În numărul trecut am stat alături de Mântuitorul în Grădina Ghetsimani, unde a rostit ucenicilor Săi - şi prin ei şi nouă - prima cuvântare de rămas bun.
Fiul lui Dumnezeu îi pregăteşte pe viitorii Apostoli că va pleca la Ceruri, la Tatăl Ceresc, fiindcă de acolo a coborât la Întrupare. Fiul - la fel ca şi Tatăl era din veci.
„Vă este de folos ca să Mă duc Eu” (Ioan 16, 7), fiindcă dacă „nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi”.
„Şi El venind va vădi lumea de păcat şi de nedreptate şi de judecată”, spune Mântuitorul în Evanghelia după Ioan (16, 7-8).
Înainte de Jertfa sângeroasă de pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu îi pune în temă pe ucenici cu cele viitoare.
Că îi va părăsi, dar le va trimite Duhul Mângâietor. Toma Îl întreabă pe Iisus Hristos ce cale să urmeze? „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, le spune ucenicilor Săi.
La Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, numit şi „Eleon”, astăzi dau mărturie despre momentul Înălţării la Cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos două biserici catolice.
Una numită „Pater Noster” – „Tatăl Nostru” - se află pe locul constatat „al Înălţării”, în urma cercetărilor realizate de Sfânta Împărăteasă Elena, în veacul al-IV-lea.
Acest Sfânt locaş, pe lângă sfinţenie, are o caracteristică aparte; are scrisă Rugăciunea Domnească - Tatăl Nostru, în 54 de limbi.
Semn că Tatăl Ceresc L-a trimis pe Fiul Său în lume să propovăduiască, să pătimească, să Se Jertfească pe Cruce pentru tot neamul omenesc, nu doar pentru „poporul ales”, cum considerau iudeii.
Cealaltă biserică este numită „Înălţarea Domnului” (tot catolică) şi, de asemenea, este un loc de închinare mult căutat de pelerini, ambele dând mărturie peste veacuri despre o etapă importantă din istoria mântuirii neamului omenesc - Înălţarea cu Trupul la Cer a Fiului lui Dumnezeu.
Înălţarea Domnului este o realitate şi nu o nălucire a ucenicilor. În Noul Testament, despre acest moment al Înălţării Domnului la cer aflăm din Faptele Apostolilor (1, 1-12), din Evanghelia după Marcu (16, 14-20) şi din Evanghelia de la Luca (24, 36-53).
Potrivit relatărilor evanghelice după Înviere, Mântuitorul s-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi, „timp de patruzeci de zile”, vorbindu-le „cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1,3).
Mântuitorul le-a zis ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte “făgăduinţa Tatălui”, trimiterea Duhului Mângâietor, făgăduinţă făcută ucenicilor prin Fiul lui Dumnezeu - Iisus Hristos.
„Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fie Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului”.
„Şi zicând acestea, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor”, ne relatează Sfântul Apostol Luca în Faptele Apostolilor (1, 8-9), dar şi în Evanghelia după Luca.
În ziua Înălţării, Hristos se arată pentru ultima oară ucenicilor Săi. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Hristos chiar a mâncat în faţa ucenicilor Săi o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere (Luca 24, 42).
Mântuitorul a făcut aceasta tocmai pentru a-i convinge pe ucenici de realitatea trupului Său invita, pentru a înlătura orice îndoială.
După ce a mâncat, Fiul lui Dumnezeu le-a făgăduit ucenicilor Săi că le va trimite putere de sus, le va trimite „Duhul Mângâietor” - Duhul Sfânt, pentru a duce la neamuri cuvântul Evangheliei, „Vestea cea bună”, propovăduind pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, de la Ierusalim în tot pământul.
Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos trece prin Taina Crucii şi a Învierii cu scopul de a-l înnoi pe omul adamic şi a-i da veşmântul luminos al Duhului Sfânt. „Taina Crucii şi Învierii lui Hristos uneşte cerul cu pământul, pentru ca să schimbe pe oamenii pământeşti şi muritori în oamenii cereşti şi nemuritori, să-i înalţe în iubire veşnică a lui Dumnezeu, tot atât cât de mult a coborât Dumnezeu în adâncul vieţii oamenilor”.
