Cenaclul „Noduri şi semne”. Fănuş Neagu de Galaţi?

Cenaclul „Noduri şi semne”. Fănuş Neagu de Galaţi?
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a prezentat, vinerea trecută, un fragment din cartea sa "VIAȚĂ DE PILOT", în care cititorul poate retrăi întâmplări interesante și savuroase din viața de ofițer fluvial, căpitan fluvial și pilot pe Dunărea Maritimă a autorului.

"Pentru gălățeni, probabil, proza lui Ioan Gh. Tofan (păstrând proporțiile) are și pitorescul emblematic al locurilor. Precum se întâmplă cu prozele ‹‹brăilene›› și dunărene ale lui Fănuș Neagu sau Panait Istrati". Așa consideră Theodor Codreanu, în "Oglinda Literară", nr. 152, din august 2014 - cu privire la activitatea scriitoricească a lui Ioan Gh. Tofan.

"Îl apreciez pe Ioan Gh. Tofan ca pe un observator foarte atent; scrie fără a se implica în desfășurarea acțiunii. Lângă limbajul spectaculos colorat de argoul marinăresc, bine dozat, detaliile și picanteriile specifice vieții de marinar, precum și metafora dau savoare textului." (Ecaterina Păun)

"Are unele pasaje în care trece prea ușor peste anumite situații și momente, care par importante din context. Îmi place cum scrie." (Gabriel Ghimpu)

"Scrie bine, dar pare prea insistent și explicativ în expunerea detaliilor." (Liliana Tofan)

"Mania pentru detalii parcă vine din acea înviere - prin anii `30 - a spiritului balzacian. Dacă, la un poet, urmărim metafora, la un prozator urmărim povestea, informația, detaliile și, din acest punct de vedere, despre autorul din seara aceasta, pot spune că are mână de prozator întrucât cuprinsul cărții sale "VIAȚĂ DE PILOT" - pe care am citit-o în întregime - este bine susținut de descriere și detaliu. Îl apreciez ca pe un prozator valoros care își propune un public țintă și - poate, de aceea - este receptat și apreciat diferit de cei care-l citesc." (Gabriel Gherbăluță)

"Îmi plac dialogurile, deși par cam izolate în cursul textului; în rest, este clar, frumos și atractiv." (Iosif Roca)

Vineri, 20 august 2021, de la ora 18,30, la Paris Café, va citi Iosif Roca.

Citit 1407 ori Ultima modificare Joi, 19 August 2021 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.