* (Tu şi România) *
Vino la fântână, Doamnă, sub salcâmul din ogradă,
să-ţi dau apă românească şi dulceaţă de gutui;
satul va veni, tot satul, să bea apă, să te vadă,
să-şi găsească mântuirea-n ochii mari şi amărui!
Aşa ochi nu are nimeni, nici un muritor nu ştie
ce fel lăcrămează ochii tăi hercinici şi amari,
lăcrămează şi aduce în fântână apă vie
pentru proşti săraci cu duhul şi deştepţi dreptunghiulari!
Vino să prăşim pe hartă ordonata şi abscisa
naşterii şi limbii noastre în acelaşi leagăn clar! –
„De la Nistru pân-la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a!” –
parc-aşa zicea Poetul care chiar avea habar.
Vino la fântână, Doamnă Basarabie, îmi place
majestatea şi blândeţea celor care vor să bea
din această minunare… şi să hotărască-n pace
cum că Tu şi România moşteniţi aceeaşi stea!
