De obicei, spun și eu câteva cuvinte înainte de a le consemna pe cele ale colegilor de cenaclu. Ce mi-a plăcut, ce nu prea... Însă, de data aceasta, cel mai potrivit lucru pe care aș putea să-l spun despre grupajul de poezii adus de Carmen Neacșu este că, dacă am fi fost la un concurs în care români cu diverse talente vin să promoveze în etapa următoare, eu aș fi apăsat pe butonul care să o trimită direct în finală, chiar după prima poezie. Aș fi apăsat pe golden buzzer cu amândouă mâinile! Și nu am fost singurul care a simțit așa vinerea trecută:
"Carmen Neacșu este o romantică. Incurabilă, dar și modernă. Poemele ei au multă tensiune, mult dramatism. Imagini foarte frumoase, izvorâte din sensibilitate și candoare. O calitate a poemelor este că ele au o poveste și captivează, prin ea, cititorul" (Ion Avram).
"E genul de poezie în care mă simt bine. Mă simt acasă. Pentru mine, Carmen este o revelație. Sunt poeme care au o muzicalitate interioară remarcabilă, ca niște șansonete. Ele curg firesc, fără stridențe și discordanțe. Sunt texte în care ficționalul liric se amestecă cu experiența personală. O felicit!" (Gabriel Gherbăluță).
"O poezie sensibilă, cu o notă rafinată, aristocratică. Versuri excepționale, cu metafore curate" (Marilena Apostu).
"Poeme de o simplitate admirabilă! Totul curge firesc, nu e nimic sofisticat. Deși în multe dintre versuri se simte o anumită durere, acestea au și darul de a vindeca. Delicatețe, parcimonie, sensibilitate. Toate poemele sale sunt niște bijuterii" (Anca Șerban-Gaiu).
"Versurile ei curg ca niște note muzicale pe clapele unui pian. Alte versuri sunt ca niște icoane pictate, iar Carmen este un pictor extraordinar care se poate exprima artistic atât prin culoare, cât și prin cuvânt" (Lăcrămioara Capotă).
"A scris aceste poeme, parcă, pentru a mântui lumea într-un fel frumos. E o poezie excepțională prin încărcătura de simboluri și emoție autentică. Toate gândurile sunt așezate acolo unde trebuie și îl lasă pe cititor să îi facă propria meditație. A fost o seară minunată!" (Ecaterina Păun)
Minunată, într-adevăr. Iată: "Oriunde întorceai capul/ era decembrie./ Încolțise frigul chiar și peste/ casele din poze.// Își ținea respirația în fularul roz./ Amintirile alergau prin fața/ ochilor/ trenuri care avea pe geam/ urme în miniatură.// Genele ninse ale fetiței cu/ breton/ păreau înflorite/ într-o carte.// Au fost zăpezile acelea" (Au fost zăpezile acelea). Sau: "Mi-ar fi plăcut să-ți cânt asta/ mai ales în nopțile în care cad/ stelele/ Să le ridic/ să le pun la locul lor/ ca pe o lumină de lut" (Cerul se scutură).
Vineri, 13 mai, suntem la o lansare de carte la "V.A. Urechia".
