Nona Tatiana Ciofu reușește, în poezia sa, să își pună întrebări esențiale pe care, însă, le maschează în metaforă, uneori mai adânc, alteori mai la suprafață, oferindu-i aceluiași cititor satisfacția descifrării mesajului dacă nu de la prima citire, atunci de la a doua. Pentru că poeziile cu care autoarea a venit vinerea trecută la cenaclu e bine să fie citite de mai multe ori. Și nu numai că e bine, dar chiar merită acest lucru.
Prinsă între două lumi, una concretă, banală, și una mai înaltă, dar străină și rece (deocamdată), poeta este încercată de un acut sentiment de alienare – ” Sub noi / străzile își arcuiesc spinările / sprijinindu-se în coastele subțiri. / Deasupra noastră / un cer străin. / Ne căutăm adăpost. / Se apropie vremea / când mâinile noastre se vor căuta, / nemaigăsindu-se” (VII).
”Nona știe să atingă sufletul cititorului. Poemele ei au darul de a vorbi cu toate simțurile, să te învăluie, să te aducă acolo unde vor ele. O poezie plină de substanță, care te pune pe gânduri” (Anca Șerban-Gaiu).
”Am apreciat vocea din aceste poeme. Ele m-au invitat într-o stare de căutare la care rezonez. Judecând după atmosfera pe care eu o percep ca fiind întunecată, este vorba despre o căutare a luminii” (Carmen Neacșu).
”E vorba despre un neo-expresionism, aici. Am dat de niște imagini superbe și o artă poetică. Sunt versuri sensibile. M-a blocat la modul plăcut, pentru că uneori nu poți spune nimic despre niște texte atât de bune” (Gabriel Gherbăluță).
”O poezie foarte concentrată. A prins foarte bine un mod de a scrie, în care metafora și ascunde ideea, dar o și dezvăluie. Are și stare, și mesaj. Uneori poate că metafora este prea densă, dar textele mi-au plăcut, cu acea căutare a identității, a sinelui” (Cristina Nedu).
”Poezie maximalistă. Un neo-expresionism soft. E într-o zonă între metafizic și mistic. Mi se pare excelent faptul că plasează lucrurile nicăieri și peste tot” (Leonard Matei).
”Cred că este prea multă metaforă în aceste versuri, ceea ce face poezia să se depărteze de concret, dar acest lucru nu înseamnă că textele nu sunt bune. Dimpotrivă. Mi-au plăcut imaginile pe care le-a construit, chiar dacă uneori senzația este de abstractizare” (Romeo Aurelian Ilie).
„Un poem – clepsidră, în care shakespearianul a fi sau a nu fi pare conjugat la un prezent caleidoscopic, oscilant între a fost – partea de sus a clepsidrei si va fi – partea de jos, între subtil și frust, cerebralitate și simțire, paradiziac și apocaliptic… Totul – într-un joc de imagini și trăiri dure, puternice, mascate discret de voalul criptic al decenței” (Ion Avram).
Azi, de la 19,00, online pe pagina de Facebook a cenaclului, citește Romeo Aurelian Ilie.
