CRONICĂ DE CARTE: Învățătură pentru zbor/înot

CRONICĂ DE CARTE: Învățătură pentru zbor/înot
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ana Tunaru, "Căderea în lumină", Ed. Partener, Galați, 2021


La a treia sa carte, Doamna Ana Tunaru, o Blandi…ană a Dunării de Jos, le propune iubitorilor de poezie o carte-obiect (de artă - un rol important au și ilustrațiile lui Ioniță Benea), o minune a Cuvântului revărsat cu mărinimie asupra condiției umane. Apropo de Ana Blandiana, în condiții istorice vitrege, această poetă atât de dragă gălățenilor, scria, în acel context, despre un anume popor vegetal! Nu o spunea numai critic, ci și cu un fel de admirație, pe care, probabil, numai spiritele lirice o pot înțelege! La pagina 83 a cărții Anei Tunaru, există o ipoteză, poemul „Copacul care am fost”: „Știu sigur/ că în altă viață/ am fost copac;/ cu ramurile despletite/ în văzduh,/ atinse de dor/ de zbor,/ cu rădăcini adânci/ în pământ,/ ca să-mi rămână zborul/ doar în vis/ și-n gând.// Setea de lumină/ neostoită,/ aproape vegetală,/ mi-au dat-o frunzele,/ fremătând din nervuri/ la întâlnirea cu soarele.// Puterea de-a-nflori/ o am/ de la copacul/ care-am fost/ (și mai sunt uneori)/ crescut în mine,/ doldora de flori.” Sunt „ispite” metempsihotice, animiste, ecouri ale unor vremuri când oamenii nu știau scrisul și cititul, când totul ar părea să fie mai simplu, deși niciun „cuib” (despre semnificația Cuibului în lirica poetei vom reveni mai jos!) nu este simplu de ridicat, de apărat! Scrie Ana Tunaru că „un fel de plantă” este omul! Și aceasta ne aduce aminte de Pascal și a sa trestie gânditoare! Și este un fir de iubire de înțelepciune în textele Anei Tunaru, un fir de Ariadnă care ne duce către „Miezul Bucuriei” (în linii mari este o carte a Bucuriei, a unui nou fel de a învăța omul „să zboare” și să se bucure de aceasta!), către Marele Dar pe care Divinitatea l-a făcut oamenilor: „Ține-mi, Doamne, fructele pe ram,/ Bobul plin pe toți ciorchinii viei,/ Dăltuiește-mi chipul în Lumina Ta,/ Sufletul - în miezul bucuriei!// Ține-mi, Doamne, apele în matcă,/ Grâul încolțit, în paza gliei,/ Primenește-mi gândul în Lumina Ta,/ Sufletul - în miezul bucuriei!// Pleacă-mi, Doamne, fruntea la pământ,/ Nu-mi lăsa cuvântul rob trufiei,/ Să-mi înalț făptura în Lumina Ta,/ Sufletul - în miezul bucuriei!” (p.89)

Așadar, nu este vorba doar de acele ecouri (pseudo-ispititoare!), ci mai ales de o asumare matură, profund religioasă, a Darului (și a metaforei din parabola cu via din cărțile sacre ale creștinismului), jucându-se cuviincios cu o oglindire (ca orice oglindire denaturează un pic… sensul Realității, dar nu spiritul: Sfântul Duh este și al Mamei, dacă vreți!) a Sfintei Treimi: observă prefațatoarea profesor doctor Nicoleta Munteanu: „Mama, Tata, Fiul sunt o trinitate de lumină și carne și suflet, iar versurile devin cântec de slavă a facerii, a misterului vieții, a întrupării miracolului în carne. Când perspectiva se schimbă, ceea ce e căderea în lumină dobândește contururile unei noi geneze. «Țipătul dintâi/ e lamă de oțel/ tăind în două/ întunericul» Căderea e o despicare a întunericului, o întrupare mai întâi în țipăt, apoi în silabă, în cuvânt, în rost. prin cădere, nu doar nefăcutul devine făcut, ci, într-o miraculoasă schimbare a sensului, ceea ce era deja făcut este supus unei noi geneze: copilul îți naște părinții, puterile lui nu sunt neajutate, ele aparțin unui demiurg, unei făpturi făcătoare de rost. Cuibul devine astfel un simbol în egală măsură al golului și al plinului, al coconului protector și al abisului.”

