Aplauze şi flori pentru vrăjitorul pianului. Maestrul Valentin Gheorghiu, la 93 de ani

Aplauze şi flori pentru vrăjitorul pianului. Maestrul Valentin Gheorghiu, la 93 de ani
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Suntem în anul 1937, într-o sală a Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. După micul concert ce tocmai se încheiase, doar zgomotul monoton şi sacadat al vechii pendule se mai făcea auzit. Îmbujorat, emoţionat încă sub influenţa puternicelor trăiri prilejuite de interpretare, copilul, îmbrăcat cu eleganţă, în picioare, lângă pianul masiv, negru, aştepta o reacţie din partea celor doar patru spectatori prezenţi, părinţii săi, doamna profesoară de pian şi un bărbat distins, elegant şi foarte sobru, despre care i se spusese că este cel mai mare compozitor român şi un pianist şi violonist apreciat în toata lumea, nimeni altul decât George Enescu.

Faima copilului care tocmai îşi încheiase recitalul trecuse de mult de apropiații Conservatorului, în lumea acestora şi nu numai vorbindu-se cu bucurie şi multă emoţie de probabilitatea de a fi fost descoperit un nou geniu, de calibrul lui Dinu Lipatti, în copilul venit din provincie, de la Galaţi, în urmă cu doi ani. Privindu-l cu gravitate, maestrul îi zâmbi cu simpatie puştiului, înclină aprobator din cap, apoi se aşeză mai confortabil în fotoliu şi începu să scrie câteva scrisori de recomandare către ministrul Culturii, către domnul Malaxa, un adevărat Mecena pentru artiştii de valoare români, şi către câţiva mari profesori de la Conservatorul din Paris. În toate aceste epistole, Enescu îl recomanda pe tânăr ca fiind un talent rar, ce trebuie supravegheat îndeaproape. Urmarea acestei implicări a marelui muzician roman este lesne de anticipat; micuţul gălăţean a fost admis cu o bursă de trei ani la Conservatorul din Paris, adevărat incubator de mari genii. Drumul lui Valentin Gheorghiu către gloria artistică începea să se contureze...

Este momentul să revin asupra câtorva amănunte importante în această prezentare aniversară... Maestrul Valentin Gheorghiu s-a născut la Galaţi, pe 21 martie 1928, printr-o coincidenţă premonitorie, în aceeaşi zi cu Johan Sebastian Bach. Părinţii viitorului mare muzician erau oameni instruiţi şi cu o bună situaţie materială, nu erau muzicieni, dar erau melomani pasionaţi, fapt ce a influenţat din plin viaţa copiilor. Constatând de timpuriu că atât Ştefan, fratele mai mare al lui Valentin, cât şi acesta din urmă au aptitudini muzicale cu totul remarcabile, le-au cumpărat o pianină şi o vioară, intuindu-le parcă traseul. Atât Ştefan, cât şi Valentin încep să studieze în Galaţi, sub îndrumarea unor profesori de specialitate... În scurt timp, părinţii fraţilor Gheorghiu sunt sfătuiţi să-şi trimită copiii la profesoara Constanţa Erbiceanu, care, ascultându-i, îi înscrie la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, deşi Ştefan avea doar opt ani, iar fratele său, cu doi ani mai puţin. În 1937, George Enescu le recomandă să urmeze Conservatorul Naţional de Muzică din Paris, cu o bursă de trei ani... După doi ani, însă, începutul războiului i-a determinat pe cei doi copii să-şi întrerupă cursurile şi să revină în ţară, unde îşi vor continua studiile cu reputaţii specialişti români Constanţa Erbiceanu şi Mihail Jora. 

O carieră concertistică de peste 70 de ani 

Progresul extraordinar al tânărului pianist i-a permis acestuia ca la vârsta de doar 15 ani să-şi înceapă longeviva cariera concertistică, ce va dura peste 70 de ani. În 1943, Valentin Gheorghiu îşi face debutul în înalta societate a marilor muzicieni, interpretând, alături de Filarmonica  dirijată de George Enescu, Concertul Nr. 1  în Do major, pentru pian şi orchestră, de Ludwig Van Beethoven. După război, cele mai prestigioase săli de concerte ale lumii îşi deschid larg uşile pentru cel ce-i păşea pe urme genialului Dinu Lipatti, dispărut în plina glorie.

