* (rechizitoriu) *
Tata stă pe gânduri şi repară piatră;
eu mă uit la tata şi mă răscrucesc:
am fost sfarmăpiatră în copilărie,
când credeam că veşnic am să pământesc!
Tata stă pe gânduri şi îndreaptă lemne;
eu mă uit la tata fără să gândesc:
am fost strâmbălemne în copilărie,
cu îngăduirea tatălui ceresc!
Uită-te în urmă! - porunceşte tata,
porunceşte simplu, clar, definitiv,
tocmai din adâncul ochilor albaştri:
catalog, catarsis, carmă, catastif!
Doamne, câte lemne am strâmbat odată!
Doamne, câtă piatră am sfărmat `adins!
Tata mă repară, tata mă îndreaptă…
şi mă uit în urmă, şi m-apuc de plâns!
