* (câteva cuvinte despre Veronica Nadă, odihnească-se în pace!) *
A tăcut mătuşa, sora mamei;
într-o clipă, noaptea, a tăcut;
pâlpâia – prin lacrimă – lumina
şi misterul altui început!
Unii spun că ea s-a dus la mama
şi la fiul ei plecat demult;
alţii spun că a pornit uitarea
către cel mai des necunoscut!
N-am ştiut că trebuie să plece,
nici nu ştiu de ce n-a mai rămas;
ce femeie, Doamne, şi ce mamă
într-o clipă s-a dat jos din ceas!
Ce să fac? Aşez nişte cuvinte
şi mă uit la păsări şi la tei…
A tăcut mătuşa, sora mamei,
şi s-a dus de tot la mama ei!