Securitatea comunistă îi urmărea extrem de vigilentă paşii promiţătorului artist, cenzurându-i plecările în străinatate; era o adevărată loterie viza pentru a pleca în Vest, rar se putea obţine, în schimb artistul îşi continua cariera internaţională pe scenele de mare prestigiu din URSS, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germania, Cehoslovacia şi foarte rar în zona capitalismului "decadent" şi "putred", cum era considerată de securitate şi de partid acea parte a lumii unde comunismul nu reuşise să-şi întindă hrăpăreţele tentacule. Fiind un om foarte echilibrat, artistul a refuzat categoric când i s-a propus să rămână definitiv la Londra. Pianistul, conştient că fuga sa din ţară ar fi pus în mare dificultate situaţia întregii sale familii, a refuzat categoric această riscantă perspectivă. Prim solist al Filarmonicii, fiind solicitat tot mai insistent pe scenele lumii, obţine cu multă dificultate paşaportul şi începe să concerteze cu mult succes pe toate meridianele, numai că, din foarte consistentele onorarii primite, foarte puţini bani îi rămâneau merituosului interpret. O mare compensaţie însă, considera artistul, a fost faptul că a colindat lumea şi, uneori, cum spunea Nicolae Iorga, o călătorie face cât o bibliotecă. Am rămas foarte surprins să aflu, scriind aceste rânduri, că maestrul Gheorghiu locuieşte în Bucureşti, într-un apartament la bloc. Cele  mai mari bucurii ale maestrului au fost însă torentele de aplauze şi florile primite de la numeroşii săi admiratori din toată lumea şi miile de înregistrări ce rămân în tezaurul inestimabil al bijuteriilor muzicale ale omenirii, alaturi de cele ale unor prestigioşi  pianişti precum Dinu Lipatti, Glen Gould, Arthur Rubinstein, Sviatoslav Richter, Daniel Barenboim, Martha Argerich şi mulţi alţii.

În îndelungata sa carieră, pianistul a concertat cu mari orchestre şi dirijori vestiţi, performând şi în recitaluri solo de muzică de cameră, şi acompaniindu-şi fratele, sau cântând împreună cu soţia în concerte de pian pentru patru mâini sau pentru două piane. Melomanii îşi amintesc cu multă plăcere şi de trioul compus din Valentin Gheorghiu (pian), Ştefan Gheorghiu (vioară) şi Radu Aldulescu (violoncel)... Împreună cu soţia sa, Roxana, şi cu fiica lor, Valentina, o pianistă cunoscută, maestrul a făcut numeroase turnee internaţionale, realizând deseori înregistrări la prestigioase case de discuri. Valentin Gheorghiu a obţinut de-a lungul frumoasei sale cariere lauri la numeroase concursuri internaţionale, o recunoaştere a meritelor sale fiind şi nominalizarea în juriul a peste 70 de concursuri de pian din întreaga lume. Maestrul este şi un apreciat compozitor, deşi timpul necesar creaţiei i-a fost serios diminuat de numeroasele turnee, atât de solicitante psihic.

Pentru incontestabilele sale merite, Valentin Gheorghiu a primit numeroase distincţii, dintre acestea amintind doar titlurile de membru al  Academiei de Muzică din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române, Cetăţean de Onoare al oraşului Dallas (SUA), Cetăţean de Onoare al oraşului Galaţi. Talentul său remarcabil, măiestria interpretativă plină de eleganţă, melodicitate şi rara sensibilitate ce îl caracterizează pe maestrul Valentin Gheorghiu, adevărat aristrocrat al pianului, au făcut-o pe marea pianistă şi scriitoare Cella Delavrancea să facă o îndreptăţită afirmaţie privindu-l pe acest remarcabil virtuoz, aniversat în aceste zile de martie: "Valentin Gheorghiu a devenit dirijorul unui singur instrument, pianul, care sub degetele sale sună ca toate instrumentele unei orchestre. Valentin Gheorghiu rămâne vrăjitorul pianului".

Pe lângă urările de bine pe care le adresam la ceas aniversar, cred că ar fi un semn modest, de respect şi admiraţie să se atribuie numele său unei străzi din oraşului copilăriei!

La mulţi şi fericiţi ani, maestre! Gălăţenii vă iubesc şi sunt mândri de dumneavoastră, unul dintre cei mai mari pianişti ai lumii.

Citit 1290 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Martie 2021 02:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.