”Aranjez ploile în fântână // când lăzile goale se rostogolesc / prin porturi fac / comerț cu bumbac în cartierele sărace / unde poeții frâng lumina / s-ajungă” (mireasă în costum de scafandru). Așa a început Carmen Secere grupajul de poezii cu care a venit la cenaclu, un grupaj în care autoarea pendulează metaforic între realități convergente, nefăcând din (re)găsire un scop în sine, aceasta nefiind importantă, drumul până acolo având prea puține accente voliționale, semn al unui abandon senzorial, dureros și lucid – ”viața ne-o ia mereu înainte / pe table de șah caii nechează // pendulez prin singurătatea / care-ți poartă numele” (suferința e animalul din colț).
Deși făcută cu mijloacele poeziei moderne, autoanaliza la care se supune autoarea are claritatea unui bloc de gheață, chiar dacă acest lucru apare evident cititorului de-abia la a doua lectură. Ca orice poet autentic, Carmen Secere joacă, tot metaforic vorbind, cartea sincerității, într-un joc în care cititorului-câștigător i se dă tot, sub formă de confesiuni lirice – ”nu te speria / sunt un om de suprafață / îmblânzesc avioane” (pata de adevăr).
”Carmen este modernistă, nu post-modernistă. Prin grupajul acesta de poezii ea devine mai complexă și <păcălește> mai ușor cititorul care vine în contact cu acest gen de poezie. Citită repede, poezia ei pare a nu avea logică, de aceea trebuie reluată lectura. Termină poeziile descumpănitor, creând imagini pe marginea cărora se poate medita îndelung” (Raluca Faraon).
”Un grupaj în care am simțit multe stări emoționale la limită. Foarte multă profunzime în versuri, niște versuri care te marchează și care m-au atins” (Carmen Neacșu).
”Poezia ei este o altă stare. Are un limbaj poetic diferit. Este o adeptă a minimalismului poetic, al unui fractalism care dă anunțuri, și nu enunțuri, iar la final explodează tema poetică. Sunt fascinat de poezia ei” (Gabriel Gherbăluță).
”E parcimonioasă în poezie. Sentimentele și realitățile se decupează în imagini, de aceea starea ei nu se desfășoară foarte liber. Mi-au plăcut mai multe texte, însă în unele dintre ele finalurile sunt candide, parcă pierzând ceva dintr-un firesc al poeziei” (Cristina Nedu).
”Primele poeme au imagini fabuloase. Mireasa unui Cernobâl personal, dintr-o Atlantidă, unde nevinovăția este o păpușă rebelă sau un zeu de pluș, care ar crede într-un mântuitor Platon(ic)... Este un modernism altoit cu un suprarealism demn de o altă Frida Kahlo sau de un alt Magritte... Naturalismul meta-casnic poate cere rescriere... sau re-trăire. Putem să o numim poezie de gradul 1” (Adi Secară).
Vineri, 5 noiembrie, în direct pe pagina noastră de Facebook, de la ora 19,00, citeşte Raluca Faraon.
