Pr. Ionel Rusu, "Întoarce-te!", Ed. Printech, București, 2021
O voce lirică relativ nouă se aude în spațiul cultural al Dunării de Jos, îmbinând tradiția cu noul. Despre cartea de debut a părintelui Ionel Rusu (Doctor în Teologie, autor al monografiei „Viața și opera părintelui Constantin Galeriu”, publicată în 2014), „Cădind miresme…”, ajunsă la a doua ediție (debutul propriu-zis a avut loc în 2017; și ne referim aici la beletristică, nu la lucrări de specialitate!) , am scris cu alt prilej, unde am observat și o anume căutare (a Stilului), „îmbrățișată” de corul vocilor credincioșilor și îngerilor, într-un spațiu al Credinței autentice.
Pentru început, câteva amănunte despre scriitor: născut la 5 septembrie 1969, în municipiul Tecuci, (părinţi: Nicolae şi Gherghina), absolvent al Şcolii Gimnaziale „Sfântul Stelian” din comuna Umbrăreşti (1984), absolvent al primei trepte a Liceului Nr. 1 „Spiru Haret” din Tecuci (1986), absolvent al Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău (1991), absolvent al cursurilor de teologie pastorală ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din cadrul Universităţii Bucureşti (1995), licenţiat în Teologie (1995), absolvent al cursurilor de masterat, secţia Teologie Practică ale aceleiași facultăţi, Magister în Teologie (1996), absolvent al cursurilor de doctorat din cadrul Universităţii din Bucureşti şi a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (1999 - 2009), doctor în Teologie, cum spuneam și mai sus, are „în palmares” și alte lucrări de beletristică, dar nu numai, din care amintim: „Un râu pe bolta rusalimă”, 2018; Pe aripile credinței”, 2018; „Bucură-te, pământ românesc!”, 2018; „La noi, acasă!”, 2019; „Gânduri de strajă”, 2019; „Stări de urgență”, 2020; „În alertă”, 2020; volumele de predici „Cuvântări pentru suflet I-II”, 2019, volumele de tablete pastorale „De la creștini adunate I-I”I, 2019. Actualmente este preot slujitor la Parohia „Sfânta Ana” din Galați, cetățean de onoare al comunei Umbrărești de la 01.07.2018, căsătorit cu doamna Aurora Rusu, tată a doi copii, Alexandra şi Flavian.
Volumul „Întoarce-te” este dedicat diasporei și, implicit Anului Internațional al acesteia, 2021, distinsa poetă din Tecuci Eleonora Stamate observând în prefață: „Fiind anul mondial al diasporei, poetul este plin de entuziasm și empatie, plin de vervă și trăire aleasă. Mobilizator și dinamic, dânsul stă de vorbă cu tinerii satului, pe care îi cunoaște, așa cum le cunoaște și familiile. Drept pentru care îi vrea acasă, alături de comunitatea îndrăgită. Știind că acești membri ai comunității s-au îndepărtat de rădăcini, întoarcerea acasă cât de târzie ar fi, va fi benefică și necesară!”
În fapt, poetul Ionel Rusu se adresează tuturor românilor care au plecat, din diverse motive, din patria-mamă sau patria-tată, ca să nu spunem patria-matria-părinte, cu un patos care ne aduce aminte de mari poeți români din secolul al XIX sau al XX-lea:
„Ești așteptat la masă,/ În satul tău pustiu.// Să te întorci în țară,/ La ceasuri moi de seară,/ Te rog, pentru a mia oară,/ -Vino, măcar la primăvară!// Să te întorci în dimineți,/ Ca barza chioară prin livezi,/ Și dorul să te prăpădească,/ Măcar în prima zi de vară.// Iată cum ninge cu petale de flori/ Pe covorul neobosit al ierbii/ Care sărută Epitaful Domnului pus în mormânt ...// Să te întorci măcar la Paști,/ Te-ntâmpină ai tăi cu pască, cozonaci,/ Și-s lacrimi pe obraz.../ Întoarce-te până-n Crăciun/ Să guști cu binecuvântare/ Turte-n Ajun …”