„Hristos Cel Răstignit şi Înviat Se înalţă la cer, rămânând pururi Izvorul de iubire şi de ajutor pentru toţi oamenii care se luptă pentru a păstra şi a asculta poruncile Lui, ne învaţă Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel”.
„Cei care au simţit cel mai mult ajutorul lui Hristos Cel Înviat în vreme de încercare au fost martirii sau mucenicii, dar şi toţi credincioşii care luptă pentru adevăr şi dreptate, pentru libertate şi unitate sau se ostenesc pentru a ajuta pe semenii lor în mod sincer şi dezinteresat”.
De 90 de ani, la noi, la români, prin hotărâre sinodală, Sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziuas Eroilor Neamului Românesc.
„Sărbătoarea Înălţării Domnului are o semnificaţie profundă, pentru că, în această zi în care pomenim eroii neamului românesc, mărturisim lumina botezului sau a creştinării poporului român, lumina darurilor şi virtuţilor specifice creştinismului românesc”, subliniază Prea Fericitul Patriarh Daniel.
Între Înviere şi Înălţare, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor
Raportându-ne la informaţiile din Noul Testament, între Înviere şi Înălţare, Mântuitorul S-a arătat de nouă ori; întâi Mariei Magdalena şi Femeilor Mironosiţe, care au dus vestea Învierii şi ucenicilor.
La rândul lor şi ucenicii au constatat Învierea Sa. Apoi, Fiul lui Dumnezeu i-a însoţit pe Luca şi Cleopa pe drumul înspre Emaus; S-a arătat ucenicilor la Ierusalim când Toma nu era prezent, apoi în prezenţa lui Toma, tot la Ierusalim.
Avem relatări în Sfintele Evanghelii că Mântuitorul a fost văzut în Galileea, la Marea Tiberiadei, pe când ucenicii se aflau la pescuit.
Şi după o noapte în care nu au prins niciun peşte, li S-a arătat Mântuitorul, sfătuindu-i „să arunce mreaja în partea dreaptă a corabiei”.
i aşa s-a petrecut pescuirea minunată. Urmând îndemnul lui Iisus Hristos, ucenicii au prins atâţia peşti, încât „nu mai puteau să tragă mreaja de mulţimea peştilor” (Ioan 21, 6).
„Astfel de mărturii avem şi în Epistolele Apostolului Pavel, Apostolul Neamurilor, cel care a propovăduit la neamuri “vestea cea bună a Evangheliei”.
Revenid în Muntele Măslinilor, la momentul Înălţării, trebuie să ştiţi că primii creştini au sărbătorit Înălţarea Domnului până la Edictul de la Milan - din 313, dat de Sfântul Împărat Constantin şi Mama sa Elena - într-o peşteră, fapt relatat de pelerina Egeria, (nu „Eteria”!, cum greşit apare numele acesteia pe Internet).
Primul Sfânt locaş ridicat pe locul Înălţării la Cer a Mântuitorului s-a realizat, în apropierea peşterii, pe la sfârşitul veacului al IV-lea.
Sfinţii Împăraţi au ridicat un Sfânt Altar, dar a fost distrus de perşi pe la 614.
În veacul al XII-le a fost luat de cruciaţi, apoi, vreme de trei sute de ani a fost a musulmanilor, când se spune că era aproape distrusă.
Interesant este că acest moment al Înălţării Domnului la Cer nu este menţionat în Coran, dar este recunoscut în islam, fapt ce a făcut ca în apropierea Capelei Înălţării din Ierusalim, pe la 1620, musulmanii să ridice o moschee.
Astăzi, la una din cele două Biserici ale Înălţării Domnului din Ierusalim se află o piatră despre care tradiţia spune că Mântuitorul S-a Înălţat la Cer.
Pentru noi, întregul Ierusalim pământesc este motiv de rugăciune şi închinare, pentru ca încet, încet să păşim şi noi în Ierusalimul Ceresc.
