșertăciunile lumii/ Într-o zi le plecetluiești chiar, să nu mai intre nimeni (...)”
Anca Șerban Gaiu: „Locuiesc de ceva vreme doar în gândurile mele, fără să plătesc taxe, fără să ud grădina, florile de sârmă din balcon (...) În fiecare dimineață, Sfântul Petru reașează panoul cu „Stop accidentelor, viața are prioritate!” Zâmbește, se uită pe gaura cheii. Vine marfă nouă, pârtie!”
Tudor Neacșu: „Postumia a fost nevasta lui nea Titus. Nu știe nimeni ce fel de viață a avut cu el, dar părea fericită. Poate întâmplările din tinerețea lui ar fi putut să o întristeze cumva. Se spunea despre el că atunci când intra pe aleea din cartier călare pe semicursiera Sputnik, cu părul în vânt și mirosind a săpun Duru, nevestele își luau palme peste ochi chiar și fără să fi făcut ceva nepotrivit. (...)”
Detalii legate de următoarea ședință de cenaclu vor fi anunțate pe pagina noastră de Facebook.