Căderea, cum spuneam, este un alt fel de a învăța zborul asemănător cu cel al îngerilor, „găselnița genială” fiind nașterea părinților de către copil, oarecum ca în celebrul caz al lui Benjamin Button al lui Scott Fitzgerald (interpretat de Brad Pitt în film!), relația dintre părinți și copii fiind foarte importantă (cu toată încărcătura mistică!) în regia cărții: primele două părți sunt strâns legate (constituind cu a treia parte un Întreg fără doar și poate!), intitulându-se „A doua facere (vocea părinților)” și „Căzut în lumină (vocea copilului)”, poemul „A doua facere” legând omul de plantă iarăși (la urma urmelor, Viul este unul!), ajungându-se iarăși la cuib (altă treime a Frumuseții depline: omul, planta, cuibul!): „în primele zile/ ții pe palme/ un fel de plantă/ un lujer ciudat/ fără rădăcini/ fără frunze/ fără flori;/ doar tulpina goală/ transparentă/ ireală// îi sufli în jur/ aer cald/ o acoperi/ cu venele/ și cu arterele tale/ o învelești/ cu lumina ochilor tăi/ o atingi cu teamă/ o privești/ cum n-ai mai privit nimic/ niciodată/ E a ta?/ E aici?/ Este?/ îi vorbești și nu știi/ dacă te aude/ îi zâmbești/ și nu crezi/ că te vede;/ se mișcă/ fără să știe/ este/ parcă fără să fie// e aici/ și parcă/ e încă acolo/ în cuibul tăcut/ din care/ abia a căzut// și nopțile curg peste zile/ și zilele pier printre nopți/ contopindu-se/ amestecându-se/ într-un iureș nebun/ în care se plămădesc/ (fără să știi când/ fără să vezi cum)/ rădăcini palide/ pleoape/ muguri murmurând/ petale înflorind viorii/ ochi/ buze/ brațe și tălpi vii// ochi/ care se deschid/ să vadă/ brațe/ care înoată în aer/ buze care plâng/ sub cer/ sau cheamă” (pp.11-14)

Demonstrația poetei este exemplară: Poezia este (poate fi, poate fi înțeleasă ca) Mamă, Poezia-de-Mamă are laptele ei: „Te țin la piept/ și-n jur/ dispare totul./ Doar noi doi./ Tu și eu.// Între noi,/ un fir alb de lumină./ Eu, la un capăt al ei./ Tu, la celălalt./ Doar noi doi/ plutind aninați/ de un fir de lumină/ pe care tu îl sorbi/ odată cu laptele.” (p.25)

Zborul poate fi ca un înot, înotul este ca un zbor, premisele fiind „strigate”, putem înțelege care a fost, este și va fi „prima Poezie”, „Întâiul vers”: „Țipătul dintâi/ e lamă de oțel/ tăind în două/ întunericul/ despicând în două/ lumina.// Țipătul dintâi/ izbind pereții tăcerii/ rostogolind în cascadă/ sunete/ care se fac silabe/ care se fac cuvinte/ care nasc versuri// Țipătul dintâi/ E/ prima po-e-zi-E” (p.31)... „Când așteptam să fiu” e o curajoasă „cădere în… apriori-citate”: „acolo, în cuibul meu viu,/ unde așteptam să fiu,/ când eram/ fără să știu.” (p.33) Există și o ispită a narațiunii, de pildă, în „Ca niciodată” (p.61-63), care este o poveste unde se face o distincție interesantă între „poeții buni” și „nebuni”, ca mai întotdeauna „nebunii” (și întru Hristos) câștigând „sarea pământului”: „Iubirile/ durau/ infinit mai mult/ decât vorbele/ de iubire/ de care se-ascundeau/ și se rușinau/ În vremea aceea.// primăvara nu era geloasă/ pe vară,/ vara/ nu năvălea/ peste toamnă,/ iar iernile/ picoteau somnoroase,/ sub nămeți/ gâdilate în somn/ de tălpi lunecoase/ de sănii./ În vremea aceea./ Spre câmpiile lunii/ zburau/ doar poeții/ nebunii/ să-și facă acolo/ case albastre/ de rime/ și nime’/ nu se-ndoia de cer/ și nu se temea/ de apă și de aer…” (pp.62-63)

Bref, cert este că Ana Tunaru este o poetă bună, care vrea o lume bună, în care raportul dintre mare și mic să fie armonios: „Închid fereastra,/ pun la uși zăvor,/ m-adăpostesc/ și uneori/ mi-e frică/ să nu ajung-aicea marea lume,/ să nu se facă mare/ lumea mea/ cea mică.” (p.66.)

* * *

Într-o ediție specială a Salonului literar „Axis libri” organizat de Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” Galați, care va avea loc vineri, 13 mai 2022, orele 18.30, în Parcul Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (vizavi de Grădina Publică - în parteneriat cu această instituție), va fi lansată această carte. Invitați: pr. Eugen Drăgoi, din partea Ed. Partener, scriitorul si jurnalistul Victor Cilincă, poetul Viorel Dinescu. Va exista un moment muzical susținut de Elena Boldeanu - Seminarul Teologic "Sf.Andrei" Galați (îndrumător, prof. Dan-Eugen Drăgoi). Moderatori vor fi Corina-Emanuela Dobre, managerul Bibliotecii Județene "V.A. Urechia Galați" și subsemnatul, scriitor și critic literar.

Citit 443 ori Ultima modificare Vineri, 13 Mai 2022 00:39

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro