Din colecţia „Poezii găsite după nuntă” - Raid în grădina botanică

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* (publicitate) *

Timpul meu, bătrânul meu timp –

schiţă fragilă înainte de naştere –

se trezeşte dis-de-dimineaţă

şi se apucă de paştere

pe pajiştea dintre Infern şi Paradis,

cu lăcomie şi râvnă se apucă,

suportă frumos Divina Tragedia

dintre blasfemie şi rugă.

Timpul meu fluieră a bucurie

când trece aerul prin tăcerea lui;

din tăcerea lui se vor ciopli fluiere

pentru sufletul vostru şi al nimănui,

pentru cei care vor să înveţe

Divina Comedia dintre Nimic şi Tot…

Veniţi şi luaţi tăcere acum,

cât mai este o leacă de Nord!

Citit 570 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.