"Mame", un spectacol plin de emoţie

"Mame", un spectacol plin de emoţie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică, 5 decembrie, de la ora 19,00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă la Sala Mare spectacolul "MaMe". Un succes incontestabil încă de la premiera din 18 ianuarie 2020, "MaMe" construiește cu haz, dar și cu foarte multă emoție, un portret tulburător al tuturor mamelor din lume. Este o creație colectivă bazată pe amintirile actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală, iar regia este semnată de Cristian Ban, unul dintre cei mai rafinați practicieni ai acestei forme de construcție teatrală din România.

În distribuție: Svetlana Friptu, Radu Horghidan, Ana Maria Ciucanu, Ionuț Moldoveanu, Elena Anghel, Ștefan Forir, Oana Mogoș și Răzvan Clopoțel.

Decorul și costumele sunt semnate de scenografa Iulia Gherghescu.

Citit 714 ori Ultima modificare Vineri, 03 Decembrie 2021 00:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.