Elemente de sociologie, teologie și morală dau notă aparte textului, uneori mesajul părând a fi dur, prin tăierea frazei urmărindu-se atragerea atenției: „Să te întorci acasă,/ Până nu-i prea târziu,/ Ispitele te sapă.” Deseori „glasul” pare a fi al bunicii sau bunicului care a rămas „la baștină”: „Să te întorci, e bine, și de sărbători,/ Odată cu cocoșul cel vioi ce strigă-n zori:/ Sculați-vă!/ Să întâlnești colindători/ Sub fulgi căzând.../ Sau să te-ntorci la Sânt’Mărie/ Când dau în pârgă strugurii din vie./ Să te întorci și pe la toamnă/ Să te înfrupți cu frații din pastramă,/ Să te îmbeți cu must,/ De bucurie!/ Mai bine, vino, vara, în amurg,/ Când grâu-i legănat în vânt/ Ca un copil la sân/ De mamă…”
O dragoste de neam cum rareori este pusă în vers transpare, nominalizările fiind, evident, simbolice, iar duritatea exprimării („ai dezertat”!) este îndulcită de dorul de foc: „Să te întorci regește,/ Când vântul se-ntețește,/ Și-ți suflă împotrivă,/ De nu mai ai lumină./ Să te întorci cu mari nădejdi,/ Cu greierii ce prevestesc printre poieni/ Alaiul toamnei ...// - Ioane, vin’ acasă/ Cât îi soare,/ Să nu te răzgândești/ Sub cetini mari de ploaie!/ -Vasile, vin’ acasă prin furtuni,/ Ulița-i plină astăzi de păgâni!/ Întoarce-te, acasă, Gheorghe, din străini/ Că oile de lup pășună lângă stâni!/ -Marie, hai acasă, urlă vântul!/ Să mai săruți,/ știi oare, tu, pământul?/ Întoarce-te acasă-n promoroacă,/ Pe-al tău pământ cu mantii de zăpadă./ Să vă înturnați acasă dup-atâția ani/ Cum fug cocoșii cu frică de hultani.// -Hai, vino iar acasă, Ioane,/ Cu dragoste și cu durere,/ Pământul românesc ți-o cere,/ Ar fi o sfântă mângâiere/ Pentru toți./ Să te întorci definitiv în bătătură,/ Să te întorni de unde ai dezertat,/ Și ai părinți de-nmormântat./ -Ioane, ai femeie de-ajutat/ Și mulți copii de alintat./ -Vasile, ai femeie de iubit/ Și scumpe-odrasle de-ngrijit./ Tu, Gheorghe, ai grădina de plivit/ Și buruieni cât gardul de prășit.// Veniți, Ion, Vasile, Gheorghe și Maria,/ Că pâinea are gust și-n România/ Alături de părinți și frați.// Să te întorci în țară/ Cu zânele de primăvară/ Și molcome lalele să-ți zâmbească/ Dincolo de măreața glastră/ În cerdac./ Să te întorci la cumpăna de la fântână/ Ce îți ura întruna: „noapte bună”,/ Întoarce-te la horele din sat/ Ce se jucau în duminici pe înserat/ Când luna se găta pentru trezit din car.”
Cum spune postfațatoarea prof. dr. Mariana Anton, „Într-o lume mistuită de modernitate și pragmatism, cuvintele atent alese de preotul Ionel Rusu izvorăsc dintr-o iubire profundă pentru rădăcinile sale. Românismul curat străbate fiecare pagină ca adevărate dangăte de clopot ce cheamă întru recuperarea noimei. Însemne ale harului, aici materializat în rugă sinceră cu virtuți tămăduitoare, versurile sunt pietre la temelia firescului, zămislind tulburătoare reflecții și îndemnuri către regăsirea speranței în duh.”
Lucid, atent la „sfintele ruine”, părintele Ionel Rusu „traduce” în limbaj de baladă realități (ale societății care poate fi prea de consum dacă o iei „în serios”): „Întoarce-te la firele de iarbă/ Care-au zăcut sub păguboasa iarnă./ Întoarce-te la masa de bucate,/ Nu pregeta să-ți faci dreptate,/ Să dai și să primești iertare,/ La lumea mică și la lumea mare,/ Că te-ai desprins atât de mult/ De casa-ți țărănească, cea de lut,/ Și-i gârbovită pe tărâm/ De friguri și de frici prospere …” Se naște un Walt Whitman neaoș, atent la ecologia… sufletului? Se prea poate! De menționat și ilustrațiile deosebite ale Sorinei Fădor Vădeanu, complementare unui text epistolar care poate fi trimis, fragmentar sau în întregime, oricărei rude de-ale noastre, „rătăcite” (sau care nu s-a rătăcit deloc, cinstind neamul și acolo unde s-a stabilit!) sau „întârziate” prin Europa, America, Asia, Australia, Oceania sau, cine știe, Antarctida!
