Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Ioan Gh.Tofan, "Cabotaj prin arhipelajul cărților", Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2020


Ioan Gh. Tofan, înfruntând Destinul ca în tragediile vechi greceşti, muzele demnităţii şi încrederii fiindu-i însă aproape, încurajându-l, şoptindu-i mereu că marea sa dragoste pentru arta cuvintelor nu este în zadar, dar fiindu-i din ce în ce mai greu să scrie la tastatură, având însă frumoase planuri, printre care volumul al treilea al trilogiei sale gălățene, o dramatizare a câtorva capitole din primele sale două cărți din menționata trilogie, "Piața Veche" și "Pe malul de lut al fluviului", propune o carte poate surprinzătoare, mărturie a vieţii sale de cititor din ultimii ani. Cine va avea curiozitatea să citească aceste recenzii non-conformiste, unele cronci, altele eseuri sau chiar memorii, va observa că este, în multe cazuri, o legătură subterană, prin cărţile citite şi recenzate, între scriitor şi om, și va fi trimis şi către alte aspecte ale vieţii sale de pilot, meserie de bază, sau, cum este în cazul scrierilor lui Tudose Tatu, prezentate şi ele, ale istoriei pilotajului de la Dunărea de Jos, de la Brăila la Sulina.

Mulţi dintre cei aleşi pentru a fi mediatizaţi confirmă nişte "afinităţi elective", fiind marinari, de-a lungul vieţii lor, sau care au scris despre marinari (şi, uneori, piraţi, de apă dulce sau nu!): Nicolae Bacalbaşa, Maximilian Popescu Vella, Victor Cilincă, Tudose Tatu, Cristian Ermei Popescu-Halmyris.

Pe lângă ei, Gheorghe Bacalbaşa, Apostol Gurău, Simon Ajarescu, Ion Avram, A. Velea, Geo Naum, Violeta Ionescu, dar şi alţii, chiar Dostoievski, oarecum de conjunctură, dar care l-a influenţat mult pe Ioan Gh. Tofan, în etapa sa de formare ca scriitor şi… cititor, apar în paginile acestui volum, care va contribui mai bine la cunoaşterea fenomenului literar de la Dunărea de Jos, de la Galaţi în mod special. Multe dintre capitole, unele articole de sine stătătoare apărute în publicaţii prestigioase, se vor constitui într-un valoros Capitol de istorie literară la Dunărea de Jos, sursă de informare atât pentru simplii iubitori de literatură, cât şi pentru cadre didactice, istorici literari, critici, profesori universitari.

Conţinutul acestei noi cărţi a scriitorului Ioan Gh. Tofan este, aşadar, nu numai o seacă prezentare a unor noi apariţii editoriale, textele fiind şi eseuri, uneori cu o certă valoare literar-memorialistică, evocări emoţionante, precum este cea referitoare la regretatul Simon Ajarescu, alăturându-se unor descrieri în care talentul se împleteşte cu un umor sănătos.

Altfel spus, Ioan Gh. Tofan reuşeşte să scrie un fel de roman documentar, în care personaje sunt scriitorii cărţilor pe care le prezintă. Iată cum începe textul numărul 1: "Îl cunosc pe Maximilian N. Popescu-Vella de la începutul anilor ’70, când am decis să devin marinar profesionist. Cu acea consideraţie pe care o acordă oricărui interlocutor, a reuşit să mă atragă în acea vreme, când eram ofiţer stagiar pe pasagerul Trotuş, iar el ofiţer fluvial brevetat cu vechime, într-un proiect care s-a materializat prin realizarea unui film care a avut succes în rândul navigatorilor, dar şi la festivalurile cineamatorilor, organizate în ţară."

Iată al doilea fragment cum începe: "Tudose Tatu îmi este prieten de aproape patruzeci de ani. Ne leagă amintiri frumoase din vremea tinereţii noastre. Nu pot uita serile petrecute împreună cu unchiul său regretat, Eugen Teodoru, prozator de excepţie, după opinia mea, când ne întâlneam acasă la Tatu şi cu inegalabilul Simon Ajarescu, încropind adevărate şedinţe literare."

Bref, nu este numai un cabotaj între cărţi, ci îşi între inimi de prieteni ori măcar apropiaţi, ei, scriitorii (marinari), ştiind, după temperament şi caracter, să lege frumoase legături, peste timp şi împotriva Uitării. Iată cum subliniază această întrepătrundere Ioan Gh. Tofan: "E un gest prietenesc din partea lui Tudose Tatu că a hotărât să dedice această carte şi lui Aspro Vella Maltezul, străbunul lui Maximilian Popescu, mort în atacul sângeros al desantului englez asupra oraşului Sulina."

Scriitorii sunt personaje, dar și cărțile: "Când vine vorba de medici scriitori, invariabil mă gândesc imediat la A. J. Cronin. În vremea adolescenţei mele timpurii, unul dintre romanele pe care le-a publicat scoţianul, "Castelul pălărierului", a fost cea mai citită carte de către băieţii din gaşca în care îmi pierdeam timpul liber, tăind frunză la câini. Nu mai ştiu cui aparţinuse tomul făcut ferfeniţă, dar reţin că la mine a ajuns fără coperţi şi cu filele făcute mici suluri pe la colţuri."

La un moment dat, când realizezi că literatura poate fi şi o afacere de familie, adică o pasiune, ca să nu sune prea mercantil într-un oraş cumplit de negustori (de suflete, că la asta s-a referit mai ales Poetul!), îţi dai seama că poţi fi într-un scenariu de telenovelă, în sensul bun al vizionării, gen ecranizare BBC: A se vedea rândurile despre Cristian Ermei Popescu-Halmyris, fratele mai mic al lui Maximilian N. Popescu Vella!

Este şi o carte a Spiritelor, nu numai pentru că unii dintre cei prezentaţi au trecut în lumea "umbrelor" ori pentru că unul dintre capitole este rezervat unei cărţi care se numeşte "Al treilea spirit", de acelaşi Maximilian Popescu, unul dintre… personajele principale! O carte a Duhului, ca să mă joc cu sinonimia posibilă, dar nu exhaustivă, dintre Duh şi Spirit, a Duhului care îşi caută mereu oglindire în Logos, în literă şi litere, în cuvintele noastre cele de toate zilele, în vieţile noastre căutând mereu sens, dincolo de existenţa pur şi simplu!

Desigur, toate acestea le puteţi găsi împărtăşite şi printre rânduri, care ţes, de fapt, "O poveste" care este pentru infinita dragoste de poveşti a Marelui Posibil, după cum scriu într-un poem de-al meu! Despre poveşti sau legende scrie şi Ioan Gh. Tofan, deşi declară la un final de articol că "Povestea se termină cu un binemeritat happy end. Personal nu cred în finaluri fericite. Numai un scriitor de excepţie mă poate convinge de un asemenea sfârşit. Dar e numai un punct de vedere personal."

O poveste cu şi despre scriitori, unde Şeherezada este interpretată, iată, de un Lup de Dunăre care s-a hrănit și se hrănește cu frumoase prietenii artistice, printre care și aceea cu maestrul Teodor Vișan, care semnează portretul de pe pagina a IV-a. Câteva cuvinte și despre coperta I, al cărei desen este realizat de către fiica scriitorului (și cronicarului literar), Liliana Tofan, actriță și artist plastic, reprezentând liric, dar și prozaic, trei vaporașe navigând între niște cărți, care, cu cât se îndepărtează spre larg, spre Ceruri, par a semăna cu niște păsări, jocul de imagini unificând totul într-o treime carte-vapor-pasăre, care poate fi blazonul unui boier al spiritului...

Citit 1105 ori Ultima modificare Joi, 18 Februarie 2021 23:20

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro